Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cursul festiv ,,Agora” 2026, al celei de-a 23-a promoții

17 iulie 2026, Bucuria unor vise împlinite!

Cursul festiv ,,Agora” 2026, al celei de-a 23-a promoții

Vineri, absolvenții 2026 ai Universității ,,Agora" au avut parte de momentele fericite ale unui curs festiv; o întâmplare la care au visat unii de trei ani, alții de patru ani, așteptată de ei, dar și de cei dragi, prezenți la evenimentul de consfințire a carierei lor în campusul universitar.

În prezidiul manifestării au fost invitați: rectorul, prorectorii, decanii de an și decanii facultăților, care au fost flancați de șefii de promoție. După solemnitatea celor trei imnuri, la microfon au rostit alocuțiuni invitații, dar și șefii de promoție, care au fost felicitați și premiați cu plachete. La predarea și preluarea ștachetei, a fost înmânată cheia universitară, iar prezidiul s-a retras pentru a lăsa loc absolvenților să iasă în față la citirea catalogului de către îndrumătorii de an, care aveau să-i felicite și să le înmâneze, în mod simbolic, diploma de absolvire. Ajunși sus, acolo unde au visat, au rostit jurământul de credință al absolventului de universitate în respectarea legilor țării, a codului de conduită etică și profesională, să păstreze secretul profesional și să ducă la îndeplinire toate îndatoririle ce le revin. Și-au aruncat tichiile (un fel de ,,Jos pălăria"), după care le-au recuperat și s-au pozat alături de cadrele didactice prezente la eveniment (poza de grup).
Explozia de bucurie și emoțiile s-au revărsat apoi din plin în particular, împreună cu prietenii și cei dragi din familie, într-o ,,ședință" foto pentru suflete înflăcărate!

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 18:33:30 Ora de vară a Europei de Est