Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Rezultatele de la Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2026, în Bihor

Înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor

Rezultatele de la Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2026, în Bihor

În județul Bihor din 771 de candidați înscriși pentru această sesiune a examenului s-au prezentat 650. Probele scrise s-au desfășurat în această sesiune în patru centre: Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea, Liceul Vocațional Pedagogic "Nicolae Bolcaș" Beiuș și Liceul Tehnologic ,,Horea" Marghita.

Dintre cei 650 de candidați prezenți, 209, respectiv 32,15 % dintre candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 6 (șase). Dintre cei promovați 148 de candidați, respectiv 27,85% sunt candidați din seriile anterioare, iar 61, adică 34,34% dintre candidați provin din seria curentă.
Niciun candidat nu a obținut media generală 10 (zece).
La proba de Ea Limba și literatura română, au promovat 567 de candidați, adică (78,75). Niciun candidat nu a fost notat cu 10 (zece) la această probă.
La proba Ec au promovat 465 de candidați, adică 65,59%. Niciun candidat nu a fost notat cu 10 (zece).
La proba Ed din 554 de candidați prezenți, 78,25% au promovat. Niciun candidat nu a fost notat cu 10 (zece).
La proba de limbă şi literatură maternă, au promovat 135 de candidaţi, adică 92,47%. au promovat. Niciun candidat nu a fost notat cu 10 (zece).
Primele rezultate de la probele scrise au fost afișate azi, 18 august 2026.
În această sesiune este prevăzută o etapă de vizualizare a lucrărilor scrise înainte de depunerea contestațiilor, începând de marți, 18 august 2026 (în intervalul orar 14.00 - 18.00 și în zilele de 19 și 20 august 2026. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Contestațiile se depun începând de marți, 18 august 2026 (în intervalul orar 14.00 - 18.00 și în zilele de 19 și 20 august 2026.
Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale se vor afișa pe data de 26 august 2025.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 13:08:34 Ora de vară a Europei de Est