Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

„Performanță și profesionalism în nursing și asistență medicală”

Excelență, profesionalism și vocație la Olimpiada națională cu participare internațională a Școlilor Postliceale „Henri Coandă”

„Performanță și profesionalism în nursing și asistență medicală”

Într-o perioadă în care sistemul de sănătate are nevoie mai mult ca oricând de profesioniști bine pregătiți, dedicați și empatici, Olimpiada desfășurată în perioada 21-23 mai 2026, a demonstrat că viitorul acestei profesii de asistent medical se află pe mâini bune.

   Evenimentul desfășurat la Școala Postliceală „Henri Coandă” Timișoara a fost la prima ediție și a reunit un număr de 39 de elevi concurenți, cadre didactice și coordonatori din mai multe școli din România care fac parte din rețeaua școlilor particulare Henri Coandă, oferind nu doar o competiție de înalt nivel, ci un adevărat schimb de experiență, valori și bune practici în domeniul medical.
   În același timp, Olimpiada a reprezentat un prilej de afirmare a pasiunii pentru această profesie nobilă, în care competența trebuie să fie întotdeauna însoțite de empatie, răbdare și respect pentru viață.
   Fiecare participant a demonstrat că performanța în domeniul sănătății presupune nu doar acumulare de informații, ci și formarea unui caracter puternic, responsabil și orientat către nevoile pacientului.
    Organizarea impecabilă a evenimentului și susținerea oferită de către întreg personalul, cadre didactice, voluntari-elevi și implicarea directă a doamnei director dr. Ioana Popa de la Școala Postliceală ,,Henri Coandă” Timișoara au contribuit la succesul unei manifestări educaționale deosebite.
    Rezultatele obținute de elevi confirmă faptul că Școlile Postliceale ,,Henri Coandă” din România formează generații de tineri bine pregătiți, capabili să răspundă provocărilor unui sistem medical modern.
     Județul Bihor a fost reprezentat de 9 concurenți prin elevi care provin de la Școlile Postliceale ,,Henri Coandă” din Oradea, Beiuș, Ștei și Bratca, școala din Ștei ocupând locul III la specializarea asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare, iar ceilalți obținând diploma de participare.
        Premianții au fost recompensați pe lângă diplome și trofee și cu burse care constau prin acordarea 100% a taxei de școlarizare pentru anul viitor școlar de către Fundația Cultural Umanitară ,,Henri Coandă” Oradea, prin doamna președinte av. Diana Olivia Morar, inițiatoarea acestui eveniment care a reprezentat totodată, o dovadă clară a importanței investiției în educația din învățământul privat și în susținerea performanțelor școlare, în pregătirea unor specialiști competenți și responsabili, acestea fiind una din cele mai valoroase investiții pentru viitor.
       Felicitări tuturor participanților, profesorilor coordonatori și organizatorilor pentru implicarea, seriozitatea și pasiunea cu care au contribuit la reușita acestui eveniment de excepție. Performanța lor reprezintă un motiv de mândrie și o sursă de inspirație pentru întreaga comunitate.
 Într-o perioadă în care sistemul de sănătate are nevoie mai mult ca oricând de profesioniști bine pregătiți, dedicați și empatici, Olimpiada desfășurată în perioada 21-23 mai 2026, a demonstrat că viitorul acestei profesii de asistent medical se află pe mâini bune.
Carmen Samașca-Nemeș,  
director al Școlii Postliceale ,,Henri Coandă” Oradea

Trimite email
joi, 12 noiembrie 2026 la 03:36:38 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă IRIS

Concert IRIS - Cristi Minculescu, Valter si Boro
la Hard Rock Cafe, București
joi, 12 noiembrie 2026, ora 21.00.