Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Facultatea de Medicină și Farmacie, promoția 2026 și-a făcut debutul profesional printr-un show grandios

Universitatea din Oradea

Facultatea de Medicină și Farmacie, promoția 2026 și-a făcut debutul profesional printr-un show grandios

Prof. univ. dr. habil. Florian Bodog, decanul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea: „Vă declar, oficial, absolvenți!"

Dezvoltarea continuă a Facultății de Medicină și Farmacie poate fi percepută și prin prisma numărului tot mai mare de: studenți, profesori, părinți, bunici, frați, surori și prieteni care iau parte, an de an, la festivitatea de absolvire.
De această dată, organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși. Pusă sub motto-ul: „Generațiile se schimbă, informația rămâne", ceremonia din acest an a fost un adevărat spectacol. S-a râs, s-a plâns, au fost cântece, emoții, confetti și artificii... Ba chiar au avut și un animator profesionist; Călin Roba: „Vă vine să credeți?! Sunteți aici! După șase ani de muncă, azi sunteți oamenii care, mâine, vor face România bine", a zis Dr. Emoție, în deschiderea evenimentului. Aplauzele au curs în cascadă, pe tot parcursul celor aproape patru ore cât a durat festivitatea, florile din sală ar fi putut umple trei magazine. Și, dacă ar fi fost pe film fotografic, puse una lângă alta, pozele făcute în memorabila zi de miercuri, 8 iulie 2026, ar fi ajuns până la cer. Ca și speranțele celor mai tineri medici orădeni.
În scurtul său discurs, rostit de această dată și în limba engleză pentru că medicina orădeană are studenți străini veniți din 27 de țări, decanul facultății, prof. univ. dr. habil. Florian Bodog a spus: „Nu celebrăm doar finalul anilor de studiu, ci și începutul unei profesii care este o vocație profund umană". Ca de fiecare dată, la aceste momente, prof. univ. dr. habil. Florian Bodog nu a uitat să elogieze eforturile părinților și ale profesorilor. „Ați format, nu doar medici, ci și oameni, nu doar profesioniști, ci și valori", a spus decanul. „Competența fără umanitate este incompletă. Medicina este un proces de devenire. Nu uitați, oriunde veți merge, de locul unde v-ați format! Duceți cu voi valorile acestei școli! Medicina nu este despre a fi infailibil, este despre a fi prezent. Mergeți și faceți cinste acestei școli!", a îndemnat prof. univ. dr. habil. Florian Bodog.
A urmat „Parada steagurilor". Pe ecranele uriașe ale Oradea Arena au fost proiectate drapelele a 27 de state din întreaga lume, țările de unde vin studenții absolvenți ai Facultății de Medicină și Farmacie, doar câteva dintre ele: Albania, Bulgaria, Canada, Germania, Norvegia, India, Pakistan, Slovacia, Africa de Sud, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Republica Moldova...
Apoi, câțiva dintre studenții ce au reprezentat cele nouă programe de studiu ale școlii medicale orădene au vorbit despre anii de studiu, despre greutăți, bucurii... exprimându-și recunoștința față de părinți și profesori. Șefii de an, șefii de promoție și studenții care și-au reprezentat colegii în cadrul conducerii administrative a facultății, au primit, din mâna prof. univ. dr. Adrian Maghiar, prodecanul Facultății de Medicină și Farmacie, plachetele care vor certifica peste ani performanța lor academică.
A urmat momentul simbolic în care cheia facultății a fost dată mai departe studenților din generația 2027. Vorbind în numele absolvenților de mâine, Ariana Paula Guțiu a spus: „Medicina înseamnă mai mult decât: cursuri, laboratoare, cabinete, saloane de spital. Este muncă, sacrificii și perseverență!".
Sensibilitatea și glandele lacrimale ale tuturor celor prezenți au fost puse, încă o dată, la grea încercare. Un grup vocal-instrumental, format din doctori abia ieșiți de pe băncile facultății, a interpretat o variantă adaptată a piesei: „Dacă ploaia s-ar opri". Versuri precum: „Dragi părinți, vă mulțumim,/Fără voi nu eram astăzi aici./Doctori devenim,/Vă mulțumim!/Fericiți azi noi suntem./Ne plecăm în fața voastră capul./Vă mulțumim!"
După acest moment, în care au plâns împreună: studenți, profesori și părinți, au urmat clipele solemne ale depunerii jurământului profesional. „Jur! Jur! Jur!", a spus, la final, fiecare dintre sutele de absolvenți, angajându-se să facă tot ceea ce-i stă în puteri pentru binele pacienților.
La cea din urmă citire a catalogului, pentru prima dată în viața sa, toți absolvenții Facultății de Medicină și Farmacie de la Universitatea din Oradea au fost strigați: „Doctor...". Pentru ca, după primirea certificatului de absolvire a facultății, fiecare tânăr să-și mute moțul colorat de pe tocă, din partea dreaptă a acesteia, pe stânga, ca oricine să poată ști că are de-a face cu cineva care de-acum e medic.
S-a făcut brusc întuneric și Oradea Arena s-a umplut de luminițele miilor de telefoane mobile. „Sunt mândru de fiecare dintre voi! Dar, nu uitați, urmează licența! Vă declar, oficial, absolvenți!", a spus, la microfon, prof. univ. dr. habil. Florian Bodog. Formula magică a declanșat un șir de explozii. A nins cu confetti, artificiile au aruncat jeturi de stele spre cer, tocile zburau prin aer, amestecându-se cu fumuri colorate și cu mii de flash-uri. Pe când piese muzicale pline de dinamism și optimism duduiau în boxe, publicul a dat buzna pe suprafața de joc. Și toți cei prezenți au sărbătorit împreună prima victorie importantă a celor dragi lor, una care chiar contează, fiindcă a fost repurtată în meciul vieții. (E.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:29:09 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.