Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

Noile manuale de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a de la Editura Litera pot fi alese de profesori începând de astăzi, 15 octombrie / Vedeți integral online cele trei manuale de liceu însoțite de Ghidul profesorului, soluții didactice și științifice de aplicare a noii programe școlare (P)

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

E timpul profesorului!

O clasă, 26 de elevi, fiecare diferit. Unii înțeleg imediat explicațiile, alții au nevoie de exerciții suplimentare, de un alt mod de prezentare a informațiilor sau de activități adaptate. Cum poate un profesor să pregătească lecții pentru toate aceste nevoi, să respecte programa școlară și să aibă timp și pentru evaluare, feedback și pregătirea examenelor?
Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 18:00, Edupedu.ro și EditAI organizează webinarul „E timpul profesorului”, dedicat profesorilor și directorilor de școli.
Vom testa în direct dacă o lecție completă, cu materiale diferențiate, poate fi pregătită în 15 minute cu ajutorul inteligenței artificiale...

Participarea la webinar este gratuită, pe bază de înscriere.

Înscrie-te aici la webinarul „E timpul profesorului” – 20 octombrie, ora 18:00
Share
Tweet
Share

Provocarea webinarului: o lecție în 15 minute, adaptată unor elevi cu nevoi diferite...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Echilibru instabil

Plutirea în derivă a omului

Echilibru instabil

Cioburile reflectau lumina palidă, aproape fantomatică, a lunii. Florile roșii sclipeau cu stropi de apă, în poziții haotice, parcă întinzându-se spre petalele pierdute. Rama stătea tristă, acum lipsită de sticla ce îi dădea valoare. Și-a pierdut calitatea ce făcea oameni să stea în fața ei, parcă pierduți în gânduri și sentimente. Tot ce i-a rămas sunt acum niște bucăți răzlețe, gata să cadă spre podea.

            Un chip se apleacă peste cioburi, o mână aproape atinge marginea revoltată, tăioasă a acestora, dar se oprește... Mintea învolburată din spatele ochilor vede în reflecția acum deformată adevărul pe care îl bănuia de mult timp. Tăcerea din urma exploziei părea o batjocură. Voia să strige, să-și exprime furia și tristețea, însă vocea nu voia să funcționeze. Putea doar să se uite împietrită la expresia ei deformată, la ochii căzuți, roșii, la părul castaniu ciufulit și la buzele tremurânde. Cioburile formau o imagine ce nu avea sens în ochii altcuiva, însă fata se găsi absorbită de acel haos. La lumina unei lumânări, ai fi putut să observi spaima din întunecimea ochilor, datorată unei pertinente și mult întârziate întrebări, care tinde să apară ca un strigoi în nopțile fără somn.
            ,,Ce am devenit?"
Înainte cu o săptămână
            Alain spunea că a fi fericit este o datorie față de ceilalți. Odette se gândea la aceste cuvinte în timpul vizitei la bunicii ei, care se certau din nou. Stătea la etaj, în pat, numărând secundele până la aruncarea de farfurii și jucând Bingo adaptat cuvintelor spuse de ei. ,,Ești un nenorocit", Bingo. ,,Tu nu știi-n veci să-ți vezi de treaba ta"- cinci puncte. ,,Ție nu-ți pasă de nimeni!"- 8 puncte. ,,Lasă că mor și-atunci să vezi."...această replică simboliza sfârșitul discuției. Cumva, moartea mereu aducea tăcerea în cameră, de parcă o simplă înșiruire de litere convoca o forță mai mare decât furia. ,,Mai mare decât mine...", gândea Odette, amintindu-și de încercările eșuate de a-i împăca. Descoperise, într-un mod bizar, că uneori oamenii sunt orbi la iubire, dar foarte sensibili la moarte. În timp ce auzea bombăneli de la parter, urmate de sunetul monoton al apei ce curge peste vase, se întreba dacă măcar o iubește cineva așa cum spune. Dacă ar iubi-o, le-ar păsa de sentimentele ei.
            ,,Tu ești motivul pentru care încă trăiesc. Fără tine, aș putea să mă duc."
Bunica ei se certa cu toată lumea și spunea mereu că viața e grea. Adesea, declara că lucrurile mici nu mai contează, fiindcă oricum azi-mâine moare. E clar că se vedea alunecând încet pe o pantă spre sfârșit. Cu toate acestea, de fiecare dată când o vedea pe Odette, îi repeta aceleași fraze. A lega pe cineva de tine, în timp ce te vezi alunecând în întuneric, e iubire sau egoism? Dacă i-ar spune tot ce gândește va înțelege și va face ajustări sau va spune ,,Dacă ți-am greșit cu ceva te rog să mă ierți. Nu mă necăji." Odette era conștientă că dinamica întregii relații era în mâinile ei. Unii îi spuneau să se izoleze, să-i evite, dar ei habar nu au. În ziua înmormântării, vei putea vreodată găsi iertarea știind că i-ai privat de singurul lucru ce-i ținea în viață? Știind că ultimul lor gând ar fi ,,mi-aș fi dorit să-ți văd chipul pentru o ultimă dată"? Uite-o pe fată prinsă între a pleca sau a veni, între a suferi acum sau a te tortura mai târziu. ,,Spuneți, așa-ziși sfătuitori, voi ce-ați alege?" se adresa ea mental unchilor ei, ce îi înșiruiau motive pentru care nu ar trebui să simtă furia ce se cuibărise în suflet.
            Văzuse privirea pierdută din ochii bunicului ei, la fel de bine cum simțise mirosul înțepător de prune fermentate din respirația lui. Renunțase acum mult timp la parlamentări. Majoritatea îi spuneau să se detașeze, să trăiască undeva departe mental de acel loc. Însă, în contextul unei asemenea ecuații, detașarea ar fi privită ca ceva de înțeles sau ca o crudă indiferență? ,,Spune-mi, dacă chiar ești acolo, să continui să mă gândesc la asta, irosind timp și energie, sau să accept pendularea inevitabilă între rană, vindecare și ideal?". Ca de obicei, nimeni nu i-a răspuns lui Odette.
            Luni din nou. Un lucru era sigur: știi că ți-e dor de vacanță când trebuie să te trezești la ora șase. Odette vedea școala ca o colecție de lecții și de profesori, un loc unde trebuia să se dezvolte. Îi plăcea să descopere noi idei și perspective, din toate domeniile. Desigur, exista și o materie mai puțin preferată: informatica. Aprecia mult oamenii ce puteau să creeze lucruri incredibile folosind-o, dar... creierul ei nu era făcut pentru algoritmi. Simțea că reduc lumea la niște cifre 101011110110... Unde e suferința? Speranța? Bucuria?
            Încerca să se apropie de colegi, dar era ca și cum exista o barieră între ea si ceilalți. Cât să le arate? Oare vor putea să înțeleagă vreodată? Oare o va înțelege cineva așa cum ea poate găsi o justificare pentru izbucnirile și defectele oricărei persoane? Și, cel mai important, ar ierta-o acele persoane când, într-o anumită ipostază, se poartă mai puțin matur? Când le arată cât de distrusă e? Știa că nu. ,,Mai bine tac." Era conștientă că fiecare om are propria realitate. Prea puțini o descifrau pe a ei, probabil fiindcă pun etichete înainte să o privească suficient de profund. Se grăbesc și nu poate să îi judece pentru asta. A judeca nu voia să fie niciodată prima ei opțiune.
            De fiecare dată când avea o problemă, încerca să se informeze și să acționeze corespunzător. ,,Fii mai deschisă!,, Nu ai impus limite, de aceea ți s-a întâmplat asta!" ,,Fii drăguță!"  ,,Zâmbești prea mult!" ,,Înțelege-mă!" ,,Ești egoistă!" ,,Nu trebuie să fii perfectă..." ,,Cum ai putut să greșești în asemenea hal, e inacceptabil!". Odette aproape râdea la absurditatea paradoxului societății. Cum se face că relațiile interumane sunt o necesitatea a vieții și un mod de evoluție, dar pricinuiesc atâta confuzie? Cum de oamenii sunt dependenți de această suferință dulce?
            ,,Există atâta furie în mine. E ca și cum vârtejul exterior m-a înfășurat, iar eu urlu, dorindu-mi ca furtuna să se oprească, dar e mereu o altă ajustare, o altă provocare, o altă cerință...Nimeni nu mă aude."  
            Perfecționismul nu apare niciodată la persoanele sănătoase.
            Săptămâna a venit cu noi teste și alți profesori ce voiau să cultive randament maxim. Interviuri, telefoane, cursuri de înot și așa mai departe... distrageri. În colțurile inimii ei, fiecare mișto, replică sau nedreptate alimentau tornada băgată în dulap și zăvorâtă cu lanțuri grele. Cenzură. I se părea că nimic nu-i ieșea bine.
            Din fericire, au venit cele două zile de pauză de la sfârșitul oricărei săptămâni.
            La ora nouă a fost trezită de bunica ei, aflată într-o stare nevrotică. În pijama, a alergat afară, în grădină, și l-a văzut pe bunicul ei căzut, cu sânge pe față. Bunica ei încerca să îl ridice, Odette privea totul ca un film, dar cu mintea clară. Ea a rugat un muncitor din curtea vecinilor să îi ajute și apoi a sunat-o pe doamna de vizavi, asistentă, pentru că bătrâna era răpită de furie, frică si frustrare. Persoana ce trebuia să fie matură tremura din toate încheieturile și îi striga fetei să nu se bage, pentru că doar ar înrăutăți lucrurile. Odette a tras sforile, iar seara, mama și bunicul ei se întorceau de la urgențe. Din fericire, ochiul nu era foarte afectat, chiar dacă acum era o bilă roșie, înconjurată de piele umflată, purpurie ca prunele ce l-au adus în această poziție.
            După ce pacientul s-a culcat, femeia a început să îi povestească mamei și fiilor săi cum Odette nu a putut să o ajute cu nimic, cum a trebuit să facă totul singură și despre cât de indiferentă fusese fata. E incredibil cum o singură picătură poate preceda un uragan.
            Explozie. Vânt. Lanțuri rupte și tornade eliberate. Plămânii ei și vocea răgușită protestau, pierind încet. Lacrimi zburau din ochii ei, dar această eliberare a devenit curând o greșeală. Toată lumea se uita la ea ca la o nebună și îi spunea să se potolească. De parcă ei ar fi încercat să o înțeleagă vreodată! De parcă au vreun drept să-i dea sfaturi și să o privească dezaprobator! De parcă au presupus vreodată că a obosit să fie adultul! Nu mai putea îndura. Cuvintele au devenit sughițuri și a fugit la etaj, în camera ei. Trântirea ușii a fost urmată de un strigăt sfâșietor, iar o biată vază de flori roșii, culese de bunica ei, fusese victima unei mâini fulgerătoare, ce voia să pedepsească. Oglinda s-a destrămat la impact, cioburile ei amestecându-se cu cele ale vazei și cu cadavrele colorate ale macilor, ce străluceau trist în lumina lunii.
            Acest dezastru a oprit pornirea, iar vederea chipului deformat în fragmentele neregulate a trezit o durere acută în pieptul ei.
            Analizând reflexia, se întreba: ,,Cum am ajuns așa? M-a distrus societatea sau eu însămi? Mă pot vindeca sau voi pluti în derivă, căutându-mă în timp ce stelele dispar încet? Chiar se pierd sau eu încetez să le mai văd...?"
            Uneori trebuie să te pierzi pentru a te putea regăsi. Viața este un fir al evenimentelor pe care încercăm să le măsurăm în funcție de ceea ce considerăm a fi echilibrat. Ne lăsăm influențați de societate, familie, tornade interioare ferecate, frici, frustrări și limite. În același timp, ne uităm la cerul înstelat și visăm la versiuni mai bune ale vieții noastre. Suntem maleabili în fața sentimentelor și creștem în ciuda vânturilor potrivnice. Luptăm sau renunțăm la a spera. Definim lucruri în permanentă schimbare și ne lăsăm păcăliți de măști sau prejudecăți. Chiar și în aceste condiții, omul susține că deține adevărul. Cheia echilibrului și a bunăstării. Cum am putea să stabilim o afirmație general valabilă când, în adâncul ființei noastre, suntem vulnerabili, umani? Sufletul nostru are toate culorile posibile, iar echilibrul este o noțiune în care alegem să credem, dar această credință nu îl face existent. De ce ne-am limita la cerințele celorlalți, la definițiile lor? De ce am căuta o valoare ce poate fi obținută doar prin pace personală în vorbele celor care, probabil, nici nu au dobândit-o? Cum să iau decizii gândindu-mă la cine sunt? Oglinda spartă ne demonstrează că imperfecțiunile, sentimentele negative, cât și idealurile fac parte din noi. Lumea nu le va accepta în totalitate, dar cei care au schimbat lumea au fost, la început, doar oameni ce au privit uraganul în ochi. Furtunile există, fie interioare sau exterioare, iar noi avem puterea de a le controla, cu condiția de a le lăsa să ne pătrundă în suflet mai întâi...
            - Am ochi frumoși. Ochii sunt oglinda sufletului...a șoptit Odette în lumina lunii... Poate că încă îmi pot găsi drumul înapoi.
Oana Roman
Trimite email
vineri, 16 octombrie 2026 la 14:36:53 Ora de vară a Europei de Est