Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Un hub al inovației și colaborării cu industria

Universitatea din Oradea a inaugurat Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UO_Smart Industry

Un hub al inovației și colaborării cu industria

Universitatea din Oradea a inaugurat astăzi (15 octombrie 2025) Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat cercetării, inovației și consolidării legăturilor dintre mediul academic și cel economic.

Alături de rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, la deschidere au fost prezenți primarul municipiului Oradea, Florin Birta și reprezentanții companiei S.C. SANDORLUKACS CONSTRUCT S.R.L. precum și cadre didactice universitare, specialiști din domeniul tehnic.
Evenimentul s-a bucurat de prezența prim-ministrului României, Ilie Bolojan, care a vizitat spațiile noului centru și laboratoarele de ultimă generație, dedicate domeniului Industry 4.0. Acesta a apreciat rezultatele proiectului inițiat în perioada în care ocupa funcția de primar al municipiului Oradea și a felicitat echipa de proiect pentru modul în care ideea de atunci s-a transformat într-un proiect de referință.
Rectorul Constantin Bungău a subliniat că ideea centrului a apărut în anul 2019, când domnul Ilie Bolojan ocupa funcția de primar, și a prins contur datorită sprijinului constant al administrației locale. „CTT-UO va fi locul unde cercetătorii, profesorii, studenții și firmele pot colabora la proiecte de inovare, dezvoltare și transfer tehnologic. Dotările ne plasează pe primul loc în țară în domeniul fabricației pe segmentul Industry 4.0, făcând deja pași spre Industry 5.0", a declarat rectorul.
Primarul Florin Birta a felicitat echipa de proiect și a subliniat importanța parteneriatului dintre mediul universitar și administrația locală: „Universitatea din Oradea este un pilon esențial al comunității noastre. Un oraș nu se poate dezvolta fără o universitate puternică, iar noi, ca administrație locală, vom continua să sprijinim investițiile în educație, cercetare și inovare".
Proiectul, demarat la începutul anului 2021, are o valoare totală de aproximativ 31 milioane de lei, împărțită în două componente: investiții în infrastructură - 15,5 milioane lei și achiziția de echipamente - 15,5 milioane lei.
CTT-UO dispune de o clădire modernă și de dotări de ultimă generație, care vor susține activitățile de cercetare, inovare și colaborare cu mediul economic, prin cele patru laboratoare specializate:
  • Fabricare mașini-unelte, dotat cu o mașină CNC laser cu 5 axe (DMG MORI), ce combină procesarea aditivă și substractivă;
  • Automatizări și robotică, echipat cu doi roboți industriali pentru manipulare și sudură MIG;
  • Calitate, dotat cu o cameră digitală de mare viteză (până la 100.000 cadre/secundă) și un microscop laser confocal pentru analiza suprafețelor;
  • Industry 4.0, echipat cu servere și module de comunicare care interconectează toate laboratoarele într-o infrastructură digitală integrată.
Clădirea, cu o suprafață totală de 1.600 m², include și săli moderne pentru workshop-uri, întâlniri și colaborări interdisciplinare.
Invitații și cadrele universitare au avut ocazia să viziteze laboratoarele centrului, unde specialiștii au prezentat echipamentele performante și aplicațiile inovatoare din domeniul Industry 4.0 și Internet of Things. (E.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:29:02 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.