Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Turism premium, investiții și o nouă miză pentru vacanțele românilor

„România de 5 stele” pornește de la Băile Felix

Turism premium, investiții și o nouă miză pentru vacanțele românilor

Campania „România de 5 stele" a fost lansată oficial, în acest sfârșit de săptămână, la Hotel President din stațiunea Băile Felix, în cadrul unui infotrip organizat de Bibi Touring, unul dintre cei mai mari touroperatori din România.

Evenimentul a adunat aproximativ 80 de agenți de turism și jurnaliști din întreaga țară, veniți să descopere oferta balneară și de agrement din zonă.
În cadrul întâlnirii, gazdele au prezentat stațiunea Băile Felix și Complexul President, respectiv Oradea și împrejurimile. Reuniunea a avut ca scop promovarea turismului premium din România, dar și încurajarea turiștilor români să își redescopere propria țară.
România de 5 stele are nevoie de turiștii români, dar și de cei străini. Cred că trebuie să ne apreciem țara mai mult, pentru că are atât de multe lucruri deosebite de oferit!", a fost Anei Voican, reprezentanta Bibi Touroperator.
Administratorul complexului, Dumitru Fechete, a vorbit despre importanța parteneriatului cu touroperatorul.
Evenimentul a fost și un bun prilej pentru a vorbi despre viitoarele investiții din stațiune. Reprezentanții complexului au anunțat lansarea unui nou hotel de cinci stele, Grand Hotel President, programată pentru primăvara anului 2026, descris drept „perla complexului".
Potrivit lui Dumitru Fechete, noul hotel va avea camere foarte generoase, cu un design modern, gândite pentru confort și relaxare. Oaspeții vor beneficia de un SPA pe două niveluri, la demisol și parter, dotat cu echipamente de ultimă generație. În plus, la etajul opt va exista un SPA exclusivist, cu servicii de excepție, dedicat celor care își doresc sejururi premium.
Pe partea de gastronomie, Grand Hotel President va avea un restaurant pentru mic dejun, prânz și cină, dar și un restaurant à la carte, de tip fine dining, unde se va pune accent pe gastronomie internațională și românească de foarte bună calitate.
„Cireașa de pe tort", spun reprezentanții hotelului, va fi piscina infinity amplasată la ultimul nivel. Aceasta va avea o zonă de plajă și o priveliște spectaculoasă: pe de o parte spre stațiunea Băile Felix, iar pe de cealaltă parte spre viitoarea zonă de agrement a stațiunii.
În esență, conceptul de cinci stele înseamnă servicii premium și o calitate excepțională a tuturor serviciilor oferite, a mai explicat Dumitru Fechete.
Vreau să mulțumesc partenerilor noștri de la Bibi touroperator pentru proiectul «România de cinci stele». Sunt parteneri noștri cu care lucrăm foarte bine de ani de zile și ne-au ajutat să organizăm acest infotrip cu agenții din toată țara. E un tun operator care promovează România și hotelurile din România. Este unul din cei mai buni parteneri ai noștri și le mulțumim pentru această inițiativă, pentru a putea promova Băile Felix, Oradea, Bihorul în general, ca destinație turistică. Pe noi, în mod particular, în cadrul complexului nostru, este o bună oportunitate de a vorbi și de a lansa următoarea investiție pe care o avem - Hotelul de 5 stele. Totodată, ne oferă această oportunitate de a ne întâlni cu agențiile de turism din toată țara, cărora le putem prezenta atât oportunitățile pe care Băile Felix le are și totodată să facem cunoscută oferta complexului nostru - ceea ce facem noi aici, atât pe partea de tratament, cât și pe partea de agrement, precum și noua locație", a spus Dumitru Fechete.
Din partea touroperatorului, Ana Voican a explicat de ce proiectul „România de cinci stele" este important.
Noi credem că România merită să fie promovată și pe servicii premium de cinci stele, din mai multe considerente. În primul rând, se fac foarte multe investiții în acest segment și, într-adevăr, hotelul de cinci stele care se va deschide în Băile Felix este un punct de referință pentru această zonă. Apoi, merită să ne spunem povestea, și să o spunem tare, către turiștii finali care ajung în agențiile re-vânzătoare. Din acest motiv, partenerii noștri, agențiile vânzătoare, trebuie să cunoască produsul, să-l simtă și să-l poată promova și povesti. Partea aceasta de promovare și de poveste trebuie mai bine potențată la noi, în România, pe produsele care sunt de top și care pot fi ușor comparabile cu cele din afara țării", a spus Ana Voican.
Pe parcursul infotripului, participanții au luat parte la un program de patru zile, care a inclus o seară românească cu tradiții, turul complexului President, vizite în Oradea și în județul Bihor, precum și momente dedicate relaxării și tratamentelor balneare.
„«România de cinci stele» este un proiect în care credem și pe care îl vom avea cu recurență în anii viitori, pentru că se fac investiții importante și e bine de menționat pentru perioada imediat următoare. Acest lucru înseamnă că, în mod automat, va crește apetitul pentru acest tip de produs și vine la pachet cu servicii premium, în ceea ce privește camerele, serviciile incluse, atenția pe detalii, meniurile gourmet, servicii create atent, servicii personalizate pentru oaspeții care pășesc pragul acestor unități. Așadar, este o bucurie să venim aici și să simțit valoarea produsului românesc și credem cu adevărat că România merită promovată și că împreună putem să dăm ora exactă în turismul românesc", a mai precizat Ana Voican.
Pe de altă parte, a spus Andreea Radu, directorul Bibi Touring a menționat că în România există peste 100 de locații de cinci stele, doar că trebuie promovate.
Este un semn că se poate și că există o categorie de turiști care apreciază experiența și confortul de cinci stele. Un hotel de cinci stele într-o stațiune balneară cum este Băile Felix, pe care am așezat-o și pe harta internațională a turismului, este pentru noi o bucurie. De fiecare dată când revenim în această stațiune, ne încărcăm cu multă energie pozitivă, cu mult entuziasm și cu încredere că în România se poate și că se fac lucruri frumoase. Credem în proiectul «România de cinci stele» pe care le vedem, repet, ca pe o experiență pe care împreună o putem simți, analiza și de ce nu vinde către turiștii noștri, atât intern, cât și internațional", a precizat Andreea Radu.
Un subiect intens discutat a fost lipsa promovării României ca destinație turistică.
Ne lipsește povestea, spusă cu entuziasm, și evidențierea investițiilor care se fac în mod real în România. Țara noastră face pași importanți pentru a crește valoarea serviciilor turistice din țară", au spus mai mulți vorbitori, între care și Dumitru Fechete. Acesta a subliniat faptul că străinii au puține informații pozitive despre România, deși există locații și servicii comparabile cu cele din afara țării.
Dumitru Fechete a dat exemple concrete despre cum, „cărămidă cu cărămidă", pot fi construite piețe externe, amintind de turiștii din Cehia și Slovacia, care au ajuns să vină constant la Băile Felix, pe baza recomandărilor și experiențelor pozitive.
„«România de cinci stele» este o realitate care trebuie să o spunem cu voce tare", a fost concluzia evenimentului. Organizatorii și partenerii sunt de părere că turismul de sănătate, cel de agrement și tradițiile românești pot deveni principalele atuuri ale României pe piața internațională, cu condiția unei promovări consecvente și profesioniste.
Infotripul de la Băile Felix a fost, astfel, o prezentare de destinație, dar și un semnal clar că turismul românesc premium există, crește și merită pus în valoare.

Trimite email
sâmbătă, 19 septembrie 2026 la 09:39:10 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album