Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

Noile manuale de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a de la Editura Litera pot fi alese de profesori începând de astăzi, 15 octombrie / Vedeți integral online cele trei manuale de liceu însoțite de Ghidul profesorului, soluții didactice și științifice de aplicare a noii programe școlare (P)

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

E timpul profesorului!

O clasă, 26 de elevi, fiecare diferit. Unii înțeleg imediat explicațiile, alții au nevoie de exerciții suplimentare, de un alt mod de prezentare a informațiilor sau de activități adaptate. Cum poate un profesor să pregătească lecții pentru toate aceste nevoi, să respecte programa școlară și să aibă timp și pentru evaluare, feedback și pregătirea examenelor?
Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 18:00, Edupedu.ro și EditAI organizează webinarul „E timpul profesorului”, dedicat profesorilor și directorilor de școli.
Vom testa în direct dacă o lecție completă, cu materiale diferențiate, poate fi pregătită în 15 minute cu ajutorul inteligenței artificiale...

Participarea la webinar este gratuită, pe bază de înscriere.

Înscrie-te aici la webinarul „E timpul profesorului” – 20 octombrie, ora 18:00
Share
Tweet
Share

Provocarea webinarului: o lecție în 15 minute, adaptată unor elevi cu nevoi diferite...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Primăria Oradea investește în dotarea Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor

Investiție pentru sănătate

Primăria Oradea investește în dotarea Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor

Primăria Oradea anunță semnarea contractelor de achiziție pentru echipamentele medicale necesare în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor'', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Prin aceste achiziții, Secția de Neonatologie va beneficia de aparatură modernă, menită să ofere nou-născuților critici șanse sporite de supraviețuire și tratament în condiții optime.
Contracte semnate
Au fost adjudecate următoarele loturi:
  • Lot 1 - Aparate de ventilație mecanică, stație oxid și ventilator transport - 3.572.000,00 lei fără TVA (DRAEGER ROMANIA SRL).
  • Lot 2 - Incubatoare hibrid și incubator deschis - 1.655.000,00 lei fără TVA (DRAEGER ROMANIA SRL).
  • Lot 3 - Sistem de monitorizare și monitoare semne vitale - 2.109.142,00 lei fără TVA (asocierea DRAEGER ROMANIA SRL - GISCO MED SRL, subcontractant MEDIST IMAGING & P.O.C SRL).
  • Lot 4 - Injectomate și pompe de perfuzie - 335.500,00 lei fără TVA (asocierea DACORUM GRUP SRL - FRESENIUS KABI ROMANIA SRL).
  • Lot 5 - Ecograf - 730.000,00 lei fără TVA (PAPAPOSTOLOU SRL, subcontractant PHILIPS ROMANIA SRL).
  • Lot 7 - Lămpi fototerapie, bilirubinometru și tunel fototerapie - 265.328,00 lei fără TVA (asocierea DRAEGER ROMANIA SRL - GISCO MED SRL, subcontractant Medical Corp SRL).
  • Lot 8 - Aparat AEEG - 232.900,00 lei fără TVA (DACORUM GRUP SRL, subcontractant ASCO 90 SRL).
  • Lot 9 - Scaune alăptare, cântar, laringoscop și troliu medicație - 217.130,00 lei fără TVA (Dyomedica CND SRL).
  • Lot 10 - Stație preparare soluții - 291.550,00 lei fără TVA (INFOMED FLUIDS SRL).
  • Lot 11 - Monitor ventilație, hotă flux laminar și mixer aer oxigen - 116.975,00 lei fără TVA (ABB NEOPULS SRL, subcontractant MEDICAL CORP SRL).
  • Lot 12 - Aparat radiologie mobil digital - 555.206,00 lei fără TVA (Dyomedica CND SRL, subcontractant LIVARTIX SRL).
  • Lot 13 - Videolaringoscop - 191.292,00 lei fără TVA (KARL STORZ ENDOSCOPIA ROMANIA SRL).
  • Lot 14 - Aparat ventilație CPAP - 121.998,00 lei fără TVA (ABB NEOPULS SRL, subcontractant MEDICAL CORP SRL).
  • Lot 15 - Aparat cooling asfixie - 134.900,00 lei fără TVA (SOF MEDICA SRL).
  • Lot 16 - Aparat laser retinian, sistem imagistic oftalmic, oftalmoscop - 699.000,00 lei fără TVA (KEMBLI-MED SRL).
  • Lot 17 - Ecocardiograf portabil cu sonde cardiace și sondă cap/abdomen - 350.000,00 lei fără TVA (MEDIST IMAGING & P.O.C. SRL).
  • Lot 18 - Incubator de transport - 48.000,00 lei fără TVA (MEDICAL CORP SRL).
Beneficii pentru comunitate
Dotarea secției cu aceste echipamente de ultimă generație va contribui la creșterea calității actului medical, asigurând tratamente moderne pentru nou-născuții cu afecțiuni grave. Totodată, în cadrul proiectului se va amenaja și un Centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți, ceea ce va permite pregătirea personalului medical la cele mai înalte standarde.

Trimite email
vineri, 16 octombrie 2026 la 11:40:42 Ora de vară a Europei de Est