Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Judeu Matei-Alexandru - 21 de locuri I-II și III... multiplu campion național la tir sportiv

Un palmares de-a dreptul impresionant în 2025

Judeu Matei-Alexandru - 21 de locuri I-II și III... multiplu campion național la tir sportiv

Judeu Matei-Alexandru era, până mai ieri, un copil frumos și la chip și la vorbă, sfios, smerit, cuminte și blând, după cum l-am citit și cu alte ocazii, care nu pare a fi deloc periculos, în a amenința pe cineva decât cu propriile sale arme inofensive, ale bucuriei, hărniciei și dăruirii sale pe altarul pasiunilor care îl înnobilează din copilărie. De-acum Matei nu mai e doar un copil drăgălaș, pentru că a intrat în rândul liceenilor, fiind elev în clasa a IX-a la Liceul Teologic Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu" din Oradea.

Matei-Alexandru este, deci, un tânăr sportiv, fără mari pretenții, chiar dacă este multiplu campion național, legitimat la Secția Clubului Sportiv Universitar Oradea, ca trăgător (de elită - zicem noi, având în vedere rezultatele) cu pușca, avându-i ca antrenori pe Adriana Floruța și Vasile Leț. Așadar, nimic nu-l legitimează și îl identifică mai bine, în calitate de sportiv, ca rezultatele obținute de-a lungul anilor. De această dată, ne vom referi doar la locurile I-II și III obținute în cadrul competițiilor la care a participat în anul 2025.
În cele 21 de confruntări, Matei a cucerit 12 premii I, șase premii II și trei premii III, urcând, deci, de 21 de ori pe podiumul de premiere.
Spre exemplificare, vă prezentăm, în continuare, frumosul său palmares, cartea sa de vizită la finele anului 2025, ca sportiv legitimat...
 
Palmares 2025
1.LOC I - Cupa României, Seniori, pușcă 10m mixt (Lezeu Alexia și Judeu Matei Alexandru), București, februarie 2025
2.LOC II - Cupa României, Seniori, pușcă 10 m, București, februarie 2025
3.LOC II - Campionatul Național, etapa a IV-a, Juniori 2, pușcă culcat 20 focuri, București, iulie 2025
4.LOC I - Campion Național la Campionatul Național, etapa a IV-a, Juniori 2, pușcă 30x20 focuri, București, iulie 2025
5.LOC II - Finala Campionatului Național, Juniori 3, pușcă culcat 20 de focuri, București, august 2025
6.LOC II - Finala Campionatului Național, Juniori 3, pușcă 20 de focuri picioare, București, august 2025
7.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național, Juniori 3, pușcă 3X20 de focuri, București, august 2025
8.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național, Juniori 3, pușcă 20 de focuri genunchi, București, august 2025
9.LOC II -Finala Campionatului Național, Juniori 2, pușcă culcat 40 de focuri, București, august 2025
10.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național, Juniori 2, pușcă 20 de focuri picioare, București, august 2025
11.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național, Juniori 2, pușcă 20 de focuri genunchi, București, august 2025
12.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național, Juniori 2, pușcă 3x20 de focuri, București, august 2025
13.LOC I - Campionatului Național etapa a V-a, Juniori 1, pușcă 3x20 de focuri glonț, București, septembrie 2025
14.LOC I - Campionatului Național etapa a V-a, Juniori 1, pușcă culcat 60 de focuri glonț, București, septembrie 2025
15.LOC III - Finala Campionatului Național de Tineret, pușcă 60 de focuri culcat, glonț, București, septembrie 2025
16.LOC II - Finala Campionatului Național de Tineret, pușcă 3x20 de focuri, glonț, București, septembrie 2025
17.LOC III - Finala Campionatului Național de Tineret, pușcă picioare glonț, București, septembrie 2025
18.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național de Tineret, pușcă genunchi glonț, București, august 2025
19.LOC III - Finala Campionatului Național de Juniori 1, pușcă 3x20 de focuri, București, septembrie 2025
20.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național de Juniori 1, pușcă genunchi 20 de focuri glonț, București, august 2025
21.LOC I - Campion Național la Finala Campionatului Național de Juniori 3, pușcă 10m, Focșani, decembrie 2025.
 
Superb, dragă Matei!
Ce urmează să mai obții, ce-ți lipsește din palmares la această vârstă, având în vedere că abia ai intrat în rândul liceenilor, având în față tot viitorul pentru desăvârșirea operei și înmulțirea talanților!
(Ovidiu Dan)

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 16:54:18 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)