Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

România este promovată ca destinație turistică la BBC Proms

Discover Romania

România este promovată ca destinație turistică la BBC Proms

România este promovată ca destinație turistică în fiecare zi la BBC Proms, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică din lume. Festivalul a debutat în 17 iulie 2026 și oferă în acest an 63 de concerte, acompaniate de broșura oficială a festivalului. În fiecare brosură, o pagină este dedicată României sub titlul Discover Romania.

Promovarea este susținută de Ministerul Economiei Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu susținerea Institutului Cultural Român din Londra. Este pentru prima dată când România este promovată la BBC Proms, fondat în 1895, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică din lume.
Promovarea în premieră a României coincide cu debutul pianistei Alexandra Dariescu la BBC Proms. Invitată să concerteze alături de renumita Hallé Orchestra din Manchester, sub bagheta dirijorului Kahchun Wong, Alexandra Dăriescu a debutat în 5 august, cu un enorm succes la public, interpretând ,,Fantasy for Piano and Orchestra", de Nadia Boulanger, o altă premieră la BBC Proms. Alexandra Dariescu este prima pianistă din România, care este invitată să concerteze pe celebra scenă de la Royal Albert Hall, unde este găzduit Festivalul BBC Proms. În ziua concertului Alexandrei Dariescu, în broșura oficială a festivalului i-a fost dedicată o pagină și diplomației culturale românești în Marea Britanie și Institutului Cultural Român din Londra.
 
Alin GRIGORE, director general, Direcția Generală Turism - Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului:
„Este o bucurie și, în același timp, o responsabilitate să facem cunoscută frumusețea României peste hotare. Avem povești extraordinare de spus, prin cultura noastră, prin oamenii noștri, prin patrimoniul și locurile care ne fac unici. Prezența la BBC Proms este o oportunitate de a duce acest mesaj mai departe și de a inspira un public internațional să descopere România, transformând-o într-o destinație pe care își dorește să o viziteze. Cred că, înainte de toate, promovarea țării noastre înseamnă să arătăm lumii autenticitatea și oamenii care o fac specială".
Aura Woodward, director al Institutului Cultural Român din Londra:
,,Ne bucură enorm această dublă premieră. Debutul de mare succes al Alexandrei Dariescu la BBC Proms și promovarea României ca destinație culturală și turistică în cadrul acestui festival prestigios. Este un an memorabil pentru România și întreaga comunitate românească din Marea Britanie".
 Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:
https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/
 
În foto 1: Alexandra Dariescu; în foto 2, de la stânga la dreapta: E.S. Laura Popescu, ambasadorul României la Londra, alături de Alexandra Dariescu și Aura Woodward, director al Institutului Cultural Român din Londra
Raluca Moisan 

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 10:45:56 Ora de vară a Europei de Est