Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Împreună, fără frontiere pentru copii”

Vineri, la Debrecen (în Ungaria)

„Împreună, fără frontiere pentru copii”

Vineri, 6 noiembrie 2009, în cadrul proiectului de parteneriat profesional internațional „Împreună, fără frontiere pentru copii”, colectivul Grădiniței nr. 56 – „Lotus” din Oradea a făcut o vizită colegelor de la Lehel Utcai Ovoda din Debrecen, Ungaria. Trebuie să spunem că am fost primiți cu multă căldură, iar decorul de toamnă ne-a întâmpinat încă de la intrarea în grădiniță.

Programul zilei a debutat cu un minunat program artistic, susținut de educatoare, o piesă de teatru din folclorul maghiar, piesă realizată cu mult umor și măiestrie profesională. Și copiii din grădinița maghiară ne-au prezentat un frumos program, conținând cântece și poezii din folclorul maghiar, jocuri cu text și cânt. Costumațiile lor și prestațiile acestora ne-au încântat, fiind răsplătite cu aplauze la scenă deschisă.
 Activitatea s-a desfășurat, în continuare, pe „centre de interes”, în grupuri de câte trei, la cele opt grupe de preșcolari. Au fost organizate „ateliere” de educație fizică, activitate artistico- plastică, activități matematice, muzicale și de cunoaștere a mediului. Am vizitat grădinița și am făcut schimb de idei și de lucrări (lucrările aparținând copiilor), am discutat despre managementul grupei și al grădiniței...
 După-amiază, am făcut o plimbare prin centrul orașului Debrecen, am vizitat câteva obiective turistice și am luat masa la un renumit restaurant cu specific local.
 A fost o întâlnire de proiect reușită, în care orele s-au scurs pe nesimțite și în care a predominat buna dispoziție. Ne-am întors dornice să punem în practică tot ce am învățat nou de la partenerii noștri de proiect. (Dana L.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Împreună, fără frontiere pentru copii”.

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 14:33:12 Ora de vară a Europei de Est