Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Tehnici de stimulare prin arte combinate”

În weekend, la C.S.E.I. nr. 3 din Oradea, cursul

„Tehnici de stimulare prin arte combinate”

Fundația de Sprijin Comunitar din Bacău (organizație neguvernamentală reprezentată de dnele Dioșteanu Mariana și Ilieș Marinela) a organizat, pe durata a trei zile (20 - 22 noiembrie 2009), la C.S.E.I. nr. 3 din Oradea (director, prof. Erdeli Elena), cursul „Tehnici de stimulare prin arte combinate”.

Cursul s-a adresat atât profesorilor din învățământul special și de masă, cât și psihologilor, părinților, artiștilor și copiilor, care astfel au învățat, împreună, câteva tehnici de lucru care le vor servi ca suport în munca lor. Activitățile desfășurate sunt o inițiere în tehnici de lucru prin arte combinate, constituind baza ocupației de lucrător prin arte combinate care figurează în nomenclatorul de funcții, certificatele de absolvire fiind vizate și recunoscute atât de către Ministerul Muncii și al Solidarității Sociale, cât și de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
 Stimularea prin arte vizuale, teatru de păpuși, teatru de umbre, teatru Forum, stimularea prin muzică, joc, mișcare sunt doar câteva din tehnicile însușite la acest curs.
Un succes deosebit l-a avut dramatizarea poveștii populare ruse „Ridichea uriașă”, abordată sub forma teatrului de umbre și teatrului de păpuși, păpușile și măștile fiind confecționate din ziare, reviste și cartoane de către participanții la curs.
 Se dorește continuarea acestor tehnici de lucru prin arte combinate sub forma unui curs de calificare, iar instantaneele luate în timpul cursului sunt mărturia implicării active a tuturor participanților. (Daniela Maier & Maria Ungur)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Tehnici de stimulare prin arte combinate”.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 22:44:06 Ora de vară a Europei de Est