Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Antreprenoriatul aplicat în școală

Mai mult decât teorie

Antreprenoriatul aplicat în școală

Elevii clasei a XI-a B Economic de la Colegiul Economic „Partenie Cosma" din Oradea au transformat o idee despre socializarea reală într-un proiect antreprenorial care a impresionat juriile județene și regionale, iar cinci dintre cei mai implicați elevi au reprezentat echipa în competițiile Business Plan. În spatele acestui succes nu stau doar orele de curs, ci luni de muncă, creativitate, strategie și experiențe care îi apropie deja de lumea reală a afacerilor.

Coordonați de doamna profesor Paul Delia Luminița, elevii clasei a XI-a B Economic de la Colegiul Economic „Partenie Cosma" din Oradea au demonstrat că antreprenoriatul în școală înseamnă mult mai mult decât teorie. Alexandra, Casian, Fabian, Iulia și Ștefan formează echipa F.E. FRIEND QUEST S.R.L., reprezentând la concurs firma de exercițiu a clasei, construită în jurul unei aplicații web dedicate socializării reale și conexiunilor autentice dintre oameni.
Într-o perioadă în care tehnologia domină comunicarea de zi cu zi, ideea lor propune o abordare diferită: apropierea dintre oameni și promovarea relațiilor reale. Creativitatea, pasiunea pentru tehnologie, sport sau modă și dorința de a construi ceva util au fost transformate într-un proiect antreprenorial complex, dezvoltat prin muncă în echipă și implicare constantă.
Experiența echipei reflectă o direcție tot mai prezentă în educația europeană, aceea de a pune accent pe competențe practice și pe dezvoltarea spiritului de inițiativă. Antreprenoriatul nu mai este privit doar ca o disciplină teoretică, ci ca o modalitate prin care elevii învață să găsească soluții, să comunice eficient și să își transforme ideile în proiecte concrete.
În cadrul liceelor economice, acest proces se desfășoară prin intermediul firmelor de exercițiu - simulări ale unor companii reale în care elevii descoperă cum funcționează lumea afacerilor. De la organizarea activității și stabilirea strategiilor de promovare, până la analiza pieței și relația cu clienții, elevii sunt implicați activ în toate etapele dezvoltării unei afaceri. Astfel, ceea ce învață la clasă capătă aplicabilitate practică și sens în raport cu viața reală. ,,Competențele dezvoltate prin antreprenoriat - comunicarea, inițiativa, adaptabilitatea și lucrul în echipă - sunt esențiale într-o economie modernă. De aceea, susținem constant participarea elevilor la activități și competiții care îi provoacă să gândească practic și creativ", transmite conducerea colegiului.
„La început părea doar un proiect pentru școală, dar pe parcurs ne-am dat seama că este mult mai mult de atât. Am învățat să lucrăm împreună, să ne organizăm și să ne susținem ideile în fața altora. Au fost momente în care a trebuit să găsim rapid soluții sau să ne adaptăm, exact ca într-o afacere reală. Cred că experiența asta ne-a ajutat să avem mai multă încredere în noi și în ceea ce putem face ca echipă", spune unul dintre membrii echipei F.E. FRIEND QUEST S.R.L.
Toate aceste competențe sunt puse în valoare în cadrul competiției „Business Plan", concurs educațional anual coordonat de CNDIPT - ROCT, prin inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, în parteneriat cu instituții de învățământ superior, de cercetare și agenți economici reprezentativi. Concursul se adresează elevilor din liceele cu profil servicii și urmărește dezvoltarea spiritului antreprenorial, a responsabilității, a creativității și a abilităților practice.
Competiția provoacă elevii să transforme o idee într-un plan de afaceri complet și realist. Participanții trebuie să prezinte descrierea firmei, oportunitatea de afacere, analiza pieței, strategia de marketing, structura de management, sursele de finanțare și perspectivele de dezvoltare. În același timp, sunt evaluate elemente precum utilizarea noilor tehnologii, sustenabilitatea, analiza riscurilor și capacitatea de a propune soluții viabile pentru dezvoltarea afacerii.
Pentru echipa F.E. FRIEND QUEST S.R.L., concursul a reprezentat mai mult decât o competiție. A fost o experiență prin care au învățat să colaboreze, să își organizeze activitatea și să își transforme creativitatea într-un proiect concret. Seriozitatea și implicarea lor au fost răsplătite prin rezultate remarcabile. După calificarea la etapa județeană, unde au obținut locul I dintre cele nouă firme de exercițiu participante din județul Bihor, elevii au reprezentat județul și la etapa regională desfășurată la Zalău. Acolo, în competiția cu echipe din cele șase județe ale regiunii Nord-Vest, F.E. FRIEND QUEST S.R.L. a obținut din nou locul I și calificarea la etapa națională ce va avea loc la Târgoviște în 19 mai.

Trimite email
marți, 10 noiembrie 2026 la 08:47:19 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

La mulți ani, Drag Părinte!

Astăzi, marți, 10 noiembrie 2026,
Preacucernicul Părinte Vicar Vasile Bota
împlinește 60 de ani!
La mulți ani binecuvântați,
Părinte Drag!