Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Universitatea Oradea - Universitatea ,,Agora”, un meci al orgoliilor

Astă-seară, pe ,,San Siro”, fotbal în cadrul Campionatului național universitar

Universitatea Oradea - Universitatea ,,Agora”, un meci al orgoliilor

Marți, 24 martie 2026, în cadrul primei etape din cadrul Campionatului Național Universitar de Fotbal, echipa Universității ,,Agora" a întâlnit, în deplasare, naționala 1 a Universității din Oradea, pe terenul acesteia, o echipă solidă, redutabilă de profesioniști, vicecampioană națională, titlu câștigat anul trecut, în finala campionatului național, finală câștigată de echipa Universității de Vest din Timișoara.

Vorbeam despre un meci al orgoliilor. În această seară, ai noștri agoriști, ambițioși și puși pe fapte mari, și-au propus să-și impresioneze adversarii, pe care i-au mai întâlnit, marțea trecut, într-un amical de zile mari, în care ai noștri, chiar în inferioritate numerică, au reușit să înscrie de două ori (prin Adrian și Ștefan), chiar dacă au primit 9...  De data aceasta, vicecampionii au fost superiori la toate capitolele, iar scorul (8 la 1) ne scutește de prea multe comentarii, diferența fiind concludentă, iar meciul s-a jucat la o singură poartă, cu mici excepții și cu o reușită în care ai noștri au reușit să marcheze prin Pasca Abel Timotei.
Despre adversari numai de bine, valoarea lor este incontestabilă; au marcat: Covrig Marian (1), Hajdu Denis și Catrișcău Rareș (de două ori fiecare), Bone Mark, Martin Raul și Grosos Rareș (1). Cu siguranță, vor ajunge să joace finala și la actuala ediție (între 17 și 20 mai 2026, la Eforie Nord).
Joi, 26 martie 2026, tot pe San Siro, se vor întâlni și celelalte două echipe orădene universitare: Universitatea Creștină Parțium - Universitatea ,,Emanuel.
În etapa a doua, programată în 2 aprilie, echipa Universității ,,Agora" va juca cu echipa similară a Universității Creștine Parțium (de la ora 17.00), iar de la ora 15.00, vicecampionii vor întâlni reprezentanții Universității ,,Emanuel".
În 21 aprilie, se va consuma cea de-a treia etapă, în următoarea formulă:
*de la ora 17.00: Universitatea ,,Agora" - Universitatea ,,Emanuel",
*iar de la ora 19.00: Universitatea din Oradea - Universitatea Creștină Parțium.
În fotbal, ca și în viață trebuie să lupți, să te bați, cu tine însuți și cu alții, și să crezi mereu în victorie. Iar dacă ai pierdut, mergi mai departe, nimic nu este imposibil celui ce crede în reușita finală!
Felicitări învingătorilor, succes învinșilor!
Niciun meci nu seamănă cu altul, iar șansa este egală și merită luptat pentru a cuceri ,,Everestul"!
Mulțumim colegilor de la Universitatea din Oradea (domnului decan Ilieș Alexandru) pentru înțelegere și respect; mulțumim echipei de arbitri: Zah Valentin, Matica Gyorgyi și Laza Andrei; mulțumim doamnelor prof. Ana Iosa și Viorina Judeu, dar și doamnei secretare Gabi, pentru sprijin!
Îi felicităm pe vicecampioni: Simionaș Octavian, Szulczer Mihai, Martin Raul, Buciuman Luca, Boiț Paul, Catrișcău Rareș, Grosos Rareș, Bone Mark, Covrig Marian, Hajdu Denis, Munteanu Darian, Cherman Alex, Bochiș Călin, Pop Darius, Jurca Dan, Coceriuc Luca, Știubea Andreas și Baior Denis,
dar și pe ai noștri: Berinde Raul, Burca Nicolae, Darko Istvan, Gaicu Raul, Roșca Adrian, Leu Sergiu, Moca Cătălin, Pantea Bogdan, Pașca Abel Timotei, Pop Alex George, Țiburca Andrei, Bala Robert, Paca Andrei Ioan, Paca George Gabriel, Szabo David și Ștefan Sorin...
Pe Facebook Ovidiu Moise Dan, vom avea și secvențe video...
(OviDan)
 

Trimite email
luni, 21 septembrie 2026 la 02:25:47 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album