Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Gusturi și tradiții de Bihor”, ediția a III-a

În perioada 20-21 septembrie 2025, în parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, va avea loc

„Gusturi și tradiții de Bihor”, ediția a III-a

Agenția de Management al Destinației Bihor și Muzeul Țării Crișurilor, alături de Centrul de Cultură al județului Bihor, invită publicul să se bucure de un adevărat spectacol al culturii tradiționale, în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor", care va avea loc în perioada 20-21 septembrie 2025, în parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.

Pe lângă experiențele gastronomice și meșteșugurile autentice, ediția din acest an aduce pe scenă un program artistic deosebit, menit să evidențieze diversitatea culturală și bogăția folclorului bihorean.
Programul artistic oferit de Centrul de Cultură al județului Bihor
Sâmbătă, 20 septembrie (18.30 - 20.00)
Ansamblul folcloric slovac Datelinka - coord. Kapusniak Francisc
Ansamblul folcloric maghiar Zajgo din Săcuieni - coord. Beres Csilla
Ansamblul folcloric Nuntașii Bihorului din Oradea - coord. Ninu Mocan
Duminică, 21 septembrie (18.30 - 20.30)
Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca - coord. Pârge Monica
Ansamblul folcloric Floarea Barcăului din Marghita - coord. Sergiu Duca
Ansamblul folcloric din Măgești - coord. Marius Ardelean
Ansamblul folcloric Lioara din Oradea - coord. Mircea Dărăban
„Prin implicarea noastră la acest eveniment, dorim să aducem în fața publicului frumusețea autentică a folclorului bihorean, așa cum a fost el transmis din generație în generație. Fiecare ansamblu aduce pe scenă o parte din sufletul comunităților pe care le reprezintă", a declarat Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al județului Bihor.
Evenimentul „Gusturi și tradiții de Bihor" este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, Primăriei Oradea și Visit Oradea, în parteneriat cu Centrul de Cultură al județului Bihor, Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor, Teatrul „Regina Maria" și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor".

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:33:41 Ora de vară a Europei de Est