Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Premierea performanței în cadrul LTBE Oradea

EXCELENȚĂ PRIN HAR, MUNCĂ ȘI PERSEVERENȚĂ!

Premierea performanței în cadrul LTBE Oradea

Cu inimile pline de mulțumire față de Dumnezeu, celebrăm rezultatele frumoase obținute de elevii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea la olimpiadele și concursurile școlare din anul școlar 2025-2026. Considerăm aceste realizări o binecuvântare și o confirmare a potențialului cu care Domnul i-a înzestrat pe elevii noștri. Fiecare premiu reflectă talent, muncă susținută și dedicare, iar pentru toate acestea Îi aducem slavă lui Dumnezeu.

CATEDRA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. dr. BURCĂ ALINA
OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, etapa județeană:
1.BODOG EMANUELA (VI C) - MENȚIUNE
CONCURSUL NATIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TINERE CONDEIE, secțiunea creație dramatică, etapa județeană și națională:
1.BRÎNDAȘ IULIA (XII B) - PREMIUL I pe județ, etapa națională fiind în desfășurare
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LINGVISTICĂ  "SOLOMON MARCUS":
1.BODOG EMANUELA (VI C) - PREMIUL I la județ, calificare la etapa națională
2.BLAGA ADRIAN (VI A) - PREMIUL III
OLIMPIADA  LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ, etapa județeană:
1.DEMETER CASIAN (VI C) - MENȚIUNE
2.GALEA RAISA (IX B) - MENȚIUNE
OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ, etapa județeană:
1. BODOG EMANUELA (VI C) - MENȚIUNE
CONCURSUL NAȚIONAL DE GRILE UTILE ÎN COMUNICARE "PIATRĂ, FOARFECĂ, HÂRTIE":
1.CHIOREAN MARTA (VI C)  - PREMIUL III, etapa județeană
CONCURSUL NAȚIONAL VÂNĂTOAREA DE LECTURĂ ÎN BIBLIOTECI:
PREMIUL II, etapa județeană - Echipa Liga lecturii (VI C): CHIOREAN MARTA, BODOG EMANUELA, DEMETER CASIAN, GAVRILUȚ PATRICK; au participat și la etapa națională unde au obținut PREMIUL II
CONCURSUL NAȚIONAL DE BOOKTRAILERE BOOVIE, SECȚIUNEA ROOKIE BOOVIE, etapa națională - echipa ANDROMEDA: BODEA BOGDAN, BENEA TITUS, DUCA CRISTINA, CRIȘAN SARAH, CSENGERI MARIA, LEITAN SOPHIA, ȚENȚ MIRIAM, GLIGOR GABRIELA, HERCUȚ KARISA, PLATONA DAMARIS, PENTEK SARA - MENȚIUNE
 
Prof. dr. FILDAN MIHAELA
OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, etapa județeană și națională:
1.GAL-CHIȘ NAOMI (XI A) - PREMIUL I, calificare faza națională
2.PINTEA LUCA (V C) - MENȚIUNE       
3.ABRUDAN-MATEI ELLA (V C) - MENȚIUNE
4.NEGRĂU ANTONIA (VII A) -MENȚIUNE
OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ SOLOMON MARCUS, etapa județeană: 
1.BONCA ROBERT (XII A)- MENȚIUNE
OLIMPIADA  LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ, etapa județeană și națională:     
1.NEGRĂU ANTONIA  (VII A) - PREMIUL I, calificare faza națională
2.FILIPAȘ NADIA  (IX A) -  MENȚIUNE 
3.ZEGREAN MELISSA (IX A) - MENȚIUNE      
OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ, etapa județeană și națională:
1.POP IUNIA  (V C) - PREMIUL I (Fildan Mihaela - Frățilă David),  PREMIUL SPECIAL al juriului pentru profunzimea reflecției personale, la faza națională
2.PINTEA LUCA (V C) - MENȚIUNE (Fildan Mihaela - Frățilă David)
3.BOGOȘEL ELISABETA (VII A) - MENȚIUNE (Fildan Mihaela - Frățilă David)
4.ABRUDAN GLORIA (IX A) -  MENȚIUNE (Fildan Mihaela - Tamaș Ioan)
CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TINERE CONDEIE:
1.ABRUDAN GLORIA (IX A) - PREMIUL II, ESEISTICĂ, calificare etapa națională
2.CUCIULA ALEXANDRA (IX A) - PREMIUL II, PROZĂ, calificare etapa națională
3.ZEGREAN MELISSA (IX A) - MENȚIUNE, ESEISTICĂ, calificare etapa națională      
4.STOKKER DENIS (IX A) - MENȚIUNE, ESEISTICĂ, calificare etapa națională
5.BOGOȘEL ELISABETA (VII A) - MENȚIUNE, ESEISTICĂ, calificare etapa națională
6.MIHUȚ ALEXANDRA (IX A) - MENȚIUNE, PROZĂ, calificare etapa națională
 
prof. POPA DORINA
OLIMPIADA NAȚIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ - faza județeană:
1.SABĂU ALEXIA (XI B) - Mențiune
CONCURSUL NATIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TINERE CONDEIE, etapa județeană și națională:
1.STANCIU SONIA (VIII C) - Premiul III, calificare la națională
 
prof. ȘTIUBE ANCA
OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS"- etapa județeană:
1.BODOG OANA (VII B) - Mențiune
CONCURSUL NAȚIONAL DE GRILE GRAMATICALE ,,LEGO, ERGO, SUM", etapa județeană:
1.BODOG GEORGE (VIII A) - Premiul III
2.BALOG ACSA (VII B) - Mențiune
3.BODOG OANA (VII B) - Premiul III
4.GALEA ESTERA (V A)- Premiul II
 
CATEDRA DE LIMBA FRANCEZĂ:
prof. MOȚIU RODICA
CONCURSUL NAȚIONAL L'ADOLESCENT ET LA FRANCOPHONIE, etapa națională:
1.BRÎNDAȘ IULIA (XII B) - MENȚIUNE
 
CATEDRA DE MATEMATICĂ:
prof. PUȘCAȘ FLORINA
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICA, etapa județeană:
1.BUCIUMAN MARC (VI B) -  MENȚIUNE
CONCURSUL NAȚIONAL DE MATEMATICĂ "LUMINAMATH":         
1.BUCIUMAN MARC (VI B) -  PREMIUL III  
 
prof. dr. GAL-CHIȘ CĂLIN
OLIMPIADA DE STATISTICĂ, etapa județeană și națională:
Clasa a IX-a A: STOKKER DENIS, POPA GEORGE, BONCA IANIS, DOROG FINEAS, MOȚOC DAVID, MUREȘAN  SEM - PREMIUL I și MENȚIUNE la etapa națională
Clasa a XI-a A: GAL-CHIȘ NAOMI, VASÎI SARA, ROTARIU MIHAI - PREMIUL I la etapa județeană și MENȚIUNE la etapa națională
GROS FINEAS, BOGDAN RUBEN, BOGDAN DARIUS - PREMIUL I la etapa județeană și participare la etapa națională
Clasa a IX-a A: ZEGREAN MELISA, PETRICAU ELIZA, ILISIE IULIA - MENȚIUNE la etapa județeană
 
CATEDRA DE FIZICĂ:
prof. MODOG ANDREI și prof. dr. BERIAN SERGIU (centru de excelență)
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE FIZICĂ, etapa județeană:
1.PĂTĂLĂU TIMOTEI (VIII A) - Premiul III
 
CATEDRA DE BIOLOGIE:
prof. MAGYAR ANA
OLIMPIADA JUDEȚEANĂ DE BIOLOGIE, etapa județeană:
1.CHIȘ IULIA (VII B) - PREMIUL III
 
 prof. PORTELECHI BIANCA
OLIMPIADA DE BIOLOGIE, etapa județeană și națională:
1.BODEA JULIA (VIII B) - PREMIUL II, etapa județeană și PREMIU SPECIAL la faza națională
2. DRUGAȘ  MAYA (VI B) - PREMIUL III
3. FAUR REBECA (VI B) - MENȚIUNE
4. CUC NAOMI (VI C) - MENȚIUNE
 
CATEDRA DE ISTORIE-GEOGRAFIE:
prof. IȘTOC FLORIN
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ISTORIE-etapa județeană:
1. CĂRCĂLEANU ANAMARIA (XI A) - PREMIUL II
2. BRÎNDAȘ IULIA (XII B) - MENȚIUNE
  
prof. IȘTOC RAMONA
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE GEOGRAFIE-etapa județeană și națională:
1.MOCAN AMELIA (XI B) - PREMIUL I la județ, PREMIUL III la etapa națională 
CONCURSUL DE GEOGRAFIE "GEOINFOVIRTUAL", etapa națională:
1.MOCAN AMELIA (XI B) - MENȚIUNE
CONCURSUL JUDEȚEAN "VIOREL SADOVEANU", ediția a V-a:
1.MOCAN AMELIA (XI B) - PREMIUL I
 
CATEDRA DE RELIGIE:
prof. TAMAȘ IOAN
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE BAPTISTĂ, etapa județeană și națională:
1.POPA IULIA (VIII A)- MENȚIUNE
2.ABRUDAN GLORIA (IX A) - PREMIUL I la județ, PREMIU SPECIAL la națională
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE, DISCIPLINE TEOLOGICE, SVT, etapa națională:
1.CIUCIUI RAHELA (IX B) - MENȚIUNE la etapa națională
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE, DOCTRINE BIBLICE, etapa națională:
1.GAIDOS TIMOTEI (XII B) -participare la etapa națională
 
prof. FRĂȚILĂ DAVID
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE BAPTISTĂ, etapa județeană și națională:
1.CUCIULA MIRIAM (VI C) - PREMIUL I, participare la etapa națională
2.CÂMPEAN SARA (V C) - PREMIUL II, PREMIU SPECIAL la națională
3.PETRICĂU DAVID (V C) - PREMIUL III
4.CUN ROA  (VII B) - PREMIUL III
5.CÎMPIANU LOIS  (V A) - MENȚIUNE
6.STRETEA MIRIAM (V A) - MENȚIUNE
7.VASÎI  LUCA (X A) - PREMIUL II la județ și PREMIUL II la etapa națională
8.DAMȘE DANIEL (X A) - MENȚIUNE
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE, DISCIPLINE TEOLOGICE, ISTORIA CREȘTINISMULUI, etapa națională:
1.FURIC AMALIA (XI B) - PREMIU SPECIAL
 
prof. OROS NICOLAE
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE BAPTISTĂ, etapa județeană și națională:
1.BONCA ROBERT (XII A) - PREMIUL I la județ și PREMIUL I la etapa națională
2.TUTU MATIA (XII A) - PREMIUL II la județ și PREMIUL III la etapa națională
 
CATEDRA DE EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ:
prof. ȚUȚU STELIAN
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ, etapa județeană și națională:
1. ABRUDAN ELLA (V C) - PREMIUL I și participare la națională
2. POP IULIA (V B) - MENȚIUNE
   
CATEDRA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT:
prof. FITER CIPRIAN
OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - TENIS DE MASĂ - BĂIEȚI LICEU, etapa județeană
1.DAMȘE DANIEL (X A) - Premiul III
OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - VOLEI GIMNAZIU - etapa județeană - PREMIUL II
1. BIȚIȘ IONATAN (VIII A)
2. BODOG GEORGE (VIII A)
3. COITA DAVID (VIII A)
4. KISS DÁVID (VIII A)
5. LUPȘE LUCA (VIII A)
6. SZABÓ OTNIEL (VIII A)
7. SIMA MATHIAS (VIII A)
8. ARDELEAN SAMUEL (VIII A)
9. ŞIMONCA PAUL (VIII B)
10. GAL-CHIŞ ALEX (VI B)          
  
prof. BARA LIGIA
OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR - Rugby Tag mixt gimnaziu:
PREMIUL III
1. PETRUȘ IOSIF (VII C)
2. STANCIU TITUS (VII C)
3. CIUCIU PAUL (VII A)
4. NICULAȘ PAUL (VII A)
5. NEGREA ANTONIO (VII A)
6. FÂNTÂNA MATEI (VII B)
7. RUS ELISA (VII C)
8. SZABO DEBORA ( VII C)
9. ȚUȚU ȘTEFANIA (VII C)
10. SAS CARISA (VII A)
 
 Și în acest an am încercat să ne ghidăm după îndemnul biblic din Proverbe 16:3
,,Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și îți vor izbuti planurile"!
Felicitări tuturor pentru munca depusă și rezultatele deosebite obținute!
               Consilier educativ, prof. Ramona Iștoc
              Foto: Ovidiu Dan

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:43:03 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)