Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

,,Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.” - Emil Cioran

O ivire din neant... (constatarea ne aparține!)

,,Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.” - Emil Cioran

Iluzia este o distorsiune a realității, rezultată în urma trecerii prin firul gândirii, care ne influențează percepția asupra lumii.
Omul vede. Observă situațiile, relațiile, opiniile, fenomenele din jurul său. Apoi, fără ca măcar să-și dea seama, interpretează. Își distruge imparțialitatea, creând o imagine refractată a realității. O distorsiune.

            Existența omului are o caracteristică ce poate fi văzută ca  binecuvântare sau ca blestem. Depindem de timp. Lumea e  ca o scenă care ne oferă realitatea, iar noi existăm în prezent, dar adesea rămânem suspendați în trecut sau vrăjiți de viitor. Amintirile se suprapun cu situații din prezent, iar noi interpretăm aceleași evenimente mai mult sau mai puțin asemănătoare, în funcție de fantomele trecutului. Oportunitățile sunt acceptate gândindu-ne la strălucirea unui viitor, una fragilă, care poate fi spulberată foarte ușor de aceiași strigoi ai vieții noastre. Credințele limitative. Acele gânduri care ne îndreaptă spre momente în care am eșuat, nu am fost suficient, ne-am simțit abandonați sau ne-am lăsat pradă emoțiilor intense. Partea cu adevărat înfricoșătoare în această poveste este că și acelea erau interpretări. Copiii mici sunt foarte sensibili la emoțiile intense, rațiunea fiind înlocuită de impulsivitate emoțională, iar acest lucru îi face să fie mai dramatici, adică să trăiască printre extreme. Astfel, se creează filtre prin care vedem lumea pe care le considerăm adevărate fără a mai înțelege dovezi care arată contrariul. Purtăm aceste gânduri toată viața, iar în momentele de frică, furie, anxietate sau durere, creierul nostru revine la aceeași rană a trecutului - la strigoii personali. Aceștia pot lua forma dorințelor neîndeplinite sau a frustrărilor care pot distorsiona radical întreaga percepție asupra faptelor reale. Ne pot determina să alegem scopuri pentru a fi împăcați cu trecutul și ne arată un drum a cărui destinație nu va aduce fericire, ci conștientizare amară. Modul în care vedem realitatea are puterea de a ne ridica sau de a ne orbi. Un prizonier al propriilor strigoi își va vedea trecutul reflectat în viitor, iar viața sa va fi un șir de bucle ce par să revină mereu în același punct. Omul își poate făuri singur iadul, cu funcții personalizate.
Trecutul nu e singura forță care ne influențează ,,ochelarii" prin care vedem lumea. Principiile, valorile și tiparele de gândire joacă un rol important în interpretarea evenimentelor din jur, dar mai ales  în raportarea la ele. Așa cum fiecare acțiune are un rezultat, fiecare dintre aceste iluzii duce la o acțiune corespunzătoare, la o alegere care ar trebui să se afle în palmele noastre, nu ale fricii. Ar trebui să ne bazăm pe capacitatea noastră de  a face față unei provocări, pe principiile noastre, pe credința că în urma unei acțiuni creștem și ne întindem aripile. E greu, când o dată în trecut am simțit că acele aripi au fost rupte, iar în prezent vrem doar să evităm aceeași durere. Fără curaj, nu putem să ne trăim viața așa cum vrem noi, ci doar așa cum ne dictează trecutul.
Când aveam cinci ani, am fost respinsă constant de fetele cu care voiam să mă înțeleg, ajungând chiar să fiu ironizată, fără a spune nimănui care mă putea ajuta. Acest lucru m-a marcat, iar mult timp după ce am ieșit din acel mediu, simțeam că dacă vorbesc, o să fiu respinsă. Vedeți voi, niciodată nu am corespuns normalității colective. Prin urmare, am intrat în buclă. Fiecare zâmbet era întâlnit de o privire spre pământ, un salut nu era împărtășit, îmi era frică să relaționez. Trăiam în tăcere. Dacă te ascunzi după eticheta de ,,copil timid", nimeni nu o să stea suficient cât să-ți dezgroape sufletul, nu? Trăiam iluzia siguranței, în tonuri de gri. Situația s-a îmbunătățit când mama a reușit să mă facă să-i povestesc despre ce se întâmpla de fapt. Încet, cu trecerea la școala primară, mi-am recăpătat încrederea și dezvoltarea a început să apară. Totuși, uneori simt că respingerea cea veche se transformă în bandă adezivă și îmi înăbușă cuvintele.
Partea frumoasă a iluziilor este că pot fi manevrate. Emoțiile puternice negative ne alcătuiesc întunericul, iar uneori e greu să aducem lumină, fiindcă primul pas este să-l acceptăm. Dăm mâna cu strigoii. Le spunem ,,Bună ziua!". Plângem între timp... Ce film de groază nu are lacrimi pe undeva? E un proces natural cu care începe vindecarea. Ne ascultăm gândurile... nu o facem suficient de des. Intrăm în vechea amintire și o schimbăm. Întoarcem frazele în favoarea noastră, descoperim alte perspective. Intrăm într-o iluzie mai bună. Ne uităm în oglindă sub un alt unghi. Ne controlăm gândurile. În loc de ,,Nu sunt suficient" folosim ,,Sunt suficient pentru oamenii potriviți".   Una pe care am auzit-o prea des, mai ales în rândul colegilor mei, este ,,Sunt prost." (scuzați-mi limbajul). Am putea să o înlocuim cu ,,Pot evolua".  Desigur, aceste gânduri necesită o lungă repetiție pentru a dezrădăcina o credință înfiptă adânc ca un pumnal în inimă, dar măcar ne aduc înapoi în starea de control.
Curajul este născut dintr-o frică de care vrei să scapi, dintr-o frustrare pe care vrei să o înfrunți și de acțiunea care poate fi văzută ca o cădere liberă. Oamenii puternici nu sunt cei care nu au frică, ci cei care nu se lasă controlați de ea. Cei care plonjează în întunericul interior și vorbesc cu strigoi. Cei care întorc reflectoarele și oglinzile astfel încât imaginea să fie favorabilă. Sunt regizorii vieții lor.
Cât despre colecția de iluzii pe care le avem de-a lungul vieții... Aceasta ne devine povestea. Esența personalității se regăsește în ideile, perspectivele și proiectele noastre. Formarea ei nu se oprește niciodată, ci doar se extinde, dezvoltând noi lumi, noi iluzii, noi mecanisme. Romanele propriu-zise, calculele pentru lansarea rachetei Artemis II, toate se nasc din deviații ale realității, fiecare conținând o parte din ea, văzută altfel. Cartea se naște din ,,Am observat că...", iar descoperirile din ,,Oare..?". Fiecare om își formează gândirea prin experiențe de viață, de lectură, de calcul... Așa mai știm cu certitudine care e realitatea când suntem prinși la mijloc între atât de multe idei? Cuvintele sunt ale mele sau ale tuturor autorilor pe care i-am citit și ale oamenilor dedicați pe care am avut norocul să îi întâlnesc...? Îmi place să cred că sunt ale tuturor, că ce scriu eu acum și voi citiți e o revărsare a poveștii mele și a intersecției cu cele ale oamenilor creatori de mentalități. E o muncă de echipă.
A fost greu să înțeleg arta iluziei, fiindcă este derutantă... Cine poate defini realitatea, când tot ce vedem noi, oamenii, e o irealitate? Consider, totuși, că această multitudine de lumi, de povești, e ceea ce ne face umani. Fără iluzii, am avea o pereche de ochi goi, robotici, ce văd doar ce li se prezintă. Unde ar fi al nostru Houdini interior?
                                                                                  Oana Roman
P.S: Totul ține de perspectivă.

Trimite email
joi, 15 octombrie 2026 la 01:37:51 Ora de vară a Europei de Est