Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Concursul regional „Viață pentru mediu, viață pentru om”

Astăzi, etapa județeană

Concursul regional „Viață pentru mediu, viață pentru om”

Vineri, 25 mai 2007, începând cu ora 10,00, la sediul Inspectoratului Școlar al județului Bihor, se va desfășura etapa județeană a concursului regional „ Viață pentru mediu, viață pentru om”, după următoarul program: între orele 10.00 și 12.00 - concursul echipajelor din învățământul primar; de la ora 12.30 la 15.30, întrecerea celor din învățământul gimnazial, iar de la ora 16.00 la 18.30, competiția liceenilor.


Concursul „Viață pentru mediu, viață pentru om” este un concurs de educație ecologică inițiat în Regiunea 6 Nord – Vest în cadrul  Proiectul de Twinning RO/2004/IB/01 – Implementarea Acquis-ului de Mediu din contractul PHARE RO04/016-772.03.03, coordonat de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Cluj–Napoca , în cooperare cu Ministerul Federal de Mediu, Conservarea Naturii și Siguranța Nucleară din Germania și Republica Austria.
La acest proiect participă agențiile pentru protecția mediului și inspectoratele școlare din județele: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Satu Mare, alături de Agenția Regională pentru Protecția Mediului din Cluj –Napoca.
În județul Bihor, concursul se derulează în perioada noiembrie 2006 – mai 2007, fiind organizat de Agenția pentru Protecția Mediului Bihor,  în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Bihor, Primǎria municipiului Oradea și S.C. AMUR SYSTEM COM S.A. Oradea. Coordonatoarele proiectului sunt ing. Felicia Enache, consilier principal din partea A.P.M. Bihor și prof.Elisaveta Roșu, inspector de specialitate în cadrul I.S.J. Bihor
La faza județeanǎ, vor participa școlile finaliste în cadrul fazei pe sectoare care s-a desfǎșurat în luna martie 2007:
din învǎțǎmântul primar, vor fi prezente în concurs: opt unitǎți de învǎțǎmânt – Lic. T. „Nicolae Jiga” Tinca, Școala cu cls. I-VIII „Oltea Doamna” Oradea, Școala cu cls. I-VIII nr. 11 Oradea, Școala cu cls. I-VIII „Avram Iancu” Oradea, Colegiul Național „Arany Janos” Salonta, Școala cu cls. I-VIII Aleșd, Școala cu cls. I-VIII „Nicolae Popoviciu” Beiuș, Școala cu cls. I-VIII „Miron Pompiliu” Ștei;
din învǎțǎmântul gimnazial: 12 unitǎți de învǎțǎmânt – Liceu Teoretic  „Nicolae  Jiga” Tinca, Liceu Teoretic  „O. Ghibu”  Oradea, , Școala cu cls. I-VIII „Avram Iancu” Oradea, , Școala cu cls. I-VIII nr.11 Oradea, , Colegiul Național. „Arany Janos” Salonta, Școala cu cls. I-VIII Inand, Școala cu cls. I-VIII Marghita, Școala cu cls. I-VIII Finiș,  Școala cu cls. I-VIII Leș, Școala cu cls. I-VIII „Nicolae Bogdan” Vașcău, Colegiul Tehnic.Vadu-Crișului, Liceu Teoretic „P. Șandor” Săcueni;
din învățământul liceal: nouă unitǎți de învǎțǎmânt - Liceul Teoretic  . „N. Jiga” Tinca, Școala de Arte și Meserii „G. Barițiu” Oradea, Colegiul Național „M. Eminescu” Oradea, Colegiul Național. „E. Gojdu” Oradea, Colegiul Național „Arany Janos” Salonta,  Colegiul Tehnic Vadu-Crișului, Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Colegiul Național „A. Iancu” Ștei, Grupul Școlar Agricol Valea lui Mihai.
Concurenții vor susține trei probe: prezentarea unui raport al activitǎților desfǎșurate în perioada noiembrie 2006 – mai 2007; proba practicǎ – colectarea selectivǎ a deșeurilor reciclabile (kg / elev); test grilǎ (suportul bibliografic a fost asigurat de A.P.M. Bihor și I.S.J. Bihor).
Ocupanții locului I la secțiunile învățământ gimnazial și învățământ liceal vor reprezenta județul la faza regionalǎ a concursului, care se va desfǎșura la Satu Mare în perioada 15 – 16 iunie 2007.
Toți elevii participanți la faza județeanǎ vor fi rǎsplǎtiți cu diplome oferite de Agenția pentru Protecția Mediului Bihor și Inspectoratul Școlar al județului Bihor și premii realizate cu sprijin financiar din partea  Primǎriei municipiului Oradea, partener în cadrul proiectului, și sponsorul SELGROS  CASH & CARRY Oradea. (ing. Felicia ENACHE)

Trimite email
miercuri, 21 octombrie 2026 la 17:11:41 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Tania, la Sala Palatului

Miercuri, Tania Turtureanu va concerta la Sala Palatului din Bucureşti
Strada Ion Câmpineanu, nr. 28
miercuri, 21 octombrie, la ora 20.00, acces de la ora 19.00
Tania Turtureanu pregăteşte un nou show pentru fani, sub titulatura TANIA - Timpul apropie necunoscutul, Inima alege...