Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Excelența Sa domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Franței, a fost în vizită la Prefectura Bihor

Luni, 9 februarie,

Excelența Sa domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Franței, a fost în vizită la Prefectura Bihor

Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, alături de subprefectul Emilian Pavel, a primit luni, 9 februarie 2026. vizita Excelenței Sale domnul Nicolas Warnery, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze în România, însoțit de o delegație formată din consilieri ai Ambasadei Franței și reprezentanți din partea Camerei Franceze de Comerț, Industrie și Agricultură în România (CCIFER).

Delegația a fost primită la sediul Instituției Prefectului, principale teme abordate  au vizat cooperarea în domeniul economic și cultural, situația companiilor cu aport de capital francez și dinamica localităților înfrățite cu municipalități din Franța, de la nivelul județului Bihor.
Prefectului Marcel Dragoș a prezentat marile proiecte de infrastructură rutieră și feroviară aflate în prezent în derulare, cu accent pe rolul esențial al fondurilor europene și strânsa colaborare între Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor și Instituția Prefectului - județul Bihor.
E.S. domnul Nicolas Warnery a fost interesat de impactul aderării la Spațiul Schengen și eliminarea formalităților de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025, având în vedere specificul județului Bihor situat la granița cu Ungaria, circulația lucrătorilor transfrontalieri și volumul considerabil al tranzitului de mărfuri spre și dinspre spațiul european.
Totodată au avut loc discuții despre potențialul turistic deosebit al județului Bihor, integrarea programelor educaționale oferite de Universitatea Oradea și învățământul dual în colaborare cu companiile private, extinderea parcurilor industriale de la nivelul județului și creșterea eficienței energetice prin exploatarea resurselor geotermale. Nu în ultimul rând, s-au menționat demersurile pentru înființarea în Oradea a unei Alianțe Franceze și deschiderea unui centru cultural dedicat promovării limbii și culturii franceze.
La finalul întâlnirii, prefectul Marcel Dragoș i-a mulțumit ambasadorului Franței pentru vizita sa oficială în județul Bihor și, în semn de apreciere, l-a invitat să scrie un mesaj în Cartea de Onoare a Prefecturii Bihor.
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
miercuri, 11 februarie 2026 la 01:01:26 Ora standard a Europei de Est