Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

60 la sută mai mulți abonați și servicii modernizate la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor

Raport 2025

60 la sută mai mulți abonați și servicii modernizate la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor

Luni, 16 februarie 2026, Horea Abrudan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, și Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai", au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, raportul pentru anul 2025 al Bibliotecii.

În anul 2025, a fost finalizat proiectul de renovare și digitalizare a Bibliotecii Județene, finanțat din fonduri europene. Modernizarea Bibliotecii Județene a făcut parte dintr-un proiect mai amplu prin care au fost renovate complet bibliotecile din comunele Oșorhei, Sântandrei și Sânmartin. În plus, alte 26 de biblioteci din Bihor au fost dotate cu aparatură nouă.
„Investiția făcută în această clădire este una extrem de importantă, iar diversificarea serviciilor pe care biblioteca le oferă comunității, cu rolul de a-i atrage pe toți înspre instituția în sine și ceea ce oferă, cred că este un lucru esențial la care cu toții va trebui să lucrăm în perioada următoare și în permanență", a declarat Horea Abrudan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
„Efectele modernizării ne aduc mare bucurie în fiecare zi a activității noastre, pentru că cititorii noștri sunt încântați și ne bucurăm când sunt și deschiși și ne oferă feedback despre ceea ce s-a schimbat în bibliotecă", a declarat Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai" Bihor.
Biblioteca funcționează cu 53 de angajați și gestionează un fond de aproximativ 550.000 de volume.
„Un aspect de noutate în activitatea noastră din anul trecut este cel legat de rolul bibliotecarului și provocarea a fost să înțelegem că tehnologia nu înlocuiește bibliotecarul. (...) Exista o temere cum că bibliotecarul ar putea fi înlocuit câtă vreme operațiunile principale de bibliotecă se pot face pe cont propriu, însă nu este așa și s-a dovedit că bibliotecarul este doar redefinit, primește niște valențe noi", a completat Ancuța Șchiop.
De altfel, tot în cadrul proiectului de modernizare, au fost organizate cursuri pentru bibliotecari pentru a deveni formatori de competențe digitale, iar în prezent aceștia susțin cursuri pentru bihorenii interesați să învețe să folosească computerul.
Datorită modernizării Bibliotecii Județene, numărul utilizatorilor noi a crescut de trei ori în lunile noiembrie și decembrie 2025, față de primele 10 luni.
În 2025, în primele 10 luni au fost înregistrați 5.496 de utilizatori activi, dintre care 2.751 sunt utilizatori noi. În ultimele două luni ale anului, după redeschidere, au fost înscriși 1.691 de abonați noi. Astfel, în total, în anul 2025 au fost 7.187 de utilizatori, față de 4.485 în 2024. O creștere de la an la an de 60%.
În aceste condiții, veniturile proprii, generate din abonamente, au crescut de la 94.038 lei în 2024, la 178.986 lei în 2025. O creștere de 90%.
„De când am deschis și am pus la dispoziția copiilor amfiteatrul de la parter, a devenit un spațiu foarte cunoscut pentru părinții din orașul nostru și din județ, dar din Oradea, mai ales. Vin cu cei mici și e un spațiu în care e liniște, e cald, e curat și se joacă. Și să știți, fac o mărturisire, noi, mamele, doamnele, cu siguranță, suntem încântate când vedem asta. Să știți că sâmbăta e plin de tătici cu cei micuți la Amfiteatrul pentru Copii", a precizat Ancuța Șchiop.
În cadrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai" funcționează două reviste de cultură: Revista de Cultură ,,Familia" și Revista de Cultură ,,Várad". În 2025, echipele redacționale au realizat 12 numere pe parcursul întregului an, la fiecare revistă. Totodată, au fost organizate mai multe lansări de carte și întâlniri cu autorii. Prin activitatea editorială, biblioteca urmărește conectarea județului, în plan cultural, cu literatura contemporană, dar și promovarea în paginile revistelor a informațiilor despre opere valoroase ale literaturii.
„Dacă ar fi să avem o concluzie a activității bibliotecii pe anul 2025, putem spune, fără să greșim, că acolo unde echipa funcționează, autoritățile sprijină, acolo unde specialiștii își înțeleg rolul, lucrurile funcționează și, în cazul nostru, ajungem la concluzia că Bihorul citește", a declarat Ancuța Șchiop.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 06:43:57 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00