Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”

Final de proiect I.P.J. Bihor

Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”

Peste 1.500 de liceeni orădeni au învățat să ia decizii sigure pentru viitorul lor, în cadrul proiectului „Responsabil azi, mâine în siguranță!", ajuns la final.

Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!", derulat în perioada august - noiembrie 2026 de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Fundația „Colonel Ioan Baciu" a polițiștilor bihoreni, a ajuns la final.
Demersul s-a adresat elevilor din 12 unități de învățământ liceal din municipiul Oradea și a avut ca obiectiv prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prin informare, educație juridică și dezvoltarea capacității tinerilor de a lua decizii responsabile.
Pe parcursul derulării proiectului, polițiștii de la prevenire au desfășurat 40 de activități preventive, în care au fost implicați peste 1.500 de liceeni orădeni, din clasele a IX-a și a X-a. Bilanțul acțiunilor include cinci concursuri de educație juridică și două workshopuri cu cadre didactice și reprezentanți ai școlilor, însumând peste 1.500 de beneficiari.
De asemenea, în cadrul proiectului au fost editate și distribuite 200 de broșuri privind siguranța în mediul online și delincvența juvenilă, iar polițiștii au desfășurat și activități de informare și conștientizare în comunitate, cu prilejul unor evenimente publice, festivaluri și manifestări dedicate copiilor, tinerilor și familiilor.
Departe de formatul clasic al unor prezentări, activitățile au adus în prim-plan situații inspirate din viața de zi cu zi a adolescenților: presiunea anturajului, conflictele dintre colegi, comportamentele agresive, implicarea în fapte antisociale sau riscurile asociate consumului și traficului de droguri. Polițiștii de la prevenire au discutat deschis cu tinerii despre răspunderea penală a minorilor, drepturi și obligații, siguranța online și consecințele juridice ale unor comportamente aparent lipsite de gravitate. Unul dintre mesajele centrale transmise adolescenților a fost acela că necunoașterea legii nu înlătură răspunderea pentru faptele comise, iar influența grupului nu justifică alegerile greșite.
 Un element atractiv al proiectului l-au reprezentat concursurile de educație juridică, în cadrul cărora elevii au trecut de la teorie la practică. Prin quiz-uri, întrebări provocatoare și analiza unor situații concrete, aceștia au fost invitați să identifice fapte care pot constitui infracțiuni, să descopere consecințele încălcării legii și să propună soluții responsabile, fiind recompensați cu premii pentru implicare și participare.
Activitățile s-au desfășurat la: Colegiul Național „Onisifor Ghibu", Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu", Liceul Teologic Baptist „Emanuel", Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu", Colegiul Național „Iosif Vulcan" Oradea, Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu", Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul", Liceul Teoretic „Aurel Lazăr", Liceul Teoretic „Henri Coandă", Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea, Liceul Teologic Penticostal „Betel" și Colegiul Economic „Partenie Cosma" Oradea.
La data de 10 noiembrie a.c., a avut loc activitatea de închidere a proiectului, cu participarea a peste 45 de cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ implicate în proiect. La întâlnire au participat reprezentanți ai Serviciului de Probațiune Bihor și un psiholog, care au adus în atenția celor prezenți importanța responsabilizării tinerilor și consecințele alegerilor acestora, precum și a sprijinului oferit tinerilor pentru a-și îndrepta comportamentul.
De asemenea, psihologul a subliniat provocările adolescenței, nevoia tinerilor de a fi ascultați și înțeleși, dar și rolul profesorilor și al părinților în construirea unei relații bazate pe încredere și comunicare.
La final, participanții au fost recompensați cu diplome de participare din partea Fundației „Colonel Ioan Baciu" a polițiștilor bihoreni, partener în proiect.
Mai mult decât verificarea unor cunoștințe, întâlnirile au urmărit să le cultive elevilor prudența în fața unor decizii cu impact asupra viitorului lor, întrucât protejarea tinerilor de comportamentele de risc implică o legătură permanentă între structurile de poliție, administrația locală și cadrele didactice.
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor mulțumește Primăriei Municipiului Oradea pentru finanțarea proiectului, precum și Inspectoratului Școlar Județean Bihor, conducerilor unităților de învățământ și cadrelor didactice pentru sprijinul acordat.
Pentru că, uneori, o alegere durează doar câteva secunde, dar consecințele ei pot dura o viață.
Responsabil azi, mâine în siguranță!

Trimite email
miercuri, 11 noiembrie 2026 la 17:22:37 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă IRIS

Concert IRIS - Cristi Minculescu, Valter si Boro
la Hard Rock Cafe, București
joi, 12 noiembrie 2026, ora 21.00.