Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Expoziția Kirei Hagi, la NOCA

În 4 iulie,

Expoziția Kirei Hagi, la NOCA

Kira Hagi, actriță, artistă și fiică a legendarului fotbalist român Gică Hagi, ajunge la Oradea cu o expoziție dedicată familiei. Deschiderea va avea loc în 4 iulie la NOCA, unde, între orele 10.00-18.00, vizitatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe autoare.

„AGAPI - O jumătate de secol de iubire" este un proiect expozițional multimedia care explorează relația dintre memorie, identitate și transmiterea valorilor familiale. Demersul artistic pornește dintr-o istorie personală și propune o reflecție asupra continuității ca formă de construcție culturală.
Expoziția integrează pictură, fotografie, film documentar și instalație într-un parcurs unitar. Elementul central al spațiului este Casa Meraki, o instalație care funcționează ca structură simbolică și spațiu de articulare a narațiunii vizuale și sonore.
Povestea bunicilor artistei, Papu și Dadi, este prezentată ca studiu de caz al unei relații de durată, în care valorile familiale joacă un rol constitutiv. Dimensiunea individuală este astfel transpusă într-un cadru de lectură universal, deschis interpretării. Expoziția propune o experiență de tip imersiv, în care sensul se construiește prin relația dintre obiect, imagine, sunet și spațiu.
Curatoarea expoziției, Iulia Gorneanu, descrie proiectul ca pe „o construcție simbolică în care casa devine nucleu al identității și al continuității, iar albastrul - culoare a transcendenței și a dorului - susține dimensiunea spirituală a spațiului".
Instalația este îmbrăcată în piese textile aromânești, iar fiecare element contribuie la o scenografie coerentă, în care memoria este transpusă vizual și sonor.
Kira Hagi a studiat arte în cadrul International British School of Bucharest (IBSB) și a absolvit CIE Adanced Level Art & Design în 2014, sub îndrumarea profesoarei Jane Broadhurst (Head of Art Department). Tot în 2014 a primit o bursă la New York Film Academy, din Los Angeles și trei ani mai târziu și-a dat licența în Acting for Film. Kira este atrasă de toate domeniile creative și în perioada sa de peste ocean, pe lângă rolurile din filmele din industria cinematografică, a colaborat la diverse departamente din industria filmului.
Expoziția va rămâne deschisă până în data de 12 iulie.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:21:46 Ora de vară a Europei de Est