Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

Noile manuale de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a de la Editura Litera pot fi alese de profesori începând de astăzi, 15 octombrie / Vedeți integral online cele trei manuale de liceu însoțite de Ghidul profesorului, soluții didactice și științifice de aplicare a noii programe școlare (P)

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

E timpul profesorului!

O clasă, 26 de elevi, fiecare diferit. Unii înțeleg imediat explicațiile, alții au nevoie de exerciții suplimentare, de un alt mod de prezentare a informațiilor sau de activități adaptate. Cum poate un profesor să pregătească lecții pentru toate aceste nevoi, să respecte programa școlară și să aibă timp și pentru evaluare, feedback și pregătirea examenelor?
Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 18:00, Edupedu.ro și EditAI organizează webinarul „E timpul profesorului”, dedicat profesorilor și directorilor de școli.
Vom testa în direct dacă o lecție completă, cu materiale diferențiate, poate fi pregătită în 15 minute cu ajutorul inteligenței artificiale...

Participarea la webinar este gratuită, pe bază de înscriere.

Înscrie-te aici la webinarul „E timpul profesorului” – 20 octombrie, ora 18:00
Share
Tweet
Share

Provocarea webinarului: o lecție în 15 minute, adaptată unor elevi cu nevoi diferite...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Liceul German capătă o înfățișare modernă prin lucrările de reabilitare pe fonduri europene

Reabilitare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.) și Programul Regional Nord-Vest 2021-2027

Liceul German capătă o înfățișare modernă prin lucrările de reabilitare pe fonduri europene

Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller", o școală cu tradiție în predarea limbii germane, își schimbă înfățișarea odată cu avansarea lucrărilor de reabilitare derulate de Primăria Oradea.

Lucrările de creștere a eficienței energetice și de gestionare inteligentă a energiei au avansat vizibil la ambele corpuri de clădire: la cel situat în Piața Cazărmii, nr. 7, stadiul fizic de realizare este de 80%, iar la cel de pe strada W. Shakespeare nr. 22, lucrările au ajuns la un stadiu de 85%.
Corpul din Piața Cazarmii, nr. 7, unde funcționează ciclul primar de învățământ, este reabilitat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar cel de pe strada W. Shakespeare nr. 22, unde funcționează ciclul gimnazial și liceal, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Istoricul școlii arată că instituția a funcționat inițial ca Școala Primară nr. 2, pe strada Decebal nr. 60, până la reforma din 1948. Între anii 1949-1952, devine Școala Generală nr. 10 (clasele I-VIII), extinzându-se cu noi clădiri (str. W. Shakespeare și Piața Cazarmii), pe fondul creșterii populației școlare. După 1990, a fost înființată secția germană, iar din 2008 instituția poartă numele de Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller" Oradea.
Ambele clădiri sunt prevăzute, prin proiectele de reabilitare, cu sisteme moderne menite să asigure eficiența energetică și siguranța elevilor: încălzire în pardoseală și ventilație, panouri fotovoltaice, sisteme de supraveghere video (holuri și săli de clasă), sisteme antiefracție, precum și sisteme de avertizare și semnalizare a incendiilor. 
Stadiul lucrărilor - corpul de clădire din Piața Cazărmii, nr. 7
 Lucrările de eficientizare energetică respectă graficul de execuție. Până în prezent, la clădirea cu regim de înălțime P+1 au fost realizate:
*finalizarea lucrărilor de înlocuire a șarpantei și învelitorii, precum și izolarea termică a planșeului peste etaj;
*finalizarea lucrărilor de izolare termică și refacere a fațadelor;
*înlocuirea tâmplăriilor interioare și exterioare;
*finalizarea lucrărilor de instalații electrice, sanitare, de încălzire în pardoseală și de climatizare;
*montarea sistemului de panouri fotovoltaice și a panourilor solare;
*amenajarea grupului sanitar de la etaj, urmând finalizarea celui de la parter. 
Executantul lucrărilor este SC CONSTRUCTII BIHOR S.A.
Termenul de execuție este luna august 2026.
Valoarea contractului este de 6.177.485,70 lei fără TVA.
Stadiul fizic de realizare a lucrărilor: 80%.
 Stadiul lucrărilor - corpul de clădire (P+1) de pe strada W. Shakespeare nr. 22
 Corpul principal al ansamblului, C1, are formă de L, cu latura lungă paralelă cu strada W. Shakespeare. Accesul principal se realizează din str. W. Shakespeare, iar cel secundar dinspre str. Comarnicului.
La corpul de clădire C1 au fost realizate:
*lucrări de izolare termică a planșeului peste etaj și a fațadelor;
*înlocuirea integrală a șarpantei și învelitorii și montarea sistemului fotovoltaic;
*execuția instalațiilor electrice, sanitare, termice și de climatizare;
*înlocuirea tâmplăriilor interioare și exterioare;
*finalizarea lucrărilor de amenajări interioare (săli de clasă, grupuri sanitare și coridoare). 
Executantul lucrărilor este asocierea formată din S.C. CONPILA SRL și S.C. INSELMA SRL.
Valoarea contractului este de 8.397.745,72 lei (fără TVA).
Lucrările au început în luna aprilie 2025 și au o durată de execuție de 24 de luni.
Grad de realizare: 85%.
Clasele finalizate au început deja să fie mobilate cu mobilier nou (bănci, scaune, catedre, dulapuri), procesul urmând să continue pe măsură ce lucrările înaintează. Totodată, acestea vor fi dotate cu echipamente IT moderne, toate aceste investiții fiind parte a unui proiect pe fonduri europene derulat de Primăria Oradea prin PNRR.

Trimite email
vineri, 16 octombrie 2026 la 15:41:53 Ora de vară a Europei de Est