Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Votul ilegal înseamnă închisoare!”

Acțiuni desfășurate în cadrul campaniei de prevenire și informare

„Votul ilegal înseamnă închisoare!”

Marți, 10 noiembrie 2009, în cadrul campaniei de prevenire și informare „Votul ilegal înseamnă închisoare”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor au fost alături de persoanele vârstnice de la Centrul multifuncțional „Ioșia” din municipiul Oradea, pentru promovarea mesajului campaniei.

Polițiștii bihoreni au purtat discuții cu persoanele în etate, le-au prezentat principalele contravenții și infracțiuni la legea electorală prevăzute în O.U.G. nr. 95/2009 și Legea nr. 370/2004, totul pentru conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor și asigurarea unui vot corect.
În cadrul acțiunii au fost proiectate spoturile video realizate pentru promovarea eficientă a campaniei și au fost distribuite pliante de informare referitoare la sancțiunile prevăzute de lege și consecințele nerespectării acestora.
Totodată, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din comuna bihoreană Cefa, s-au întâlnit cu cetățenii din localitate și cu reprezentanții autorităților locale. Cetățenii din mediul rural au fost informați cu privire la implicațiile fraudelor de natură electorală.
Acțiunile de informare  a cetățenilor continuă în mediul rural, prin intermediul grupurilor de acțiune comunitară organizate la nivelul fiecărei comune.
Pompierii bihoreni implicați activ în campania „Votul ilegal înseamnă închisoare!”
 În cursul acestei săptămâni, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au efectuat controale la serviciile voluntare pentru situații de urgență din județ.
În acest context, cadrele inspecției de prevenire au derulat acțiuni cu caracter preventiv și de informare pentru promovarea campaniei ,,Votul ilegal înseamnă închisoare”, prin distribuirea de pliante și discuții cu cetățenii în localitățile bihorene: Șoimi, Viișoara, Boianu Mare, Pocola, Rieni, Derna și Finiș.
De asemenea, în cursul zilei de marți, cadrele I.S.U. „Crișana” al județului Bihor au acționat pentru promovarea campaniei în zona centrală a municipiului Oradea, împrejurare în care au distribuit fluturașii campaniei și au informat cetățenii cu privire la prevederile legale în materie și la riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale.
Vă reamintim faptul că în campania „Votul ilegal înseamnă închisoare!” demarată la 23 octombrie de Ministerul Administrației și Internelor sunt implicați activ, alături de reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiștii de proximitate și de ordine publică și reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, Poliției de Frontieră Bihor, precum și ai Instituției prefectului Bihor.
Sesizați la 112 faptele care încalcă legea electorală!
Pentru prima oară în România, pe parcursul procesului electoral, cetățenii pot sesiza la 112 evenimentele de natură electorală.
În ziua alegerilor, în dispeceratele de urgență 112 sunt desemnate persoane specializate pentru preluarea apelurilor de natură electorală. În acest fel NU va fi afectată capacitatea de gestiune a apelurilor de urgență.
Centrul de comunicare județean Bihor, persoană de contact: purtător de cuvânt, inspector de poliție Alina DINU

Trimite email
luni, 21 septembrie 2026 la 18:26:14 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.