Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Polițiștii comunitari voluntari au finalizat cursul de pregătire

Liceenii... polițiști, de vineri, cu acte în regulă

Polițiștii comunitari voluntari au finalizat cursul de pregătire

În perioada 1 - 2 octombrie 2009, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea, a avut loc cursul de formare și pregătire în domeniu a polițiștilor comunitari voluntari, cu participarea elevilor selectați din cele 20 de licee ale municipiului.

 Obiectivele principale ale cursului au fost însușirea misiunilor specifice, a modului de acțiune și activitățile pe care un polițist comunitar voluntar le va desfășura. De asemenea, au fost prezentate de către agenții comunitari atribuțiile și domeniile de activitate ale Poliției Comunitare Oradea și modul de acțiune al agenților în fiecare din situațiile expuse.
 A fost subliniată în mod deosebit necesitatea realizării unui parteneriat între Poliția Comunitară Oradea și comunitate, prin prisma noilor polițiști comunitari voluntari.
Joi, 8 octombrie, începând cu ora 14.00, la sediul Poliției Comunitare Oradea va avea loc prezentarea materialelor și tehnicii din dotare, ultima etapă a cursului de formare și pregătire.
 Absolvirea și atestarea polițiștilor comunitari voluntari va avea loc vineri  (9 octombrie), cu începere de la ora 13.00, în sala mare a primăriei. De asemenea, în cadrul ceremonialului se vor înmâna cerificatele, insignele, banderolele și legitimațiile care vor atesta calitatea de polițist comunitar voluntar. (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:25 Ora de vară a Europei de Est