Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Întreruperea alimentării cu apă în Oradea - pe strada Doina (și alte străzi: B-dul Dacia, Decebal...)

Marți, 11 august, între orele 9.00-13.00

Întreruperea alimentării cu apă în Oradea - pe strada Doina (și alte străzi: B-dul Dacia, Decebal...)

Compania de Apă Oradea informează consumatorii că marți, 11 august 2026, în intervalul orar 9.00-13.00, va fi necesară întreruperea furnizării apei potabile pentru executarea unor lucrări de relocare a rețelei de alimentare cu apă din zona străzii Doina.

Vor fi afectați consumatorii de pe următoarele străzi:
Bulevardul Decebal
Bulevardul Dacia
Alexandru Odobescu
Doina
Vasile Conta
Recomandăm consumatorilor afectați să își asigure rezervele de apă necesare pentru intervalul menționat.
La reluarea furnizării, apa poate prezenta temporar turbiditate. În această situație, recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, după finalizarea lucrărilor și spălarea rețelei, reumplerea acesteia și revenirea la parametrii normali de presiune se vor realiza treptat.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.
Cu respect,
Compania de Apă Oradea

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 11:02:31 Ora de vară a Europei de Est