Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Locul întâlnirilor esențiale

Gala HOP

Locul întâlnirilor esențiale

Adevăratul scop al oricărui act artistic este sâmburele de schimbare pe care îl aduce în fiecare individ „întâlnirea". Arta nu este, în fond, decât un mijloc prin care omul rememorează adevărurile eterne, în cadrul unor contexte sociale, între oameni. Arta a fost dintotdeauna folosită ca una dintre principalele căi prin care ne îndreptăm către o confortabilă viață în armonie cu semenii. Căci, până la urmă, este vorba doar despre întâlnirea dintre oameni. Sensurile cuvântului întâlnire sunt nenumărate și toate relevă o comuniune. Încrucișare, atingere, intersectare, descoperire, ciocnire, confruntare, chiar luptă.

Din întâlniri se nasc direcții profesionale, concepții despre viață, se făuresc destine, se modelează spirite. Sunt întâlniri esențiale care schimbă cursul vieților noastre. Sunt întâlniri aproape invizibile, poate doar de câteva clipe, dar care provoacă rupturi existențiale în noi. Fiecare întâlnire lasă ceva în noi...
Tărâmul unor astfel de întâlniri sperăm să fie și Gala Tânărului Actor pentru cei 25 de actori care s-au încumetat să îi calce pragul. Pe parcursul șederii lor la Constanța, participanții la Gala HOP 2026 vor lucra cu actorul Paul Chiribuță și regizoarea Ilinca Stihi, în cadrul a două ateliere de lucru, după cum urmează:
Coordonat de actorul Paul Chiribuță, atelierul „Adevăr și Verosimil pe scenă" aduce în fața concurenților, timp de trei zile, domeniul vast al artei actorului și modul în care se naște adevărul pe scenă.
„Unul dintre paradoxurile pe care se bazează teatrul este că actorul face pași reali pe scenă pentru a produce în final o ficțiune. Dacă în viață adevărul se impune de la sine și nu are nevoie de demonstrație, în teatru, echivalentul acelui adevăr are nevoie de o construcție mult mai elaborată pentru a convinge. Vom încerca în aceste zile să imaginăm un parcurs care să valideze în ochii spectatorilor verosimilitatea unei situații.
Nu vom reuși în acest scurt timp să rezolvăm o problemă atât de dificilă, vreau doar să ne eliberăm de presiunea textului și a unei preconcepții despre personaj. Personajul, așa cum apare în text, este premisa de la care pornim, nu rezultatul la care ajungem." (Paul Chiribuță)
Șoaptă. Voce. Prezență - atelierul de voce susținut de regizoarea Ilinca Stihi pentru a doua oară în cadrul Galei Tânărului Actor - are ca scop familiarizarea cu specificul rostirii la microfon. Un atelier de actorie la microfon, despre felul în care o voce se naște dintr-o mărturisire și ajunge la ceilalți. Dintr-un adevăr, o revoltă, o dorință sau o întrebare, participanții construiesc un text scurt, în care șoapta devine voce, iar vocea - prezență. Un exercițiu de intimitate, ascultare și adresare în spațiul audio.
Ca și anul trecut, una dintre vocile descoperite la Gala HOP va primi un rol într-un spectacol din următoarea stagiune a Teatrului Național Radiofonic. Căci, așa cum declara Radu Croitoru anul trecut, în contextul Galei HOP: „întinerirea percepției asupra audio drama nu poate avea loc fără un contact direct al producătorilor cu energia pe care o emană, an de an, tinerețea Galei HOP. Sunt convins că acest contact este doar un prim pas către un viitor comun al tinerilor actori și al Teatrului Național Radiofonic."
*
Cea de-a 29-a ediție a Galei HOP, program permanent UNITER, va avea loc în perioada 27-30 august 2026 la Teatrul de Stat din Constanța. Direcția artistică este semnată de regizorul Silviu Purcărete, iar tema ediției este: „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze".
Evoluțiile celor 25 de actori în concurs vor fi evaluate de cinci profesioniști ai teatrului românesc: Claudiu Bleonț (actor), Irisz Kovacs (regizoare), Sorin Leoveanu (actor), Sebastian-vlad Popa (critic de teatru) și Ofelia Popii (actriță) - juriul Galei HOP 2026.
 Toate momentele celor trei zile de concurs, desfășurate în perioada 27-29 august, de la ora 18:00, precum și Gala de premiere din 30 august, de la ora 20:00, vor fi transmise LIVE pe www.galahop.uniter.ro și pe pagina de Facebook a Galei HOP, prin RoEvents.
Prin Gala HOP. Gala Tânărului Actor, UNITER continuă să creeze un spațiu esențial de afirmare pentru noile generații de artiști, o rampă de lansare, un loc al întâlnirii profesionale, al vizibilității și al primelor confruntări importante cu scena, publicul și breasla.
Urmăriți platformele de social media ale Galei HOP pentru noutățile acestui proiect UNITER dedicat vizibilității tinerilor actori aflați la începutul carierei în teatru!
Simona Stoica

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 14:58:35 Ora de vară a Europei de Est