Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Dinozaurii din România

În 25 și 26 august - Atelier de educație muzeală

Dinozaurii din România

Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează atelierul de educație muzeală Dinozaurii din România.

Acesta va avea loc în data de 25 august 2026 în limba română, orele 10.00-12.00, și 26 august în limba maghiară, orele 10.00-12.00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Activitatea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani și va cuprinde: o prezentare Power Point; observarea unor fosile de dinozauri; jocuri și activități interactive;
Copiii vor primi răspuns la următoarele întrebări: Ce sunt dinozaurii și când au trăit? Cine descoperă oasele de dinozauri? Cu ce s-au hrănit și cum se apărau dinozaurii? Unde și când au trăit dinozaurii în România? Ce alte animale au trăit împreună cu dinozaurii? Cum au dispărut dinozaurii?
Activitățile sunt organizate și susținute de László Veress, muzeograf, Serviciul Științele naturii și Muzee memoriale, și Erika Posmoșanu, restaurator, Laboratorul de Restaurare Paleontologie din cadrul Muzeului Țării Crișurilor.
Atelierul se desfășoară cu grup de minim 5 și maxim 20 de copii. Taxa de participare este de 20 lei/copil, iar înscrierile se pot face la tel: 0787 561 836, luni-vineri, orele 9.00-15.30.

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 20:33:57 Ora de vară a Europei de Est