Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Etapa locală Robotics Championship 2026 s-a încheiat cu succes. Urmează etapa internațională!

Pasul spre marea finală Robotics Championship!

Etapa locală Robotics Championship 2026 s-a încheiat cu succes. Urmează etapa internațională!

Organizatorii Robotics Championship au desfășurat în data de 26 martie 2026, la Parcul Științific și Tehnologic Bihor, etapa locală a competiției Robotics Championship, ediția a XIV-a.

Evenimentul a reunit participanți din 13 licee, iar dintr-un total de 120 de participanți înscriși, 78 au reușit să finalizeze robotul și să participe efectiv în competiție. În organizarea și desfășurarea evenimentului au fost implicați aproximativ 30 de organizatori.
Pe parcursul lunii premergătoare competiției, participanții au trecut printr-un program intensiv de pregătire, format din cinci workshopuri organizate la Parcul Științific și Tehnologic Bihor. În cadrul acestora, elevii au învățat să construiască și să programeze roboți de la zero, fiind ghidați de studenți, masteranzi și foști participanți la competiții de robotică, din cadrul Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică, specializările Robotică (în limba engleză), Mecatronică și programul de master Sisteme Mecatronice Avansate.
O noutate importantă a ediției din acest an a fost faptul că echipele participante la categoria Line Follower Classic au avut posibilitatea de a păstra roboții construiți în cadrul workshopurilor. Această inițiativă încurajează continuarea procesului de învățare, oferindu-le participanților oportunitatea de a lucra în continuare cu roboții atât acasă, cât și la școală, în pregătirea pentru etapa internațională Robotics Championship sau pentru alte competiții de profil.
Activitatea a fost coordonată de Flaviu Birouaș, cadru didactic în cadrul Departamentului de Robotică și Mecatronică.
Competiția este organizată de echipa Robotics Championship, formată din voluntari - pasionați de robotică, cadre didactice, absolvenți de facultate, studenți, și elevi.
Organizator onorific:
 Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică
În calitate de coorganizatori:
- Visit Oradea
- Asociația Studenților Ingineri din Oradea
- Parcul Științific și Tehnologic Bihor
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Golde Oradea, Celestica, Plexus, ADLO
  
Rezultate etapa locală
 
Categoria Line Follower Classic
Locul I - Echipa Eroare de Sistem

Membri:
Bar Alexandru - elev la Colegiul Tehnic Traian Vuia Oradea
Bogdan Alex - elev la Colegiul Tehnic Traian Vuia Oradea
Cacioara Ștefan - elev la Liceul Don Orione Oradea
Cacioara David - elev la Liceul Don Orione Oradea
Pitoc Paul-Richard - elev la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea
Sima Raul - elev la  Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea
Mentor: Brata Mario - student la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică Oradea, program Mecatronică în sistem dual
Locul II - Echipa Neo Robo
Membri:
Darius Danci - elev la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea
Balint Ruben - elev la  Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea
Platona Petru Alexandru - elev la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea
Almaș-Deac Florin - student la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică Oradea, program Mecatronică în sistem dual
Mentor: Țicărat Raul - student la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică Oradea, program de licență Robotică (în limba engleză)
Locul III - Echipa Cockroach
Membri:
Dennis Fezer - elev la Colegiul Economic Partenie Cosma Oradea
Ilieș Luca - elev la Colegiul Economic Partenie Cosma Oradea
Kocsis Robert - elev la Liceul Tehnologic Felix Sânmartin
Mihali Darius - elev la Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea
Mentor: Ary Uram - elev la Liceul Tehnologic Felix Sânmartin
Categoria Line Follower LEGO
Locul I
- Echipa COG, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Oradea
Membru: eleva Seican Daniela Maria Teodora
Mentor: Lăcătuș Gabriela - eleva la Colegiul Național Iosif Vulcan Oradea
Locul II - Echipa Linestorm, formată din elevi ai Liceului Don Orione Oradea
Membri: Bodea Horea Florin, Sescu Alois, Chivari Matei, Oprean Rareș, Sălăgean Aris Ștefan
Mentor: Szabó Zsolt - student la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică Oradea, program de master Advanced Mechatronics Systems
Locul III - Echipa RoboPrime5000, formată din elevi ai Liceului Don Orione Oradea
Membri: Tîrlă Răzvan Ioan, Popa Alex, Lupuț Sebastian, Trifa Șerban Florin
Mentor: Szabó Zsolt - student la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică Oradea, program de master Advanced Mechatronics Systems
Robotics Championship continuă cu etapa internațională a ediției a XIV-a, care va avea loc în perioada 7-9 mai 2026, la Sala Polivalentă Antonio Alexe din Oradea. Evenimentul va reuni peste 500 de participanți din peste 17 țări, consolidând poziția competiției ca unul dintre cele mai importante evenimente de robotică din Europa.
Programul competiției va include o zi dedicată testelor și validării roboților, urmată de două zile de concurs. Evenimentul aduce împreună elevi, studenți, mentori și profesioniști din domeniul ingineriei, oferind un cadru competitiv și educațional de schimb de experiență și inovare.

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:26:43 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.