Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Noi plecăm să colindăm

Tradiții și obiceiuri la Stâncești, comuna Buntești

Noi plecăm să colindăm

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul e așteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, chiar şi de religie. Fiecare român se gândește cu drag la cadourile lui Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul ușii. Cu siguranță, experiențele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificații proprii, dar mai mult decât atât, tradițiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.

     Elevii claselor pregătitoare și a III-a de la Școala Gimnazială Nr.1 Buntești, structura Stâncești, însoțiți de doamnele profesoare Coroban Daniela Natalia și Anton Ioana Codruța, au participat cu entuziasm, bucurie și implicare la toate activitățile din cadrul proiectului de Crăciun ,,Lăsați copiii să vină la mine"! Emoții constructive și experiențe unice au transmis acești copii minunați când au propovăduit Nașterea Domnului prin cuvintele colindelor strămoșești la Cabinetul medical din Brădet, la Centrul Rezidențial de îngrijire și asistență persoane dependente Brădet, la Cabinetul medical Buntești, la Biserica Ortodoxă din Poienii de Jos și doamnei director a Școlii Gimnaziale Nr.1 Buntești. Cinci colinde deosebite au făcut parte din repertoriul acestor elevi harnici prin care au stârnit ropote de aplauze din partea audienței. Dovedind spirit civic, colectivul celor două clase, ajutați de către părinți, au contribuit cu diverse alimente la masa de Crăciun a persoanelor cu probleme medicale de care se ocupă Fundația Inimă Albastră Brădet.
      Punctul culminant al activităților din această perioadă a fost participarea elevilor claselor pregătitoare și a III-a la proiectul ,,Bihorul colindă" desfășurat la Biserica Ortodoxă din Buntești, chiar înainte de Crăciun. Elevii au îmbrăcat cu mândrie și emoție costumul popular românesc care este un simbol puternic al identității și al tradițiilor noastre culturale, reflectând diversitatea și bogăția neamului românesc. În mod tradițional, motivele brodate, culorile și materialele folosite în confecționarea costumului popular variază de la o regiune la alta, având o simbolistică specifică ce exprimă valori spirituale, naturale și sociale.
       Școala poate fi un loc ideal pentru a păstra vie tradiția colindelor. Diversitatea colindelor ne arată că ele nu sunt doar cântece, ci povești care au evoluat odată cu poporul nostru. Fiecare colind este o fărâmă din istoria noastră colectivă, un testament al credinței și creativității românilor. În vechile sate românești, colindele nu erau doar cântece de sărbătoare, ci purtau în ele dorințele, bucuriile și speranțele oamenilor.
       Colindătorii claselor pregătitoare și a III-a, sub îndrumarea doamnelor învățătoare, și-am dorit să fie considerați mesageri ai binelui, aducând vestea Nașterii Domnului în fiecare loc vizitat. Colindele acestor copii au fost mai mult decât simple melodii, au fost rugăciuni cântate, pline de simboluri și credințe străvechi.
Prof. Anton Ioana Codruța
Prof. Coroban Daniela Natalia

Trimite email
vineri, 25 septembrie 2026 la 14:30:30 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...