Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Iubirea dintre focuri

Fum. Flăcări. Ultimele lucruri pe care le-am văzut din ce știam


Iubirea dintre focuri
La 15 ani nu știi totul, chiar dacă ai impresia că o faci. Trezirea la realitate e cumplită. Războiul a făcut-o pentru mine.

Alergam. Praful mi s-a lipit de față și mi-a înlăcrimat ochii. Papa mă trăgea de mână, ca eu să nu mă prăbușesc peste dărâmături, încremenită în fața întâlnirii cu manifestarea celor mai întunecate părți din oameni: distrugerea. Simțeam că strig, dar nu auzeam nimic. Urechile îmi erau înfundate, un lichid cald îmi curgea din picior. Abaya mea era sfâșiată de cioburi și de pietre, ca inima mea. Lacrimi, sânge, urlete...Fum și flăcări. Genunchii mei cedează, văd prin ceață, singura mea legătură cu realitatea e mâna tatălui meu și scântei roșii ce împodobesc un cer absurd. Mereu credeam că voi muri sub stele... dar nu credeam că cele de foc le vor lua locul. Am simțit cum genunchii mei lovesc o muchie ascuțită. Întunericul care înghițise lumea urma să mă răpească și pe mine, iar pentru un moment, m-am gândit că nici nu ar fi așa de rău să evadez din cușca asta lumească, să fiu ușoară și să ating paradisul. Să zbor acolo, undeva departe, unde nu există durere. Ce rost are să stai într-o lume în care e normal să ucizi, doar pentru a supraviețui? Ce rost are să rămân pe Pământ, unde cuțitele devin jucării, doar ca să nu le vedem ca pe mai mult? Doar ca să nu observăm monștrii ce suntem? Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost urletul colectiv a altor victime ale explozivului... apoi tăcere și întunecime. Căldura unor brațe m-a înconjurat și o întrebare s-a desprins cu un ecou, ca și cum ar fi fost aruncată în cavoul minții conștiente : ,,Unde e iubirea?".

Alb. O fi raiul? Ochii mei se deschid, întunericul se risipește puțin câte puțin. Ocru, nu alb. Un bec. Zgomote înăbușite. Nu e raiul...e Pământul ce unește două extreme, dar mai nou este doar cea de jos. M-am întors în iadul produs de omenire.

M-am ridicat încet și am constatat că am bandaje în jurul piciorului rănit. Era un șir de paturi într-un cort de campanie, cu supraviețuitorii răniți întinși pe ele. O infirmieră m-a văzut și a dispărut grăbită în lumina orbitoare de la intrare. Peste cinci minute, a venit papa. Avea cearcăne cenușii sub ochii care și-au recăpătat strălucirea când m-a văzut. S-a așezat lângă mine.

-Bine ai revenit, Aisha! A spus cu o voce blândă ce contrasta cu timbrul lui de bariton.

-Papa... credeam că... am început, dar cuvintele mi s-au blocat în gât. Nici nu mi-am dat seama că plângeam până când am simțit umezeala de pe cămașa lui după ce m-a îmbrățișat.

I-am povestit totul printre bocete. Lunile în care trăiam pe muchie de cuțit, așteptând un nou atac. Cum s-au declanșat alarmele, cum am văzut o lumină roșie pe cer, care curând s-a transformat într-o flacără ce ne-a cuprins casa...cum am început să alergăm printre ruine vechi de două minute. Întregi cămine, bogate în istoria și amintirile a zeci de ani, distruse print-o apăsare de buton. Desigur, el știa deja toate aceste lucruri, dar trebuia să le exprim. Amândoi plângeam. Nu știu cât am stat așa... poate ore, poate minute. Tot ce voiam era o pauză. Tăcerea s-a lăsat, așa cum se întâmplă mereu după plâns, când îți dai seama că oricâte lacrimi ai vărsa nu poți îndrepta nimic. Neputința... sentimentul ce are gust amar și ne îndoaie spatele în așteptarea momentului fatal. Ce poți face când mereu e vorba de ambiții și putere, iar o ceartă ia proporții apocaliptice? De când au devenit onoarea și loialitatea motive pentru a justifica apăsarea trăgaciului? De ce religia e transformată în stâlp pentru conflicte? Nu ea ar trebui să ne curețe spiritul? Suciți mai suntem...

-Papa... spune-mi te rog...ce este iubirea?

Tăcere.

-Iubire...a repetat îngândurat, apoi s-a uitat în ochii mei. Pentru un moment, am crezut că o văd în noaptea din ochii lui, când se uita la mine. Întunericul sclipea.

-Nu pot defini iubirea, pentru că ea poate exista în multe forme. Poate fi un curcubeu peste cerul înnorat sau elementul ce ne dezlănțuite umbrele. Fiecare dintre noi are o parte făcută de întuneric și uneori, pe această latură, până și cel mai nobil dintre sentimentele umane devine o voce care ne îndeamnă la distrugere. Iubim puterea, uităm de altceva, vrem să fim atotputernici. Ambiție. Iubim imaginea noastră. Egoul distructiv și pentru noi, și pentru cei ce depind de decizia noastră preia controlul. Iubim să credem în iluzia reușitei. Negăm orice dovadă că o luăm la vale. Oricare dintre noi le are mai mult sau mai puțin. Iubirile transformate în frustrări. Imaginează-ți cum viețile a mii de oameni sunt legate de o simplă decizie, de niște cuvinte pe care le spui, îndemnat de iubire desfigurată. E înfricoșător și se repetă din nou și din nou, în altă parte a lumii.

A făcut o pauză, ochii lui mocneau. Furie. Aceeași furie pe care am văzut-o de când mama a fost prinsă între focuri. S-a uitat la tavan. Nu m-a lăsat niciodată să-i văd partea aceea. Cred că vrea să-mi transmită doar ce e mai bun, să mă protejeze de monștrii interiori, dar și eu îi am pe ai mei... Mi-am pus mâna pe brațul lui și i-am zâmbit încurajator când în sfârșit s-a uitat la mine.

-Vezi, Aisha... tot pentru iubire oamenii se sinchisesc să supraviețuiască. Să renască. Să repare. Îl vezi pe soldatul de acolo? Are o fetiță. După atac, l-am găsit târându-se prin deșert, cu ambele picioare imobilizate. Când l-am găsit, știi ce mi-a spus? ,,I-am promis Edei că mă voi întoarce acasă".

A făcut o pauză, iar eu am văzut fața soldatului întins la câteva paturi de mine. Ambele picioare îi erau prinse în ghips și lumina amurgului trecută de pânze scotea în evidență ridurile și cicatricile de pe brațe. Pe noptieră, era o hârtie pătată și dacă priveai atent, puteai vedea zâmbetul unei fete.

-Nu putem înțelege dragostea fără să existe moartea. Într-o lume utopică, am uita cât de fragilă e viața, cât de ușor putem să devenim numere de victime în cărți de istorie. A fost nevoie de Al Doilea Război Mondial ca să ajungem la Declarația Universală a Drepturilor Omului. Dorința de a face lumea un loc mai bun, de a proteja viitorul de sângele trecutului, de a vedea că viața noastră a avut un scop, ne determină să luptăm. Eu vreau să vezi fulgi de nea, nu de flăcări. Și el, a zis, arătând spre soldat, el vrea să o mai țină o dată în brațe. Așa rezistă. Speranța e fragilă, dar când face echipă cu iubirea, devine singurul lucru care ne protejează în fața nebuniei. Când mai mulți oameni au același scop, ne unim. Devenim lumini în negură, iar, puțin câte puțin, reușim să ne ridicăm din disperare, frică, furie, frustrare. Această iubire distruge monștrii, dar nu e gălăgioasă. Vedem mai ușor răul decât binele. Trebuie să facem un salt de credință. Trebuie să credem că nu suntem singurii care vor să facă o schimbare. E greu, dar varianta alternativă este să ne înecăm în neputință și să ne ignorăm inima în timp ce apăsăm pe trăgaci.

-Iubirea e cea care formează oameni, națiuni și mentalități. E puternică. Are două tăișuri. Ne poate distruge sau ridica, am spus, uimită de această revelație.

-Iubirea este cea care ne determină să lăsăm ceva în urmă, să facem față greutăților și să perseverăm. Vrem să dăm totul, vrem să facem imposibilul posibil și, din această dorință nebunească, uneori chiar se naște un soare la orizont. Poate că noi, oamenii, suntem condamnați la un șir nesfârșit de lupte, iubiri, moarte și renașteri, dar dacă am renunța la visul unui viitor mai bun, ar câștiga monștrii omenirii.

-Crezi că mama credea în acest tip de iubire?

-Ea a fost lumina mea, Aisha. Ea mi-a arătat calea.

-Oare ce face acum?

-Speră ca noi să aducem soarele la orizontul întunecat...și probabil ne veghează de-acolo.

Am rămas îmbrățișați câteva momente, iar un gând mi s-a strecurat în minte. Prin iubire, oamenii pot atinge infinitul. Ecoul dorinței lor depășește timpul și moartea, continuând să dea putere. Într-o zi, visul se va împlini, iar lumea va renaște.

Oana Roman

În onoarea oamenilor ce trăiesc în război și a victimelor ce au sperat la un viitor mai bun. Fie ca lumina lor să învingă întunericul!