Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Program pentru perioada 31 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026

Programul OTL şi orarul punctelor de vânzare

Program pentru perioada 31 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026

Programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun în perioada 31 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026 şi orarul punctelor de vânzare vor fi:

Astăzi, miercuri, 31.12.2025
          Tramvaiele vor circula conform programelor pentru zile lucrătoare cu vacanţă, dar se vor retrage de pe trasee în intervalul orar 19.00 - 21.00.
          Autobuzele vor circula conform programelor pentru zile lucrătoare cu vacanţă, dar se vor retrage de pe trasee, de asemenea, în intervalul orar 19.00 - 21.00, inclusiv cele care circulă pe traseele metropolitane, cu excepţia celor de pe liniile:
Linia 19: ultima cursă de la ERA Shopping Park la ora 18.30. Autobuzele nu vor intra la Dedeman
Linia 22: ultima cursă de la Remarkt la ora 18.15,
Linia 23: ultima cursă de la ERA Shopping Park la ora 18.15. Autobuzele nu vor intra la Dedeman
Linia 24: ultima cursă de la Oradea Shopping City la ora 18.15
Linia 30: ultima cursă de la Magazinul Leroy Merlin la ora 17.20.
Pe linia transfrontalieră Oradea - Biharkeresztes nu se va efectua cursa cu plecare la ora 18.10 de la Auchan.
Punctele de vânzare vor funcționa după programul normal, cu excepția următoarelor:
Biserica Emanuel - deschis ȋntre 6.30 şi 16.00
Autogara Nufărul  - deschis între 6.30 şi 18.30
Piaţa Rogerius - deschis între 6.30 şi 18.30.
 
Mâine, joi, 1.01.2026
          Tramvaiele vor circula, ȋncepând cu ora 7.00, conform programelor valabile în zilele nelucrătoare.
          Autobuzele vor circula, ȋncepând cu ora 7.00, conform programelor valabile în zilele de duminică. Excepţie face linia 13, unde prima cursă va avea plecarea la ora 5.50, de la Piaţa Cetăţii (ANAF)
          Nu se efectuează curse pe liniile 19, 22, 23, 24, 29, 30 şi pe linia metropolitană 722. (Oradea - Săldăbagiu de Munte).
Nu se efectuează curse pe linia transfrontaliera Oradea - Biharkeresztes.
Pe liniile care deservesc parcurile industriale (26, 27, 29,31, 32, 33, 33E, 33P, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 41, 42) se va circula conform programelor comunicate de operatorii economici.
          Toate punctele de vânzare vor fi ȋnchise.
 
Vineri, 2.01.2026
          Tramvaiele vor circula conform programelor valabile în zilele nelucrătoare.
          Autobuzele vor circula conform programelor valabile în zilele duminică, mai puţin liniile prezentate în continuare:
Pe liniile 19 şi 23 se va circula conform programelor de circulaţie valabile duminica, ȋnsă nu vor intra la Dedeman.
Pe linia 22, ultima cursă va pleca de la Remarkt la ora 18.15
Nu se efectuează curse pe linia 30 şi pe linia metropolitană 722 (Oradea - Săldăbagiu de Munte).
Pe liniile care deservesc parcurile industriale (26, 27, 29,31, 32, 33, 33E, 33P, 34, 35, 36, 37, 38, 39,41, 42) se va circula conform programelor comunicate de operatorii economici.
Punctele de vânzare vor fi deschise conform programului pentru zile de duminică.
 
Luni, 5.01.2026
          Autobuzele şi tramvaiele vor circula conform programelor de circulaţie valabile în zilele lucrătoare cu vacanţă.
          Punctele de vânzare vor fi deschise conform programului pentru zile lucrătoare.
 
Marţi, 6 şi miercuri, 7 ianuarie 2026
Autobuzele şi tramvaiele vor circula conform programelor pentru zilele de duminică, inclusiv pe traseele metropolitane de autobuz.
Nu se va circula pe linia 722 (Oradea - Săldăbagiu de Munte).
Punctele de vânzare vor fi deschise conform programului pentru zile de duminică.
     
Oradea Transport Local vă urează La mulţi ani!

 

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 11:57:15 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)