Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

Noile manuale de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a de la Editura Litera pot fi alese de profesori începând de astăzi, 15 octombrie / Vedeți integral online cele trei manuale de liceu însoțite de Ghidul profesorului, soluții didactice și științifice de aplicare a noii programe școlare (P)

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 octombrie 2026

E timpul profesorului!

O clasă, 26 de elevi, fiecare diferit. Unii înțeleg imediat explicațiile, alții au nevoie de exerciții suplimentare, de un alt mod de prezentare a informațiilor sau de activități adaptate. Cum poate un profesor să pregătească lecții pentru toate aceste nevoi, să respecte programa școlară și să aibă timp și pentru evaluare, feedback și pregătirea examenelor?
Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 18:00, Edupedu.ro și EditAI organizează webinarul „E timpul profesorului”, dedicat profesorilor și directorilor de școli.
Vom testa în direct dacă o lecție completă, cu materiale diferențiate, poate fi pregătită în 15 minute cu ajutorul inteligenței artificiale...

Participarea la webinar este gratuită, pe bază de înscriere.

Înscrie-te aici la webinarul „E timpul profesorului” – 20 octombrie, ora 18:00
Share
Tweet
Share

Provocarea webinarului: o lecție în 15 minute, adaptată unor elevi cu nevoi diferite...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Un spectacol despre polarizarea politică și ecourile sale în școală

„Cancel_arie

Un spectacol despre polarizarea politică și ecourile sale în școală

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria pregătește o nouă premieră: „Cancel_arie", de Mihaela Michailov, în regia Renatei Teodora Cule și a lui Ștefan Dogaru, doi masteranzi ai Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Premiera va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 19.00, la Sala Transilvania, iar următoarea reprezentație este programată pentru 13 noiembrie. Spectacolul este realizat în coproducție cu Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai.

„Cancel_arie" pornește de la contextul alegerilor prezidențiale pentru a explora felul în care conflictele și diviziunile din spațiul public se reflectă în relațiile dintre profesori, părinți și elevi. Prejudecățile din diferite structuri sociale, raporturile de putere, condiția profesorilor, frica indusă de sistem și rolul mass-mediei sunt câteva dintre temele abordate de spectacol.
Cred că, atunci când societatea în care trăim devine tot mai polarizată, e important să discutăm despre capacitatea și responsabilitatea școlii de a crea un cadru de reflecție politică pentru tineri. În același timp, consider că e necesar să fim conștienți de obstacolele pe care le poate întâmpina școala în această misiune, venite deopotrivă din interiorul și din exteriorul sistemului de învățământ, mărturisește Renata Teodora Cule, regizoare.
Spectacolul se adresează în special elevilor și cadrelor didactice, oferind un punct de plecare pentru dialog și reflecție asupra temelor abordate.
Cred că e un subiect super complex care, pornind de la câteva întrebări relevante, cum ar fi: Facem politică în școli? De ce da sau de ce nu? E necesar sau e inutil? E etic? E periculos? Ce înseamnă să faci politică în școli? Este posibil să nu faci politică în școli? Cine sunt cei mai afectați de deciziile luate în urma răspunsurilor la aceste întrebări?, poate deschide alte numeroase direcții de reflecție, dincolo de cele la care ne-am gândit noi în procesul de lucru, declară Ștefan Dogaru, regizor.
Textul este scris de Mihaela Michailov, una dintre vocile importante ale dramaturgiei românești contemporane, care abordează în textele sale teme sociale și politice, acordând o atenție specială categoriilor defavorizate, problemelor sistemului de învățământ și fenomenului migrației. Piesa de teatru „Cancel_arie" a fost scrisă special pentru această coproducție, în urma unei documentări temeinice, plecând de la știri, interviuri, discuții.
Proiectul este coordonat de Bobi Pricop, regizor și cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film a UBB, și de Mihai Gligan, doctorand în domeniul Teatru și artele spectacolului în cadrul aceleiași facultăți. Colaborarea cu Teatrul Regina Maria le oferă tinerilor masteranzi, studenți și proaspăt absolvenți care fac parte din proiect oportunitatea de a lucra într-un teatru profesionist, alături de actori cu experiență. Prin acest demers, Teatrul Regina Maria își continuă misiunea de a susține noile generații de creatori și de a le oferi contexte de afirmare artistică.
Cei doi tineri masternazi care semnează regia, Renata Teodora Cule și Ștefan Dogaru, își conturează deja propriile direcții de explorare artistică. Renata își dezvoltă practica la intersecția dintre artele performative, cercetare și activism, cu un interes deosebit pentru problematicile sociale și politice, personajele feminine atipice și reprezentarea minorităților în artă. Ștefan Dogaru, actor cu experiență pe scenele unor teatre importante din România, este interesat atât de teatrul popular, cât și de formulele experimentale de expresie scenică.
Echipa artistică îi include pe asistenții de regie Patricia Ile și Ștefan Mihai, pe scenografa Oana Cernea, precum și pe Duncan McKee și Mara Solomon, responsabili de muzică și sound design.
Din distribuție fac parte tineri masteranzi și absolvenți ai Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca: Maria Elena Morar, Victor Muntean, David Constantinescu, Maialgesa Dat, Alexandra-Ioana Harapu, Cristiana Bândilă, Duncan McKee și Mara Solomon. Lor li se alătură actorii Teatrului Regina Maria Georgia Căprărin, David Constantinescu, Ciprian Ciuciu, Mirela Niță Lupu, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz, Anda Tămășanu și Petre Ghimbășan.
Biletele pentru cele două reprezentații pot fi achiziționate de la agenția teatrală (Piața Regele Ferdinand I, nr. 6) și online de pe site-ul Teatrului Regina Maria și pe platforma de ticketing Poftim Cultură.
---------------------------------------------
Distribuția:
 
Profa de filosofie: Maria Elena Morar
Proful de mate, Elev: Victor Muntean
Proful de istorie: David Constantinescu
Profa de română, Femeia de serviciu 3, Mătușa profei de filosofie: Georgia Căprărin
Profa de fizică, Elev: Maialgesa Dat
Prof de religie, Jurnalist 1, Unchiul profei de filosofie: Ciprian Ciuciu
Profa de engleză, Jurnalistă 2, Elev: Alexandra-Ioana Harapu
Prof/ă de sport, Jurnalist/ă 3, Sora/Fratele profei de filosofie, Elev: Cristiana Bândilă/Duncan McKee
Femeia de serviciu 1, Mama profei de filosofie: Mirela Niță Lupu
Femeia de serviciu 2, Cristina Atanasiu: Anca Sigmirean
Femeia de serviciu 4, Elev: Mara Solomon
Directoarea: Anda Tămășanu/Lucia Rogoz
Inspector, Tatăl profei de filosofie: Petre Ghimbășan
 
Regia: Renata Teodora Cule & Ștefan Dogaru
Asistență de regie: Patri Ile & Ștefan Mihai
Scenografia: Oana Cernea
Muzică şi sound design: Duncan McKee & Mara Solomon
 
Coordonatori proiect: Bobi Pricop & Mihai Gligan
 
Data premierei: 17 octombrie 2026, Sala Transilvania
Spectacolul recomandat persoanelor cu vârsta de peste 14 ani!
 
*spectacol realizat în coproducție cu Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Trimite email
vineri, 16 octombrie 2026 la 19:56:33 Ora de vară a Europei de Est