Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare)

Marți, 21 iulie, se va desfășura

Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare)

Perioada 6 - 18 mai 2026 a marcat finalizarea etapei de înscriere la Concursul național de ocupare a posturilor didactice vacante sau rezervate.

La nivelul județului Bihor s-au înscris 1.434 de candidați - 1.133 din promoțiile anterioare și 301 tineri absolvenți ai promoției curente -, activitatea derulându-se în condiții optime. Desfășurarea concursului va fi gestionată prin intermediul a patru centre, organizate în municipiul Oradea în funcție de disciplinele de predare.
Astfel, Școala Gimnazială „Dacia" va găzdui candidații pentru arte, învățători în limba română, educație fizică și sport, matematică și informatică. La Colegiul Național „Onisifor Ghibu" se vor prezenta candidații pentru profilul educatoare în limba română, limba și literatura română, istorie, geografie și discipline socio-umane. Pentru învățământul special, învățători și educatoare în limbile minorităților naționale, religie și limbi materne, centrul de concurs a fost stabilit la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu". Nu în ultimul rând, Școala Gimnazială „Avram Iancu" va fi centru gazdă pentru candidații la disciplinele tehnice, limbi moderne, educator - puericultor în limba română, precum și la biologie, chimie și fizică.
În ceea ce privește posturile disponibile, după derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic, au fost scoase la concurs 63 de posturi și catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 54 sunt situate în mediul urban și 9 în mediul rural. De asemenea, au fost publicate 1.033 de posturi, catedre sau fracțiuni de catedră pentru angajare pe perioadă determinată (492 în mediul urban și 541 în mediul rural), un număr de 311 dintre acestea fiind catedre complete.
Conform calendarului oficial, proba scrisă a concursului va avea loc în data de 21 iulie 2026, urmată de afișarea primelor rezultate pe 28 iulie 2026. Candidații vor putea depune contestații în perioada 28 - 29 iulie 2026, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 4 august 2026.
În etapa ulterioară, se vor organiza ședințele publice de repartizare pe posturi, în conformitate cu normele metodologice în vigoare.
Toate informațiile detaliate privind desfășurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic pot fi consultate pe pagina oficială de internet a Inspectoratului Școlar Județean Bihor, la adresa www.isjbihor.ro, în cadrul secțiunii Resurse. 

Trimite email
joi, 8 octombrie 2026 la 12:59:27 Ora de vară a Europei de Est