Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Prof. dr. habil. Constantin Duvac unește comunități științifice naționale și internaționale prin veșnicie

Cu mult respect și recunoștință!

Prof. dr. habil. Constantin Duvac unește comunități științifice naționale și internaționale prin veșnicie

În perioada 29-30 mai 2026 la Universitatea din Oradea s-a desfășurat conferința națională de drept penal ,,Vespasian Pella", ediția a V-a cu tema ,,Probleme actuale ale dreptului penal la nivel național și internațional".

https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.25724
            Conferința a fost organizată de: Asociația Română de Științe Penale, Academia de Științe Juridice din România, Universitatea din Oradea, Facultatea de Drept.
            În deschiderea lucrărilor conferinței s-a păstrat un moment de reculegere în memoria prof. univ. dr. habil. Constantin Duvac, președinte al Asociației Române de Științe penale, fondator și chiar al conferinței care a trecut în neființă la începutul lunii mai a.c.
            În data de 30 mai 2026, a fost înălţată o rugăciune de pomenire a profesorului la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, prilej cu care prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, președinte de onoare al Asociației Române de Științe penale și secretar general al Academiei de Științe Juridice din România, a prezentat repere din viața profesională a prof. Duvac Constantin.
,,Recent, prof. univ. dr. habil. Constantin Duvac, președinte al Asociației Române de Științe Penale (ARȘP), secretar general adjunct al Asociației Internaționale de Drept Penal (AIDP), președinte al Secției de drept penal a Academiei de Științe Juridice din România (AȘJR) și vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România (UJR), a trecut prematur la cele veșnice, la vârsta de 52 de ani.
Personalitate marcantă a lumii juridice și academice din țara noastră, un reputat penalist, un formator de conștiințe, un exemplu de urmat pentru generațiile tinere de studenți și profesioniști ai dreptului, Constantin Duvac a obținut titlul de doctor în drept penal în anul 2008, la Academia Română, cu teza „Pluralitatea aparentă de infracțiuni", coordonator științific fiind regretatul profesor George Antoniu, iar în anul 2016, a absolvit studiile postdoctorale în cadrul celui mai înalt for academic din țara noastră. A fost profesor universitar titular la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București, precum și conducător de doctorat, din anul 2019, disciplina drept penal, la Școala doctorală „Drept" din cadrul aceleiași prestigioase instituții academice din România.
De asemenea, de-a lungul importantei sale cariere universitare a elaborat și publicat mai multe tratate, monografii, cursuri universitare, studii, articole, comentarii de practică judiciară din domeniile drept penal, partea generală și partea specială, drept penal european, criminalistică ș.a. La fel a participat la numeroase proiecte de cercetare.
Începând cu anul 2012, a deținut până la sfârșitul vieții funcția de redactor-șef al Revistei de drept penal și al Criminal Law Review.
Din anul 2013, a devenit avocat definitiv, fiind apreciat pentru deosebitele sale realizări în această profesie juridică.
Totodată, și-a servit țara îndeplinind, în calitate de polițist, înalte responsabilități în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), cum ar fi: director general - Direcția Generală Audit Intern din MAI (2012-2013); director general adjunct - Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor (2010-2012); director - Direcția juridică din cadrul IGPR (2008-2009); director - Direcția de Cercetări Penale din IGPR (2005-2008) ș.a.
În același timp, Constantin Duvac a exercitat din 2015 funcția de președinte al Asociației Române de Științe Penale, fiind un demn urmaș al profesorului George Antoniu al cărui discipol devotat și eminent a fost, calitate în care și-a adus o contribuție semnificativă la ridicarea la un nivel superior a activității științifice a membrilor săi, dar și la o recunoaștere binemeritată la nivel internațional, lucru materializat prin hotărârea conducerii AIDP de a desfășura în anul 2029 congresul mondial la București.
Pentru activitatea sa, în anul 2024, a fost ales în funcția de secretar general adjunct al AIDP și membru în Comitetul executiv, precum și în Consiliul director al acesteia. Așa fiind, după cunoscutul și apreciatul profesor, avocat și diplomat Vespasian V. Pella (președinte al AIDP în perioada 1946-1952), a fost personalitatea română care a deținut a doua funcție ca importanță în cadrul celei mai prestigioase asociații a penaliștilor la nivel internațional.
În plus, Constantin Duvac a avut și funcția de vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România (UJR).  
Datorită muncii depuse pe plan profesional și pe cel al cercetării științifice, ilustrul nostru coleg a fost răsplătit cu distincții și premii, precum: Ordinul „Bărbăție și credință" în gradul de „Ofițer" cu însemn pentru militari prin decretul nr. 1401 din 18 decembrie 2006, emis de președintele României; premiile „Ioan Tanoviceanu" (2009) și „Vintilă Dongoroz" (2010, 2016) acordate de UJR ș.a.
Nu în ultimul rând, profesorul Duvac a fost un familist dedicat și un tată model și iubitor pentru cele două fiice ale sale.
Așa fiind, și pe această cale, aici și acum, îi aducem remarcabilului profesor Constantin Duvac - o conștiință academică greu de înlocuit -, un pios omagiu și transmitem încă o dată sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!"
Programul conferinței poate fi vizualizat mai jos.
 
Elena Ana IANCU
 
Astăzi, regretatul profesor dr. habil. Constantin Duvac ar fi împlinit 53 de ani. Domnia sa a fost apropiat nouă și comunității Agora!
 
https://www.uoradea.ro/conferinta-nationala-de-drept-penal-vespasian-pella-cu-participare-internationala-oradea-29-30-mai-2026/
 

Trimite email
miercuri, 30 septembrie 2026 la 10:30:07 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Jack Savoretti

la Arenele Romane,
București
marți, 29 septembrie 2026,
ora 19.30,
acces de la 19.00