Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Adunarea Generală a Uniunii Studenților din România

Peste 300 de reprezentanți ai studenților din România au fost prezenți astăzi la Oradea, la

Adunarea Generală a Uniunii Studenților din România

Ministrul Educației și Cercetării i-a asigurat pe reprezentanții studenților din România că: „Odată cu stabilizarea fiscal-bugetară, zona de burse pentru învățământul superior este prioritară".

Peste 300 de tineri, reprezentanți ai Uniunii Studenților din România (USR), se află în aceste zile la Universitatea din Oradea. Evenimentul de deschidere al Adunării Generale a USR a fost marcat de participarea, on-line, a ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, și de participarea rectorului Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. De asemenea, au răspuns invitației și întrebărilor studenților: ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, alături de vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță.
Vorbind în calitate de gazdă, Raluca Lezeu, președinte al USR Oradea, secretar general al Uniunii la nivel național, le-a urat bun venit colegilor ei, subliniind că Universitatea din Oradea și-a dorit să-i primească, la ea acasă, pe liderii studenților din România.
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, i-a întâmpinat și el cu cuvinte pline de căldură pe reprezentanții USR, prezentându-le instituția pe care o conduce ca pe o comunitate academică ce și-a propus „să devină brand de nivel internațional pe zona de sustenabilitate". Prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău i-a mai îndemnat pe tineri să facă, în universitățile lor, mai mult pentru internaționalizarea vieții academice. „Valoarea unei universități se măsoară, în primul rând, prin valoarea absolvenților săi, prin ceea ce fac ei la locul de muncă și în comunitate", a afirmat rectorul Universității din Oradea. „Vă urez ca, în noul an universitar, să aveți parte numai de lucruri bune", a încheiat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
În dialogul purtat cu studenții, ministrul Educației, Daniel David, a pus măsurile nepopulare luate în ultima perioadă în contextul crizei financiar-bugetare. De altfel, toate întrebările adresate, de la Oradea, reprezentantului guvernamental s-au referit la: bani, burse și facilități acordate studenților. Ministrul Daniel David a anunțat că, până la debutul anului universitar, încearcă să aducă, spre învățământ, bani din zona fondurilor europene. „Miza mea, pentru perioada imediat următoare, este să văd câți bani din zona fondurilor europene am putea aduce pentru studenți". Reprezentantul guvernului a promis și că: „Odată cu stabilizarea fiscal-bugetară, zona de burse pentru învățământul superior este prioritară". Daniel David a insistat să le transmită reprezentanților USR că, în ceea ce privește bursele și facilitățile acordate de stat studenților, el își dorește să se revină „cât mai repede la ceea ce a fost".
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, s-a referit și el la banii europeni care ar putea veni în ajutorul educației, subliniind că universitățile europene au la dispoziție nu mai puțin de 1,9 miliarde de euro, pentru proiecte precum cele din: cercetare, pregătire profesională, combaterea abandonului școlar. De asemenea, Dragoș Pîslaru a subliniat că programul Erasmus + se bucură de un sprijin financiar mai consistent. „Fondurile europene rămân pilonul acela care dă speranță, în perioada aceasta de criză", a declarat ministrul.
Lucrările Adunării Generale a Uniunii Studenților din România continuă, până în data de 20 septembrie 2025, la Universitatea din Oradea. (E.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:26:45 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.