Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vremea metamorfozelor începe la Gala HOP

A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului

Vremea metamorfozelor începe la Gala HOP

Pregătirile pentru întâlnirea Galei HOP cu cei 25 de tineri actori selectați în competiția din acest an au început pe 3 august, prin lansarea a două campanii online dedicate lor. Sub semnul temei „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze”, propuse de regizorul Silviu Purcărete, directorul artistic al ediției, publicul este invitat să îi descopere pe concurenți înainte ca aceștia să urce pe scena Galei.

Campania MEET THE HOP(e) - dincolo de personaje
În perioada premergătoare Galei HOP, actorul Răzvan Omotă propune o serie de interviuri cu tinerii actori selectați în competiție, dar și cu unii dintre mentori implicați în Tabăra Pre-HOP.
Publicate pe canalele de Instagram și Facebook ale Galei HOP, aceste întâlniri deschid o perspectivă personală asupra actorilor și actrițelor din spatele personajelor, momentelor construite pentru gală.
Dincolo de scena de concurs și de exercițiile pe care le construiesc pentru HOP, interviurile îi invită pe spectatori să descopere cine sunt acești tineri artiști, ce îi inspiră, ce îi preocupă și cum privesc propriul drum în teatru. O serie de conversații cu oameni și despre oameni, nu doar despre personaje, dar care completează experiența celei de-a 29-a ediții a Galei HOP. Gala Tânărului Actor.
 
Campania online Gala Tânărului Actor. Votează Actorul HOP!
Devenită deja o tradiție a perioadei premergătoare concursului Galei, campania „Votează Actorul HOP!" are o dublă miză: le oferă concurenților încă o posibilitate de a se prezenta publicului, dincolo de rigorile și emoțiile competiției, și îi invită pe iubitorii de teatru să se implice direct în susținerea tinerilor artiști.
Zilnic, în perioada 3-21 august, cei 25 de actori selectați în ediția din acest an se prezintă prin scurte materiale video concepute și realizate de ei înșiși. Cu umor, imaginație și libertate, fiecare încearcă să convingă publicul să îl descopere, să îl urmărească și, în cele din urmă, să îl voteze.
În zilele de 27, 28 și 29 august, de la ora 18.00, publicul este invitat să urmărească serile de concurs fie live în Sala Studio - BCR a Teatrului de Stat Constanța, fie în transmisiune directă:
- pe site-ul galahop.uniter.ro;
- pe pagina de Facebook Gala HOP - Gala Tânărului Actor;
- pe canalul de YouTube al UNITER.
Votul pentru Premiul Publicului va fi deschis pe 30 august, între orele 00.00 și 16.00, pe site-ul galahop.uniter.ro.
Câștigătorii Premiului Publicului vor fi anunțați în aceeași seară, în cadrul Galei de premiere de la ora 19.00. Pentru concurenți, fiecare vot înseamnă vizibilitate, susținere și întâlnirea directă cu publicul căruia i se adresează.
 Gala HOP se apropie. Între 27 și 30 august, 25 de tineri actori vor explora, pe scena de la Constanța, fața luminată și fața ascunsă a personajului, într-o ediție dedicată metamorfozei.
Urmăriți platformele de social media Gala HOP pentru interviuri, materiale video, informații despre concurenți și toate noutățile acestui program UNITER dedicat promovării și susținerii tinerilor actori aflați la începutul carierei.
Simona STOICA

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 16:56:47 Ora de vară a Europei de Est