Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

,,Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.” - Emil Cioran

O ivire din neant... (constatarea ne aparține!)

,,Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.” - Emil Cioran

Iluzia este o distorsiune a realității, rezultată în urma trecerii prin firul gândirii, care ne influențează percepția asupra lumii.
Omul vede. Observă situațiile, relațiile, opiniile, fenomenele din jurul său. Apoi, fără ca măcar să-și dea seama, interpretează. Își distruge imparțialitatea, creând o imagine refractată a realității. O distorsiune.

            Existența omului are o caracteristică ce poate fi văzută ca  binecuvântare sau ca blestem. Depindem de timp. Lumea e  ca o scenă care ne oferă realitatea, iar noi existăm în prezent, dar adesea rămânem suspendați în trecut sau vrăjiți de viitor. Amintirile se suprapun cu situații din prezent, iar noi interpretăm aceleași evenimente mai mult sau mai puțin asemănătoare, în funcție de fantomele trecutului. Oportunitățile sunt acceptate gândindu-ne la strălucirea unui viitor, una fragilă, care poate fi spulberată foarte ușor de aceiași strigoi ai vieții noastre. Credințele limitative. Acele gânduri care ne îndreaptă spre momente în care am eșuat, nu am fost suficient, ne-am simțit abandonați sau ne-am lăsat pradă emoțiilor intense. Partea cu adevărat înfricoșătoare în această poveste este că și acelea erau interpretări. Copiii mici sunt foarte sensibili la emoțiile intense, rațiunea fiind înlocuită de impulsivitate emoțională, iar acest lucru îi face să fie mai dramatici, adică să trăiască printre extreme. Astfel, se creează filtre prin care vedem lumea pe care le considerăm adevărate fără a mai înțelege dovezi care arată contrariul. Purtăm aceste gânduri toată viața, iar în momentele de frică, furie, anxietate sau durere, creierul nostru revine la aceeași rană a trecutului - la strigoii personali. Aceștia pot lua forma dorințelor neîndeplinite sau a frustrărilor care pot distorsiona radical întreaga percepție asupra faptelor reale. Ne pot determina să alegem scopuri pentru a fi împăcați cu trecutul și ne arată un drum a cărui destinație nu va aduce fericire, ci conștientizare amară. Modul în care vedem realitatea are puterea de a ne ridica sau de a ne orbi. Un prizonier al propriilor strigoi își va vedea trecutul reflectat în viitor, iar viața sa va fi un șir de bucle ce par să revină mereu în același punct. Omul își poate făuri singur iadul, cu funcții personalizate.
Trecutul nu e singura forță care ne influențează ,,ochelarii" prin care vedem lumea. Principiile, valorile și tiparele de gândire joacă un rol important în interpretarea evenimentelor din jur, dar mai ales  în raportarea la ele. Așa cum fiecare acțiune are un rezultat, fiecare dintre aceste iluzii duce la o acțiune corespunzătoare, la o alegere care ar trebui să se afle în palmele noastre, nu ale fricii. Ar trebui să ne bazăm pe capacitatea noastră de  a face față unei provocări, pe principiile noastre, pe credința că în urma unei acțiuni creștem și ne întindem aripile. E greu, când o dată în trecut am simțit că acele aripi au fost rupte, iar în prezent vrem doar să evităm aceeași durere. Fără curaj, nu putem să ne trăim viața așa cum vrem noi, ci doar așa cum ne dictează trecutul.
Când aveam cinci ani, am fost respinsă constant de fetele cu care voiam să mă înțeleg, ajungând chiar să fiu ironizată, fără a spune nimănui care mă putea ajuta. Acest lucru m-a marcat, iar mult timp după ce am ieșit din acel mediu, simțeam că dacă vorbesc, o să fiu respinsă. Vedeți voi, niciodată nu am corespuns normalității colective. Prin urmare, am intrat în buclă. Fiecare zâmbet era întâlnit de o privire spre pământ, un salut nu era împărtășit, îmi era frică să relaționez. Trăiam în tăcere. Dacă te ascunzi după eticheta de ,,copil timid", nimeni nu o să stea suficient cât să-ți dezgroape sufletul, nu? Trăiam iluzia siguranței, în tonuri de gri. Situația s-a îmbunătățit când mama a reușit să mă facă să-i povestesc despre ce se întâmpla de fapt. Încet, cu trecerea la școala primară, mi-am recăpătat încrederea și dezvoltarea a început să apară. Totuși, uneori simt că respingerea cea veche se transformă în bandă adezivă și îmi înăbușă cuvintele.
Partea frumoasă a iluziilor este că pot fi manevrate. Emoțiile puternice negative ne alcătuiesc întunericul, iar uneori e greu să aducem lumină, fiindcă primul pas este să-l acceptăm. Dăm mâna cu strigoii. Le spunem ,,Bună ziua!". Plângem între timp... Ce film de groază nu are lacrimi pe undeva? E un proces natural cu care începe vindecarea. Ne ascultăm gândurile... nu o facem suficient de des. Intrăm în vechea amintire și o schimbăm. Întoarcem frazele în favoarea noastră, descoperim alte perspective. Intrăm într-o iluzie mai bună. Ne uităm în oglindă sub un alt unghi. Ne controlăm gândurile. În loc de ,,Nu sunt suficient" folosim ,,Sunt suficient pentru oamenii potriviți".   Una pe care am auzit-o prea des, mai ales în rândul colegilor mei, este ,,Sunt prost." (scuzați-mi limbajul). Am putea să o înlocuim cu ,,Pot evolua".  Desigur, aceste gânduri necesită o lungă repetiție pentru a dezrădăcina o credință înfiptă adânc ca un pumnal în inimă, dar măcar ne aduc înapoi în starea de control.
Curajul este născut dintr-o frică de care vrei să scapi, dintr-o frustrare pe care vrei să o înfrunți și de acțiunea care poate fi văzută ca o cădere liberă. Oamenii puternici nu sunt cei care nu au frică, ci cei care nu se lasă controlați de ea. Cei care plonjează în întunericul interior și vorbesc cu strigoi. Cei care întorc reflectoarele și oglinzile astfel încât imaginea să fie favorabilă. Sunt regizorii vieții lor.
Cât despre colecția de iluzii pe care le avem de-a lungul vieții... Aceasta ne devine povestea. Esența personalității se regăsește în ideile, perspectivele și proiectele noastre. Formarea ei nu se oprește niciodată, ci doar se extinde, dezvoltând noi lumi, noi iluzii, noi mecanisme. Romanele propriu-zise, calculele pentru lansarea rachetei Artemis II, toate se nasc din deviații ale realității, fiecare conținând o parte din ea, văzută altfel. Cartea se naște din ,,Am observat că...", iar descoperirile din ,,Oare..?". Fiecare om își formează gândirea prin experiențe de viață, de lectură, de calcul... Așa mai știm cu certitudine care e realitatea când suntem prinși la mijloc între atât de multe idei? Cuvintele sunt ale mele sau ale tuturor autorilor pe care i-am citit și ale oamenilor dedicați pe care am avut norocul să îi întâlnesc...? Îmi place să cred că sunt ale tuturor, că ce scriu eu acum și voi citiți e o revărsare a poveștii mele și a intersecției cu cele ale oamenilor creatori de mentalități. E o muncă de echipă.
A fost greu să înțeleg arta iluziei, fiindcă este derutantă... Cine poate defini realitatea, când tot ce vedem noi, oamenii, e o irealitate? Consider, totuși, că această multitudine de lumi, de povești, e ceea ce ne face umani. Fără iluzii, am avea o pereche de ochi goi, robotici, ce văd doar ce li se prezintă. Unde ar fi al nostru Houdini interior?
                                                                                  Oana Roman
P.S: Totul ține de perspectivă.

Trimite email
marți, 7 iulie 2026 la 08:53:29 Ora de vară a Europei de Est