Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Concert rock comemorativ - ediția a XXXII-a

Give Peace a Chance - Hiroshima 81

Concert rock comemorativ - ediția a XXXII-a

Joi, 6 august 2026, ora 19.00
Parcul Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Str. Armatei Române nr. 1/A
Intrarea este liberă!

    La 81 de ani de la bombardamentul atomic de la Hiroshima și în memoria victimelor de la Hiroshima și Nagasaki, vă invităm la cea de-a XXXII-a ediție a concertului rock comemorativ „Give Peace a Chance".
    Născut din convingerea că muzica poate păstra vie memoria și poate transmite un mesaj dincolo de generații și granițe, evenimentul reunește și în acest an artiști din diferite zone muzicale, într-o seară dedicată păcii, solidarității și responsabilității față de viitor.
 
    Artiști invitați:
    Tasi și Lăcrămioara Deac
    Si Mai Mela - Mihaela Simai
    Sergiu Nica
    Marian Filip
    Raul Silaghi
    Dan Mezea
    Călin Pop (Celelalte Cuvinte)
    Cvartetul Espressione
    Costin Eva, Szabó Eva, Cristea Anca și Ichim Bozsódi Beáta
    Trupa TA
    Hortea Cosmin, Beșe Vasile-Dan, Nagy Norbert-Zoltán, Kása Tamás și Trendler Iosif-Vasile
    The Klezmer Band of JCC Oradea
Varady Henrietta, Gheorghe Călinescu, Ilie Pop, George Rada, Ciprian Vereș, Lucian Hulban și Alexandrina Chelu-Schorr
 
    Alături de artiști vor fi prezenți inițiatorii și organizatorii acestei îndelungate povești muzicale: Florian Chelu Madeva și Alexandrina Chelu-Schorr.
    O ediție cu o lumină aparte
    În acest an, o prezență dragă nu se va mai afla fizic alături de noi, dar va fi simțită în fiecare cântec, în fiecare amintire și în fiecare clipă a serii:
    Iuliana Băican Chelu.
    Mama noastră a fost parte din această poveste, alături de familie, de artiști și de toate edițiile construite cu muncă, emoție și credință în puterea muzicii.
    Mama nu va lipsi.
    Va fi acolo prin tot ceea ce a dăruit, prin dragostea rămasă în noi și prin puterea cu care ne-a învățat să mergem mai departe.
Ediția din acest an îi poartă și ei lumina.
 
    Organizatori și parteneri
    Eveniment organizat de Rock Filarmonica Oradea, alături de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal și Comunitatea Evreilor din Oradea.
    Concertul beneficiază de sprijinul nominal al Centrului Cultural Japonez al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de unde vor veni doi reprezentanți și vor susține un speech din partea instituției.
    A fost transmisă solicitarea oficială pentru acordarea sprijinului nominal al Ambasadei Japoniei în România, confirmarea fiind în curs.
    Sonorizarea evenimentului este asigurată de Top Sound.
    Vă așteptăm să fim împreună - artiști, organizatori și public - într-o seară a memoriei, a muzicii și a păcii.
    Pentru cei care au fost.
    Pentru cei care sunt.
Pentru cei care vor veni.
 
Alexandrina Chelu-Schorr,
Director

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 19:52:58 Ora de vară a Europei de Est