Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Dezbaterile „Teatrul azi” la Gala HOP 2026

Patru zile de întâlniri și dialog

Dezbaterile „Teatrul azi” la Gala HOP 2026

Cea de-a 29-a ediție a Galei Tânărului Actor, program permanent al UNITER, se desfășoară în perioada 27-30 august 2026, la Teatrul de Stat din Constanța, sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete. Tema ediției din acest an, „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze", îi invită pe tinerii actori să exploreze transformările, contrastele și multiplele ipostaze prin care se construiește un personaj.

În acest context, Revista „Teatrul Azi" continuă parteneriatul cu Gala HOP printr-o nouă serie de întâlniri dedicate tinerilor artiști: „Dezbaterile Teatrul azi la Gala HOP".
Timp de patru zile, concurenții Galei HOP vor avea ocazia să iasă din cadrul strict al competiției și să vorbească despre parcursul lor artistic, întâlnirea cu scena, dificultățile începutului de drum și despre felul în care văd și interpretează teatrul românesc contemporan. Alături de ei, în fiecare zi, se va afla câte un profesionist al scenei teatrale românești, într-un dialog menit să pună în perspectivă experiența unei generații aflate la început de carieră.
 
Anul acesta, dezbaterile sunt moderate de criticii de teatru Amalia Tănase și Andrada-Ioana Coiciu, membre ale echipei redacționale a revistei „Teatrul azi". Întâlnirile propun o perspectivă mai largă asupra generației HOP 2026 și transformă dialogul într-un spațiu de reflecție asupra începutului de drum în teatru.
 Patru zile de întâlniri și dialog
 
Talk 1. Difuzare în 28 august
Participanți: Alexia Matei, Răzvan Ionescu, Tudor Ioan Aron, Deea Elena Gruber, Georgiana Tițoiu, Filip Popescu
Invitat: Ada Lupu
Moderator: Amalia Tănase
 
Talk 2. Difuzare în 29 august
Participanți: Nicola Zaharia, David Cristian, Smaranda Mihalache, Claudia Ene, Ioana Cojocărescu, Otniel Floruț
Invitat: Radu Iacoban
Moderator: Andrada-Ioana Coiciu
 
Talk 3. Difuzare în 30 august
Participanți: Bogdan Liscan, Alexandra Tofan, Alexia Maria Mocănescu, Georgiana Răpcianu, Ilinca Petra Meșter, Simona Maria Negrilă, Flavius Hudișteanu
Invitat: Erwin Șimșensohn
Moderator: Amalia Tănase
 
Talk 4. Difuzare în 31 august
Participanți: Ana Maria Țidulă, Alexandra Răduță, Mihai Mocanu, Gabriel Sandu, Miruna Dobrotă, Nicoleta Miru
Invitat: Horia Suru
Moderator: Andrada-Ioana Coiciu
 Înregistrările dezbaterilor vor fi postate în perioada 28-31 august pe contul de YouTube al Fundației Culturale „Camil Petrescu" și preluate de platformele de social media ale Teatrul azi și Gala HOP.
 
Dezbaterile „Teatrul azi" la Gala HOP reprezintă mai mult decât o serie de interviuri cu participanții la competiție. Ele își propun să documenteze o generație aflată într-un moment de tranziție, aflată între școala de teatru și profesie, între identitatea artistică încă în formare și nevoia de a-și găsi propriul loc într-un sistem teatral complex.
 Dacă tema acestei ediții vorbește despre fața luminată și fața ascunsă a personajului, întâlnirile „Teatrul azi" caută, la rândul lor, ceea ce se află dincolo de momentul scenic și aduc în discuție aspirațiile, îndoielile, modelele, vulnerabilitățile și întrebările pe care le poartă cu ei tinerii artiști. În acest sens, dezbaterile devin jurnalul colectiv al unei generații de actori și actrițe la început de drum, un punct de reper în documentarea direcțiilor și tendințelor contemporane de a face teatru liber și asumat.
 
Prin această serie de întâlniri, Revista „Teatrul azi" continuă să documenteze și să susțină dialogul dintre generații, aducând în același spațiu tineri artiști aflați la începutul parcursului profesional și creatori cu experiență, într-o conversație despre prezentul și viitorul teatrului românesc.
 
Despre Gala HOP 2026
Cei 25 de actori selectați pentru etapa finală, 21 de concurenți la Secțiunea Individual și trei momente la Secțiunea Grup, se întâlnesc la Teatrul de Stat Constanța cu publicul și cu un juriu alcătuit din cinci profesioniști ai teatrului românesc: Claudiu Bleonț (actor), Irisz Kovacs (regizoare), Sorin Leoveanu (actor), Sebastian-vlad Popa (critic de teatru) și Ofelia Popii (actriță).
Cele trei zile de concurs, 27-29 august, încep la ora 18:00, iar festivitatea de decernare a premiilor are loc duminică, 30 august, de la ora 20:00. Evenimentele sunt transmise live pe site-ul Galei HOP și pe pagina de Facebook a Galei, prin RoEvents.
Votul publicului este deschis duminică, 30 august, de la ora 00.00 până la ora 16.00. Votează pe www.galahop.uniter.ro.
 
 Simona STOICA
 
 Producători:
Asociația UNITER - Uniunea Teatrală din România
Teatrul de Stat Constanța
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii
Co-finanțator: Consiliul Județean Constanța (prin Teatrul de Stat Constanța)
Producători Tabăra Pre-HOP:
Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (organizator)
Consiliul Județean Neamț (finanțator)
Co-producător: Societatea Română de Televiziune
Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Excelsior București, Teatrul Național Radiofonic
TIFF - Festivalul Internațional de Film Transilvania
Partener media principal: Radio Guerrilla
Partener cultural: Radio RFI România
Parteneri media: TVR Cultural, TVR Info, Radio România Cultural, Revista Teatrul Azi, Happ.ro, LiterNet, BookHub, Zile și Nopți, OviDan.ro
Sponsor: KitKat
Eveniment transmis LIVE de: RoEvents
Partener de monitorizare: mediaTrust
Partener de mobilitate: BLUE

Trimite email
joi, 27 august 2026 la 15:53:57 Ora de vară a Europei de Est