Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova

Vineri, 29 august, prorectorul Universității din Oradea,

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova

La 29 august 2025, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova. Onoranta distincție academică îi va fi atribuită istoricului orădean, la Chișinău, de rectorul universității moldave, conf. univ. dr. Igor Șarov.

„Decizia Senatului Universității de Stat din Republica Moldova mă onorează în cel mai înalt grad și, de asemenea, onorează Universitatea din Oradea. Este doar unul dintre rezultatele bunei colaborări, de peste 17 ani, între cele două instituții academice din România și Republica Moldova. Această colaborare s-a materializat în multe forme: conferințe științifice, volume publicate, schimb academic de profesori și de studenți, doctorate în cotutelă și, nu în ultimă instanță, în funcționarea Centrului de Studii Interdisciplinare, înființat de istoricii din cele două universități, centru ce funcționează de peste 16 ani. Faptul că ceremonia, organizată de Universitatea de Stat a Republicii Moldova, are loc cu ocazia Zilei Limbii Române dă o semnificație în plus acestui eveniment, dar și colaborării dintre cele două instituții academice și dintre istoricii lor", a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.
„Propunerea Senatului Universității de Stat din Moldova de a-i conferi Domnului profesor universitar, doctor abilitat Sorin-Domițian Șipoș înaltul titlu onorific are la bază recunoașterea unor contribuții științifice și profesionale de excepție, a unui prestigiu academic incontestabil, precum și a unei relații speciale, cultivate în timp, cu instituția de învățământ superior din Republica Moldova", se precizează în Laudatio.
Prin acordarea acestei înalte distincții academice, Universitatea de Stat din Moldova îl recunoaște pe prorectorul Universității din Oradea ca fiind, cităm: „O personalitate de referință în peisajul istoriografiei românești contemporane. Cu o carieră academică solidă, construită pe temeiul unei cercetări riguroase și a unei implicări constante în dezvoltarea învățământului superior, Domnia Sa reprezintă un model de erudiție, echilibru intelectual și angajament civic".
„Opera științifică a profesorului Șipoș acoperă o paletă largă de teme istorice, cu accent deosebit pe istoria medievală a Transilvaniei, relațiile interetnice și dinamica proceselor identitare din spațiul românesc central-european. Prin lucrările sale, în care se remarcă o metodologie modernă și o abordare critică a surselor, a contribuit semnificativ la înnoirea discursului istoriografic românesc, promovând o viziune echilibrată, contextualizată și deschisă interdisciplinarității", mai precizează documentul.
Nu în ultimul rând, conducerea universității de la Chișinău prețuiește implicarea prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș în consolidarea relațiilor academice dintre România și Republica Moldova. „Prin proiecte comune, conferințe, mobilități și colaborări instituționale, profesorul Șipoș a avut un rol esențial în întărirea legăturilor dintre cele două spații culturale și științifice, afirmând, astfel, un model de comunitate academică românească unită prin valori comune, tradiții intelectuale convergente și obiective științifice partajate".
Cariera universitarului orădean, devenit acum Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, a început în anul 1993, la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității din Oradea, unde a ocupat funcția de preparator la Catedra de Istorie, poziție pe care a deținut-o până în anul 1996. Între 1996 și 1998, Sorin Șipoș a deținut funcția de asistent universitar, apoi, între 1998 și 2005, a fost lector universitar, urmând ca în perioada 2005-2008 să activeze în calitate de conferențiar universitar. Din anul 2008 și până în prezent, ocupă poziția de profesor universitar în cadrul Catedrei de Istorie a Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științe ale Comunicării a Universității din Oradea. Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș este, din anul 2011, și director al Centrului de Studii Imperiale Oradea, devenit ulterior Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir".
Prof. univ. dr. Sorin Șipoș a susținut conferințe, cursuri și seminare la universități precum Universitatea din Veneția și Universitatea din Padova. De asemenea, prorectorul Universității din Oradea a fost invitat să participe la schimburi academice și programe de colaborare la Universitatea din Salamanca și la Universitatea Alicante din Spania. Mai mult, prezența sa la Universitatea din Reims, Universitatea din Nancy, Universitatea din Nanterre și Universitatea din Amiens, toate în Franța, reflectă o recunoaștere constantă în mediile academice francofone.
Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș este membru al bordului de redacție la revistele „Eurolimes" și „Analele Universității din Oradea, Seria Istorie". Activitatea sa editorială se extinde și în comitetele științifice ale unor publicații de prestigiu, precum „Journal for the Study of Religions and Ideologies", revistă indexată ISI în domeniul Arts & Humanities, secțiunea Religious Studies, „Analele Universității din Oradea - Seria Relații Internaționale", „Studia Universitatis Moldaviae, Seria Științe Umanistice" - publicație a Universității de Stat din Moldova, indexată în Scopus, precum și „Rzeszowskie Studia Socjologiczne", Rzeszow, Polonia, Solidas Adriatico-Danubiana (Trieste), „Analele Aradului" și „Acta Musei Varadiensis", Oradea.
Portofoliul științific al istoricului orădean însumează nu mai puțin de 50 de monografii publicate. La acestea se adaugă 9 lucrări de sinteză. De asemenea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș este coautor a peste 20 de volume colective, realizate în colaborare cu istorici din țară și din străinătate. Nu în ultimul rând, contribuția sa se concretizează în publicarea a peste 140 de studii și articole științifice, apărute în reviste de specialitate din România, dar și din străinătate,  texte ce abordează o gamă variată de subiecte, de la structuri ale puterii în Evul Mediu, până la identități colective, reprezentări simbolice și mecanisme ale coexistenței culturale și confesionale. (E.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:27:54 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.