Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

D.A.S.O. desfășoară sesiunea de depunere a dosarelor pentru locuințe sociale

În perioada 1 - 30 septembrie 2025,

D.A.S.O. desfășoară sesiunea de depunere a dosarelor pentru locuințe sociale

Direcția de Asistență Socială Oradea informează cetățenii că, în perioada 1 - 30 septembrie 2025, se va desfășura sesiunea anuală de depunere a dosarelor pentru închirierea locuințelor sociale din municipiul Oradea. Decizia privind perioada de depunere a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 537/31.07.2024.

Solicitanții pot depune cererile, însoțite de actele doveditoare, la Serviciul Relații cu Publicul și Evaluare Inițială din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea (str. Primăriei nr. 42) sau on-line, la adresa de email: contact@daso-oradea.ro.
Toate cererile vor fi analizate de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe sociale și de locuințe pentru tineri construite din fonduri ANL, comisie aflată în coordonarea Direcției Patrimoniu Imobiliar. Aceasta va transmite spre aprobare Consiliului Local lista solicitanților eligibili pentru anul 2026, în ordinea de prioritate stabilită.
Repartizarea locuințelor sociale se va face în funcție de locuințele disponibile și de punctajul obținut conform criteriilor legale.
Cetățenii interesați pot consulta pe site-ul instituției, https://daso-oradea.ro/, categoriile de persoane eligibile, criteriile de prioritate, punctajele aferente, precum și cererea tip și lista actelor necesare care trebuie depuse la dosar.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:34:09 Ora de vară a Europei de Est