Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor

În perioada 14-17 aprilie 2026

Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor

Asociația „Sprijiniți Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea", în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea - Facultatea de Medicină și Farmacie, Colegiul Medicilor Bihor, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Filarmonica de Stat Oradea, anunță organizarea evenimentului: Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, în perioada 14-17 aprilie 2026.

Conferința aniversară
„40 de ani de grijă pentru sănătatea bihorenilor" - o manifestare de amploare dedicată excelenței, inovației și dezvoltării continue în domeniul medical
Evenimentul marchează un moment important în evoluția instituției, reflectând angajamentul constant pentru creșterea calității actului medical și pentru consolidarea statutului de centru medical de referință la nivel regional și național. Prin organizarea acestor zile medicale, spitalul își reafirmă rolul activ în promovarea progresului științific și în susținerea colaborării interdisciplinare între specialiști.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor reprezintă cea mai mare unitate sanitară din județ și unul dintre cele mai importante centre medicale din țară, oferind servicii medicale complexe atât pentru pacienții bihoreni, cât și pentru pacienții din întreaga regiune de Nord-Vest. Activitatea sa acoperă întreg spectrul îngrijirii medicale, incluzând spitalizare continuă, spitalizare de zi, servicii ambulatorii, precum și intervenții în regim de urgență, fiind un pilon esențial al sistemului de sănătate din regiune.
În ultimii ani, unitatea medicală a traversat un proces accelerat de modernizare și dezvoltare, susținut prin investiții consistente în infrastructură, echipamente medicale performante și soluții de digitalizare. Implementarea tehnologiilor de ultimă generație, alături de perfecționarea continuă a personalului medical și auxiliar, au contribuit semnificativ la creșterea standardelor de îngrijire și la diversificarea serviciilor oferite pacienților.
„Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor" vor reuni specialiști din multiple domenii medicale, oferind un cadru profesionist pentru schimb de experiență, dezbatere științifică și prezentarea celor mai recente inovații din practica medicală. Programul științific este structurat în sesiuni tematice care acoperă specialități medicale variate, precum neurochirurgia, chirurgia generală, chirurgia cardiovasculară, cardiologia intervențională, radiologia intervențională, oncologia, genetica medicală, anestezia și terapia intensivă, bolile infecțioase, ORL, oftalmologia, ortopedia, medicina internă ș.a., dar și integrarea inteligenței artificiale și a soluțiilor digitale în actul medical.
Prin diversitatea tematicilor abordate, evenimentul reflectă complexitatea medicinei moderne și necesitatea unei abordări integrate în îngrijirea pacientului. Totodată, accentul pus pe interdisciplinaritate evidențiază importanța colaborării între specialități pentru obținerea unor rezultate medicale optime.
Conferința constituie, de asemenea, un context favorabil pentru consolidarea relațiilor profesionale și instituționale, facilitând dialogul între cadre medicale, cercetători și alți actori relevanți din domeniul sănătății. În acest sens, „Zilele Medicale" contribuie la dezvoltarea unei comunități medicale dinamice, conectate la standardele și tendințele internaționale.
Manifestarea subliniază preocuparea constantă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru inovație, educație medicală continuă și adaptarea la provocările actuale din sistemul sanitar, în beneficiul direct al pacienților și al comunității bihorene. Organizarea acestei manifestări reconfirmă direcția strategică a Conducerii spitalului, orientată spre performanță, profesionalism și excelență, precum și rolul său activ în dezvoltarea serviciilor medicale la nivel regional.
Evenimentul este dedicat profesioniștilor din domeniul medical și tuturor celor interesați de domeniul sănătății, iar participarea se face în baza unei înscrieri prealabile.
Mai multe detalii, inclusiv formularul de înscriere se regăsesc pe pagina evenimentului: https://spitaljudetean-oradea.ro/zilele-medicale-ale-scjubh-2026/
Lisa Crăiuț,
purtător de cuvânt

Trimite email
duminică, 4 octombrie 2026 la 05:33:38 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România are onoarea să vă invite astăzi, sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 12, la MOMENTUL FESTIV prilejuit de desfășurarea la Oradea a finalei Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ȘCOALA DE GUST 2026. Evenimentul are loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea. (Nicolae POP)