Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Patru proiecte finanțate de Direcția Județeană pentru Tineret Bihor

În urma concursului local de proiecte din august 2009

Patru proiecte finanțate de Direcția Județeană pentru Tineret Bihor

În urma concursului local de proiecte din august 2009, Direcția Județeană pentru Tineret Bihor a acceptat spre finanțare patru proiecte ale structurilor asociative de tineret din județ.

Micii voluntari de astăzi ai comunei Roșia, marii apărători de mâine ai mediului înconjurător, proiect organizat de Asociația Roșia Bihoreană, una din puținele asociații de tineret nou înființate în mediul rural și având ca partener Primăria din Roșia. Proiectul are ca scop implicarea activă a 100 de tineri din comună în acțiuni de informare pe probleme de mediu și de igienizare a zonei și urmează să se  desfășoare în perioada 1.10-1.12.09, la Roșia (județul Bihor). Activitățile principale ale proiectului constau în patru activități de igienizare a zonelor Moara-Cheile Albioarei, Cheile Albioarei-Damiș, Lazuri de Beiuș și Ponița, elaborare și distribuire de pliante informative pentru tinerii din zonă, precum și o seara de vizionare de filme despre mediu. Ca rezultate ale proiectului putem aminti 100 de tineri implicați în acțiuni de igienizare a comunei, patru zone igienizate, 150 de tineri informați, 500 de autocolante de sensibilizare concepute, tipărite și distribuite.
Universitatea Liberă de Vară pentru consiliile de elevi, proiect al Consiliului Asociațiilor Liceenilor Maghiari ce se desfășoară în perioada 1.09-26.09.09 la Bratca și Oradea, printre obiectivele acestuia numărându-se identificarea problemelor cu care se confruntă consiliile de elevi și elaborarea priorităților pentru anul 2009/2010, precum și dezvoltarea capacității de comunicare și reprezentare a intereselor de către membrii consiliilor de elevi. Participanții sunt 80 de elevi din toată țara, printre rezultate putând aminti elaborarea a 30 de planuri de acțiune pentru consiliile de elevi, 80 de elevi instruiți pe domenii specifice și cinci parteneriate încheiate între consiliile de elevi
Educație antreprenorială, proiect depus de către AIESEC Oradea, care-și propune dezvoltarea abilităților antreprenoriale și personale ale unui număr de 45 de studenți orădeni. Acest proiect urmează să se desfășoare între 1.10-27.11.09 în Oradea și în localitatea Leșu, județul Bihor. Domeniile în care se va face instruirea sunt managementul timpului, leader ship, comunicare, gestionarea resurselor și autoevaluare. Ca și rezultate putem menționa crearea unei platforme virtuale de comunicare între participanții la seminar și nu numai sub forma unui grup yahoo pentru schimbul de cunoștințe.   
Tabără - atelier pentru studenții din Oradea - ediția a VII-a. Problemele minorităților din perspectiva studenților, proiect organizat de Uniunea Studenților Maghiari din Bihor în perioada 5-8.11.09 la  Roșia, în județul Bihor. Printre obiectivele proiectului se numără sprijinirea integrării studenților în viața comunității locale, atragerea acestora în asociație și stimularea dezbaterilor privind problemele minorităților.
Aceste proiecte se înscriu în prioritățile MTS privind dezvoltarea și diversificarea activităților privind implicarea tinerilor în viața comunității, dezvoltarea și diversificarea ofertei educaționale nonformale pentru tineri, sprijinirea de acțiuni specifice de voluntariat.
(Bogdan Hossu, director D.J.T. Bihor)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 16:15:39 Ora standard a Europei de Est