Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Municipalitatea s-a-ntâlnit cu medicii din unitățile de învățământ

Miercuri,

Municipalitatea s-a-ntâlnit cu medicii din unitățile de învățământ

Viceprimarul, Biro Rozalia, și directorul Administrației Sociale Comunitare Oradea, Zita Koncsek, au avut miercuri, 16 septembrie 2009, o întâlnire cu medicii din unitățile de învățământ orădene.

Viceprimarul, Biro Rozalia, și directorul Administrației Sociale Comunitare Oradea, Zita Koncsek, au avut miercuri, 16 septembrie 2009, o întâlnire cu medicii din unitățile de învățământ orădene.
 Începând cu 1 august 2009, prin H.C.L. 584/2009, personalul cabinetelor medicale școlare și universitare, precum și al cabinetelor stomatologice școlare de pe raza municipiului Oradea a fost transferat la Administrația Socială Comunitară Oradea.
La întâlnire au participat 30 de medici pediatri și stomatologi, fiind prima întâlnire pe care reprezentanții municipalității au organizat-o de la preluarea cadrelor medicale de către ASCO. Aceasta a avut ca scop clarificarea activității medicilor, stabilirea sarcinilor și a modului de lucru pentru eficientizarea activității și reducerea cheltuielilor.
Doamna viceprimarul le-a adus la cunoștință celor prezenți că municipalitatea va încerca să reorganizeze activitatea cabinetelor medicale școlare și că serviciile finanțate de Primărie vor trebui să fie de calitate. “Dorim ca acele servicii care sunt finanțate de administrația locală să fie îmbunătățite”, a subliniat viceprimarul. (B.P.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:34:54 Ora de vară a Europei de Est