Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Măicuța Luciana, premiată la... 100 de ani!

Viceprimarul Teofil Filimon a premiat o orădeancă ce a împlinit o sută de ani

Măicuța Luciana, premiată la... 100 de ani!

Primăria Municipiului Oradea continuă tradiția de a onora seniorii orașului care ating vârste centenare. Astfel, viceprimarul Teofil Filimon a premiat miercuri (29 oct. 2025) o persoană care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, oferindu-i un premiu în valoare de 1.000 de lei și o diplomă aniversară din partea municipalității.

Este vorba despre măicuța Luciana, cu numele de botez Maria Polman, aparținând ordinului romano-catolic Sf. Vicențiu de Paul.
Născută în anul 1925, în localitatea Palota, județul Bihor, măicuța Luciana a intrat în viața monahală în anul 1942, în plin război, alăturându-se ordinului Sf. Vicențiu de Paul. Timp de trei ani, a fost învățătoare în școala administrată de ordin, până la instaurarea regimului comunist, când a fost obligată să renunțe atât la activitatea didactică, cât și la haina călugărească.
Ulterior, s-a întors în casa părintească, unde a muncit timp de zece ani în cadrul Cooperativei Agricole de Producție (CAP). După această perioadă, s-a întors la Oradea, reluându-și viața în cadrul ordinului călugăresc.
Dorind să-și continue misiunea de slujire și ajutorare a semenilor, măicuța Luciana a absolvit un curs de asistente medicale, profesie pe care a practicat-o până la pensionare într-un spital din Oradea.
„Este o onoare să pot felicita o persoană care a trăit o viață dedicată credinței, educației și grijii față de ceilalți. Exemplul măicuței Luciana este o lecție de modestie, dăruire și demnitate pentru întreaga noastră comunitate", a declarat viceprimarul Teofil Filimon.
Primăria Oradea transmite urări de sănătate, liniște și bucurii măicuței Luciana, mulțumindu-i pentru contribuția adusă de-a lungul vieții sale comunității bihorene și orașului Oradea.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:16 Ora de vară a Europei de Est