Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Protocol de colaborare pentru activități sportive și recreative pe Crișul Repede, aprobat de Consiliul Local Oradea

Joi, 25 iunie,

Protocol de colaborare pentru activități sportive și recreative pe Crișul Repede, aprobat de Consiliul Local Oradea

Consiliul Local al Municipiului Oradea a aprobat, în ședința de astăzi (25 iunie 2026), încheierea unui protocol de colaborare pentru implementarea proiectului „Sport, natură și comunitate pe Crișul Repede", inițiativă care vizează valorificarea potențialului râului în zona centrală a orașului.

Proiectul a fost inițiat în această primăvară de Universitatea din Oradea, cu scopul de a crea un cadru organizat pentru desfășurarea de activități sportive, educative și recreative, care să contribuie la promovarea mișcării, a mediului natural și a imaginii Oradiei ca oraș activ, modern și deschis inițiativelor dedicate comunității.
Administrația locală a susținut această propunere, iar aprobarea protocolului reflectă interesul de a dezvolta în mod coerent zona Crișului Repede și de a integra activități care să valorifice acest spațiu urban din perspectivă recreativă și educativă.
Alături de Primăria Oradea, protocolul va fi semnat de mai multe instituții și organizații: Universitatea din Oradea, Administrația Bazinală de Apă Crișuri, Asociația Club LIONS Oradea, Asociația Salvatorilor Montani Bihor/Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor și Asociația Pescarilor Sportivi AQUA CRISIUS.
Obiectul protocolului îl constituie colaborarea între toți partenerii pentru implementarea proiectului în arealul cuprins între Podul Sfântul Ladislau și Podul Decebal, într-o zonă care permite utilizarea în condiții de siguranță a râului pentru activități nautice, cu posibilitatea de intervenție rapidă în caz de urgență.
Prin acest demers se urmărește promovarea sporturilor acvatice, a activităților în natură, a voluntariatului studențesc și a implicării comunitare, contribuind totodată la activarea spațiului urban și la creșterea atractivității zonei centrale.
Protocolul se încheie pentru o perioadă de 2 ani de la data semnării de către toți partenerii și poate fi prelungit prin act adițional, în funcție de rezultatele și dezvoltarea proiectului.
În cadrul parteneriatului, fiecare instituție implicată va avea un rol specific, iar Primăria Oradea va asigura amenajarea perimetrului de pe malul Crișului Repede unde vor fi amplasate containere pentru depozitarea echipamentelor, precum și utilitățile necesare desfășurării activităților nautice, cum sunt alimentarea cu apă și energie electrică.
Prin această inițiativă, administrația locală susține dezvoltarea unor activități care aduc mai aproape comunitatea de spațiile naturale din oraș și contribuie la diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber în Oradea, în special în zona centrală.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:34 Ora de vară a Europei de Est