Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Cele mai frumoase lecții se păstrează în ritmul inimii!

Când ritmul unește inimile

Cele mai frumoase lecții se păstrează în ritmul inimii!

Când ritmul unește inimile - o întâlnire de neuitat cu Jean-Baptiste Batistou, creatorul metodei TOTEM pentru elevii a şese clase primare de la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu|" Oradea.

Ritm, emoție, energie, încredere și conexiune! Acestea sunt doar câteva dintre cuvintele care pot descrie experiența deosebită trăită de elevii școlii noastre, care au avut privilegiul și bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe cunoscutul și îndrăgitul muzicoterapeut Jean-Baptiste Batistou, creatorul metodei TOTEM.
Șase clase din ciclul primar - clasa pregătitoare D, clasele I C, a II-a D, a III-a B, a III-a D și a IV-a B - au participat la ateliere interactive în care muzica, poveștile, ritmul și emoțiile s-au împletit armonios, transformând fiecare întâlnire într-o experiență autentică de descoperire, exprimare și conectare.
Prin intermediul metodei TOTEM, copiii au pătruns într-un univers fascinant al sunetelor și al vibrațiilor, în care tobele au devenit instrumente de comunicare, iar ritmul - un limbaj comun, dincolo de cuvinte. Așezați în cerc, într-o atmosferă caldă, plină de energie și deschidere, elevii au explorat ritmuri, au experimentat sunete, au colaborat și au descoperit bucuria de a crea împreună.
Dincolo de experiența muzicală, atelierele au adus în prim-plan valori esențiale pentru dezvoltarea emoțională și socială a copiilor: încrederea în sine, curajul, aprecierea, recunoștința, respectul reciproc și sentimentul de apartenență la grup.
Cu sensibilitate, naturalețe și o remarcabilă capacitate de a comunica pe înțelesul celor mici, Jean-Baptiste Batistou a îmbinat percuția, mișcarea, povestirea și exercițiile interactive, invitând fiecare copil să se descopere, să se exprime liber și să înțeleagă cât de important este să se simtă acceptat și valorizat.
Un moment aparte l-a constituit povestea unei fetițe aflate în căutarea unei comori misterioase: o oglindă magică, ce se deschidea asemenea unei cărți. Comoara adevărată nu era însă un obiect prețios, ci descoperirea propriei valori. Oglinda i-a dezvăluit fetiței că este puternică, curajoasă și că trebuie să aibă încredere în ea însăși. Prin această poveste plină de semnificații, copiii au fost invitați să privească dincolo de aparențe și să înțeleagă că fiecare poartă în interior o comoară unică, ce merită descoperită și prețuită.
 „Bine ai venit în inimă, în pace"!
La fel de emoționante au fost exercițiile de apreciere, în cadrul cărora elevii au învățat cât de frumos este nu doar să primești, ci și să oferi cuvinte bune, încurajări și recunoaștere celor din jur.
„Djambe, djembe!" - „Bine ai venit în inimă, în pace!" a devenit mai mult decât o expresie rostită în ritmul tobelor. A fost un mesaj al acceptării, al prieteniei și al apartenenței, care le-a reamintit copiilor că fiecare are un loc special în „tribul" clasei sale și că împreună pot construi o comunitate în care fiecare voce contează.
Entuziasmul elevilor a fost molipsitor! Au bătut la tobe cu bucurie, au râs, au ascultat, au experimentat, au dăruit și au primit apreciere. Au învățat că armonia nu înseamnă ca toți să fim la fel, ci să reușim să ne ascultăm și să ne completăm unii pe ceilalți, asemenea instrumentelor care creează împreună o melodie.
Despre puterea cuvintelor frumoase
Impresiile copiilor și ale cadrelor didactice au reflectat aceeași stare de încântare și recunoștință. Pentru unii, momentul preferat a fost explorarea instrumentelor de percuție; pentru alții, povestea cu tâlc sau sentimentul minunat de a face parte dintr-un grup unit. Dorința exprimată de copii de a-l reîntâlni pe Jean-Baptiste Batistou spune, poate, cel mai frumos povestea reușitei acestor ateliere.
Întâlnirea cu Jean-Baptiste Batistou a fost mai mult decât un atelier de muzicoterapie. A fost o lecție despre sine și despre ceilalți, despre curajul de a fi autentic, despre puterea cuvintelor frumoase și despre bucuria de a aparține unei comunități.
Parte din armonia sufletelor reunite
Ne considerăm privilegiați că am avut oportunitatea de a-l primi în mijlocul nostru pe acest om deosebit, care, prin pasiunea, sensibilitatea și energia sa, a reușit să transforme muzica într-o punte între inimi.
Îi mulțumim lui Jean-Baptiste Batistou pentru generozitatea cu care a împărtășit din experiența sa și pentru momentele speciale dăruite elevilor noștri!
Am rămas cu zâmbete, cu amintiri prețioase și cu o convingere profundă: atunci când învățăm să ne ascultăm, să ne apreciem și să vibrăm împreună, fiecare dintre noi devine parte dintr-o armonie mai mare.
Pentru că, uneori, cele mai frumoase lecții nu se scriu pe tablă, ci se trăiesc, se simt și se păstrează în ritmul inimii!
Prof. Monica Toader

Trimite email
miercuri, 21 octombrie 2026 la 11:30:16 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Tania, la Sala Palatului

Miercuri, Tania Turtureanu va concerta la Sala Palatului din Bucureşti
Strada Ion Câmpineanu, nr. 28
miercuri, 21 octombrie, la ora 20.00, acces de la ora 19.00
Tania Turtureanu pregăteşte un nou show pentru fani, sub titulatura TANIA - Timpul apropie necunoscutul, Inima alege...