Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Conferința NextGen 2026 - Leadership Bazat pe Valori, organizată la Oradea

Sâmbătă, 9 mai 2026, la Filarmonica de Stat din Oradea va avea loc

Conferința NextGen 2026 - Leadership Bazat pe Valori, organizată la Oradea

În data de 9 mai 2026, la Filarmonica de Stat din Oradea, va avea loc conferința „NextGen 2026 - Leadership Bazat pe Valori", un eveniment dedicat profesorilor, părinților și tuturor celor interesați de educație și dezvoltare personală. Conferința își propune să aducă în atenție rolul leadershipului în educație, punând accent pe valori precum empatia, responsabilitatea și influența pozitivă în comunitate.

Evenimentul va fi moderat de Serdal Uteu, coordonator în cadrul EduZ Learning and Development HUB, și va debuta cu un panel de elevi din cadrul International School of Oradea. Aceștia vor discuta despre ce înseamnă să fii lider la vârsta lor, oferind perspective din experiența proprie.
Pe parcursul zilei vor susține intervenții invitați din domeniul educației și leadershipului. Sorin Popa, reprezentant Maxwell Leadership România, va aborda tema formării liderilor încă din primii ani de educație și va susține un masterclass aplicat. Mariana Stan, desemnată Directorul Anului 2025, va vorbi despre rolul școlii în formarea valorilor și a culturii organizaționale.
De asemenea, Teodora Metiu și Radu Bălănescu vor prezenta aspecte legate de importanța inteligenței emoționale în leadership, subliniind rolul empatiei și al responsabilității în dezvoltarea elevilor.
Ziua se va încheia cu o sesiune de networking și discuții, organizată la campusul International School of Oradea. Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu invitații și să continue dialogul într-un cadru informal.
Organizatorii adresează o invitație deschisă tuturor celor interesați de educație și de formarea noii generații de lideri.
Detalii eveniment
● Eveniment: NextGen 2026 - Leadership Bazat pe Valori
● Data: 9 mai 2026
● Locație: Filarmonica de Stat Oradea
● Bilete: https://next-gen2026.isor.ro/
● Networking: Campusul International School of Oradea

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 11:46:04 Ora de vară a Europei de Est