Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Metodologii practice pentru implementarea unui management constructivist, autor, prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, director al D.P.P.D., Universitatea din Oradea

Laboratorul de inovație educațională

Metodologii practice pentru implementarea unui management constructivist, autor, prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, director al D.P.P.D., Universitatea din Oradea

La întâlnirea reprezentaților Inspectoratului Școlar Județean Bihor cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din Bihor, desfășurată joi, 12 februarie 2026, la Liceul Teologic Penticostal ,,Betel" din Oradea, doamna prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, directorul D.P.P.D. din cadrul Universității din Oradea, a susținut prelegerea ,,Laboratorul de inovație educațională. Metodologii practice pentru implementarea unui management constructivist", din care vă spicuim câteva ideii și direcții edificatoare...

*Leadershipul educațional este procesul de influențare și ghidare a comunității școlare către atingerea unei viziuni comune, punând accent pe transformare, colaborare și dezvoltare personală.
*Laboratorul de educație este un spațiu fizic sau virtual conceput pentru explorarea, dezvoltarea, testarea și validarea unor metode, practici și tehnologii didactice inovatoare.
*Școala funcționează în lumea incertitudinii: Managementul constructivist și formarea pentru o lume în schimbare este următorul pas în organizarea învățământului românesc.
*Cariera contemporană este: non-liniară, flexibilă, imprevizibilă, autodirijată. Se cere adaptare continuă. Cariera nu este o alegere unică. Cariera este un proces.
*Succesul real al absolventului depinde de: autonomie și sens, capacitatea de decizie și autonomie, adaptabilitate, capacitatea de a învăța continuu, echilibru personal, satisfacție personală. Școala poate forma oameni capabili să se reconstruiască.
*Managementul constructivist construiește o comunitate de învățare.
*Ce e managementul constructivist? O filozofie de conducere unde învățarea este un proces activ de co-creare a realității organizaționale.
*Rolul managerului școlar constă în a evolua de la autoritatea centralizată la cea de facilitator al dezvoltării.
*Managerul constructivist nu întreabă doar: se respectă procedurile, ci mai ales: ce fel de oameni formăm în această școală pentru lumea de afară?
*Școala nu mai poate promite stabilitate, dar poate oferi ceva mult mai valoros: CAPACITATEA DE A NAVIGA INSTABILITATEA.
*Leadershipul și managementul constructivist:
Leadershipul pedagogic: fundamental pentru excelență 
Caracteristici de bază: integritate, comunicare, empatie, inovație 
Relație sinergică: liderul influențează calitatea predării 
Stiluri de leadership: adaptabilitate la context 
Modele teoretice: leadership pedagogic și paideutic 
Tendințe viitoare: transformare digitală, stare de bine, leadership adaptiv
Rolul liderilor: modelarea proactivă a viitorului educației.

Trimite email
joi, 8 octombrie 2026 la 13:02:13 Ora de vară a Europei de Est