Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

„Ziua europeană a părinților” și „Luna senectuții”

Vineri, la Grădinița nr. 41 - „Piticot” din Oradea,

„Ziua europeană a părinților” și „Luna senectuții”

La Grădinița nr. 41 – „Piticot” din Oradea, a fost sărbătorită, vineri (23 octombrie 2009), pentru a cincea oară, Ziua bunicilor...
Blânzi și buni, plini de iubire, bunicii au fost cele mai răsfățate persoane din sală.

„A devenit de-acum o tradiție ca în fiecare octombrie să-i sărbătorim pe bunici, cei care se ocupă de creșterea nepoților, îi aduc și îi duc de la grădiniță, îi scot în parc și le fac toate poftele, îi sfătuiesc și îi iubesc ca pe ochii din cap”, după cum ne-a declarat doamna director, prof. Elisabeta Varga.
A fost o sărbătoare pe cinste, cu invitați și prieteni (între care: subcomisar Ioana Indrieș, șeful Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor, Dana Hodoșan, director al Centrului de zi din cadrul A.S.C.O., prof. Doina Marcu, directorul Liceului de Artă din Oradea (bunică și dumneaei), prof. Zoia Ciogu, consilier educativ la Școala cu clasele I-VIII nr.11, vechi și fidel partener). Minunatul colectiv de educatoare, îmbogățit și cu alte cadre de calitate (cum este dna inst. Maria Trip, fostul director al Grădiniței nr. 26, desființată) a prezentat și de această dată un spectacol de gală, orchestrat de dna ed. Ecaterina Grecu, responsabil cu proiectele și programele comunitare.
„Bunica... e iubire pe pământ!”
„Fii cuminte, drag copile/ Poartă-te frumos și bine/ Căci la om, buna purtare/ Este ca la pom o floare...”
„Bunica-i cântec/ Bunica-i soare/ Bunica-i dulce alinare/ Bunica-i zâmbet/ Bunica-i vis/ Bunica-i floare de cais/ Bunica-i rază/ Bunica-i dor/ Bunica-i aripă în zbor/ Bunica-i toate câte sunt/ E iubire pe Pământ!”
În versuri și cântece de mare sensibilitate, copiii au creionat imaginea și personalitatea neasemuită a bunicilor, care-și desăvârșesc iubirea și își revarsă toată bunătatea și înțelepciunea asupra nepoților. Artiștii îndrumați de ed. Ecaterina Grecu și inst. Maria Trip au reușit să umezească ochii blânzi și calzi ai bunicilor care îi sorbeau din ochi. La împlinirea regalului au pus umărul partenerii mai vechi ai grădiniței, Cristian Jurcuț, un as al dansului, care ne-a încântat cu ai săi dansatori, chiar dacă, începători, artiștii dnei inst. Floare Vancea (de la Școala nr. 11), nelipsiți de la toate manifestările de suflet. Ei au recitat (Alexandru Duică, Diana Vușcan, Vlad Birta, Ioana Buzlea), au dansat (Andreea Buzlea – Raul Pașcalău și Coralia Urdea), au jucat teatru (Darius Gavriș, Laura Feșnic, Sorin Gal și Denisa Manci au interpretat sceneta „Bunicul”). Lor li s-au alăturat cu câte un moment artistic alți doi parteneri tradiționali, copiii de la Grădinița nr. 17 -  structura Grădiniței „Piticot” (îndrumați de educatoarea Dana Orțan) și copiii de la Centrul „Cuore” (conduși de inst. Adriana Gherman, Lucica Ciarnău și Ioana Zgârd).
Și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente pentru încântarea deplină a sărbătoriților zilei, copiii le-au mai dăruit bunicilor, o floare, o bomboană și o diplomă de excelență pentru „Cel mai bun bunic (din lume)”. Desigur că au curs din nou lacrimi (și într-o tabără și în cealaltă). Cum să nu plângă nepoțica atunci când își căuta bunicuța prin mulțime și nu o descoperea, rămânând doar ea cu diploma neonorată...
Cu copiii și cu bunicii nu e de glumit. Ei sunt sensibilitatea întruchipată, care explodează ușor. Ei nu-și pot masca simțămintele. Ei nu mint și nu trădează!
Cine are bunici să-i iubească, iar noi, toți, să-i respectăm și să-i cinstim pentru pletele lor albe, ninse de vremuri, griji și nevoi, pentru înțelepciunea lor proverbială. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Ziua europeană a părinților” și „Luna senectuții”.

Trimite email
joi, 15 octombrie 2026 la 14:54:18 Ora de vară a Europei de Est